Oroarea trăită de copiii din Siria depăşeşte orice limite
alte articole
Copiii din Siria au fost torturaţi, abuzaţi sexual şi supuşi unor atacuri "fără discriminare" de către forţele preşedintelui Bashar Assad. De asemenea, aceştia au fost recrutaţi pentru operaţiuni de luptă şi teroriste de către rebelii anti-guvernamentali, care sunt angajaţi în acest conflict care durează deja de 3 ani, susţine un raport al ONU.
Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că în timpul acestui conflict copiii sirieni au fost supuşi unor suferinţe "de nedescris şi inacceptabile".
"Abuzurile trebuie să se oprească acum", a declarat acesta, potrivit publicaţiei Tvnz.
Revolta împotriva regimului Bashar al-Assad a început cu proteste paşnice în 2011, dar a evoluat în timp într-un război civil sângeros care a ucis peste 10.000 de copii, conform estimărilor ONU, şi peste 130.000 de oameni, potrivit activiştilor.
Milioane de sirieni au fost alungaţi din casele lor, căutând adăpost în ţările vecine sau în alte părţi mai sigure din patria lor.
Ban Ki-Moon a declarat că, în stadiile incipiente, abuzurile îndreptate împotriva copiilor au fost comise în mare măsură de către forţele armate siriene, forţele de informaţii şi miliţia aliată Shabiha, dar în timp ce conflictul s-a intensificat şi opoziţia a devenit mai organizată, un număr tot mai mare de încălcări ale drepturilor omului comise de către grupurile afiliate Armatei Siriene de Eliberare, au fost documentate.
Raportul a subliniat că utilizarea "disproporţionată şi nediscriminantă" a armelor şi tacticilor militare de către forţele guvernamentale şi miliţiile asociate "a dus la nenumărate crime şi la mutilarea copiilor, împiedicând accesul acestora la educaţie şi servicii sanitare".
"Forţele militare au bombardat zonele controlate de rebeli cu lovituri aeriene şi de artilerie şi i-au supus chiar la blocade de alimente şi medicamente", reiese din documentul citat.
Potrivit raportului, forţele siriene sunt, de asemenea, responsabile de arestarea, detenţia arbitrară, abuzuri şi torturarea copiilor din centrele de detenţie. Copiii aflaţi în custodia guvernului au suferit bătăi cu cabluri metalice, bice şi bastoane din lemn şi metal, şocuri electrice şi violenţă sexuală, inclusiv viol sau ameninţări de viol, execuţii simulate, arsuri de ţigară, privarea de somn şi izolare.
Chiar şi copiii de 10 ani au fost reţinuţi de către autorităţi sub suspiciunea că ar avea legături cu grupurile armate, a precizat raportul, citând arestarea unui număr mare de băieţi şi fete, majoritatea cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, în august 2012 în satul Kfarzita din provincia Hama, de către trupele siriene care i-ar fi folosit pe post de scuturi umane.
Pe de altă parte, deşi informaţiile sunt limitate, "s-au primit plângeri că grupurile armate din opoziţie controlează de asemenea facilităţi de detenţie în care copiii consideraţi a fi pro-guvern au suferit abuzuri şi tortură".
Secretarul general a declarat că grupul de lucru al ONU în Siria a fost capabil să monitorizeze în mod independent şi să raporteze un număr limitat de cazuri din interiorul Siriei, iar informaţiile din raport se bazează în mare parte pe interviuri realizate de ONU, inclusiv numeroase relatări ale refugiaţilor.
Sugestivă pentru situaţia copiilor din Siria este o poză care circula recent pe internet în care era înfăţişat un băieţel de trei ani care, plângând, ar fi zis „Am să-i spun totul lui Dumnezeu!”, după care ar fi murit din cauza rănilor pe masa de spital.