Veaceslav Ioniţă: Pentru RM anul 2018 va fi unul dificil fără o susţine financiară internaţională

Ministrul Finanţelor consideră că Moldova va primi prima tranşă din cele 100 milioane euro ai UE în primul trimestru al anului viitor, însă nu şi experţii de la Chişinău. Pe de altă parte, dacă nu va primi aceşti bani, Moldova ar trebui să se aştepte la vremuri grele.
Veaceslav Ioniţă, expert la IDIS ”Viitorul” şi fost deputat în Parlamentul R. Moldova (facebook.com)
Maria Maevschi
30.11.2017

Guvernarea de la Chişinău anunţă că ar fi în grafic cu toate reformele euroconforme necesare pentru a primi prima tranşă din ajutorul macrofinanciar de 100 milioane de euro din partea Uniunii Europene. În context, unii experţi economici nu sunt atât de optimişti în această privinţă, atenţionând că dacă în anul 2017 Moldova s-a descurcat cât de cât fără banii europenilor, atunci anul 2018 va fi unul dificil fără o susţinere financiară internaţională.

Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu a afirmat că aşteaptă primul transfer la începutul anului 2018, mai exact în primul trimestru, întrucât în opinia acestuia guvernarea şi-ar fi îndeplinit o mare parte din angajamentele pentru a beneficia de banii europenilor.

Printre condiţionalităţile impuse Moldovei se numără şi asigurarea unei noi conduceri la Autoritatea Naţională de Integritate (ANI), instituirea Agenţiei pentru recuperarea bunurilor infracţionale şi a celei pentru soluţionarea contestaţiilor dar şi aprobarea legii privind spălarea banilor. Iar pentru a se asigura că toate condiţiile au fost îndeplinite şi toate reformele implementate şi în practică, nu doar în teorie, Uniunea Europeană îşi va trimite reprezentanţi la Chişinău pentru a verifica, fapt confirmat şi de Octavian Armaşu.

„Până la sfârşitul anului, eu am convingerea că noi toate cele 10 acţiuni pentru prima tranşă le vom avea implementate, astfel că imediat după ratificare să invităm echipa de evaluatori din partea Uniunii Europene. Şi ne-am pus ca scop să obţinem prima tranşă în primul trimestru al anului viitor”, a declarat Armaşu în cadrul unui briefing de presă.

Pe de altă parte, directorul de politici şi programe al Centrului de Politici şi Reforme (CPR), Ştefan Gligor, nu pare atât de optimist precum guvernarea. În opinia acestuia, cele zece condiţionalităţi sunt greu de îndeplinit din simplul considerent că autorităţile de la Chişinău au schimbat sistemul electoral contrat recomandărilor Comisiei de la Veneţia, pierzându-şi astfel credibilitatea în faţa UE.

„Sistemul electoral a fost votat contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi practic încalcă în mod integral şi direct toate condiţiile şi îngrijorările care au fost formulate de către experţi, odată ce acest sistem a fost adoptat, eu nu înţeleg cum ei ar putea să îndeplinească condiţionalitatea unui sistem electoral reprezentativ care ar asigura alegeri libere şi corecte. Unica soluţie pentru ei de a se conforma este de a abroga legea”, a comentat directorul de programe CPR Moldova, pentru Jurnal TV.

Potrivit expertului IDIS Viitorul, fost membru al Comisiei Economie, Buget şi Finanţe, Veaceslav Ioniţă, pentru Republica Moldova anul 2018 va fi unul dificil fără o susţine financiară internaţională. „Pentru anul viitor este planificat în buget 10.8 miliarde lei, bani din exterior, dintre care 2.8 miliarde granturi şi 8 miliarde împrumuturi, din acestea 2.4 trebui să împrumutăm ca să întoarcem datoriile mai vechi. De aceea, noi anul viitor, chiar avem nevoie de asistenţă financiară externă”, a explicat Ioniţă în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

„În data de 13 septembrie s-a întâlnit la Bruxelles Parlamentul European şi au aprobat decizia de asistenţă macrofinanciară a Republicii Moldova. Această decizie include toate aceste obligaţiuni care noi astăzi le vom discuta, însă atunci s-a decis, ţinând cont de circumstanţele noi create, introducerea pe lângă cele 28 de puncte, la sfârşit a unui punct nou, numit precondiţie, referitor la aspectul politic”, a specificat expertul IDIS Viitorul, făcând referire la modificarea sistemului electoral contrat recomandărilor Comisiei de la Veneţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor