Mici progrese la Geneva II: Assad permite copiilor şi femeilor să părăsească oraşul Homs

Conferinţa de pace Geneva II
Conferinţa de pace Geneva II (FABRICE COFFRINI / AFP / Getty Images)

Negocierile de pace siriene de la conferinţa Geneva II au dat un mic semn de dezgheţ duminică. Guvernul sirian condus de Bashar al Assad a fost de acord să permită femeilor şi copiilor să părăsească centrul oraşului asediat Homs, a informat New York Times.

Negocierile de pace au început sâmbătă şi s-au concentrat asupra unui acord prin care să se pună capăt crizei umanitare din inima oraşului Homs, unde aproximativ 2.500 de persoane trăiesc alături de combatanţi rebeli fără acces la hrană sau medicamente de luni de zile, înconjuraţi de trupele guvernamentale.

Diplomaţii au informat ca propunerea a fost negociată în prealabil la îndemnul Statelor Unite şi Rusiei, şi că se aşteaptă să fie adoptată rapid ca o demonstraţie de bunăvoinţă.

Mediatorul ONU şi Ligii Arabe Lakhdar Brahimi a declarat că este "prea devreme" pentru a evalua perspectivele unui acord cuprinzător. El a recunoscut că progresele sunt foarte lente, dar a precizat că luni "se aşteaptă ca cele două părţi să facă unele declaraţii generale cu privire la calea care trbuie urmată în continuare".

Brahimi a anunţat că guvernul ar permite femeilor şi copiilor să plece imediat, dar a cerut o listă cu civilii adulţi de sex masculin care ar dorit să plece pentru a se asigura că aceştia nu sunt luptători.

"Guvernul sirian ne-a transmis că femeile şi copii pot să plece imediat. Există o speranţă ca începând de mâine (luni - n.r.) femeile şi copiii să poată părăsi oraşul Homs", a declarat Brahimi într-o conferinţă de presă.

"Sperăm că unele convoaie (cu ajutor umanitar) vor putea să intre mâine (luni)" în oraş, a adăugat acesta.

Rebeli din Consiliul Militar Homs au emis duminică o declaraţie prin care au anunţat că sunt dispuşi să oprească focul pentru a permite convoiului să intre.

Ministrul adjunct de Externe sirian Faisal Miqdad a subliniat că ajutoarele "nu ar trebui să ajungă în mâinile teroriştilor".

Oficialii americani şi-a exprimat frustrarea privind progresul lent, acuzând guvernul că este responsabil pentru eşecul mai multor eforturi trecute de a asigura trecerea în condiţii de siguranţă a convoaielor cu ajutor umanitar în Homs.

"Regimul blochează toate convoaielor către Homs şi face acest lucru de luni de zile", a declarat un oficial american de la Geneva, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, având în vedere sensibilitatea subiectului în această perioadă de negocieri.

Războiul intern din Siria a început în martie 2011 când revoltele interne au marcat debutul unui conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate lui Bashar al-Assad. Conform rapoartelor ONU, la acest moment există circa 100.000 de victime, peste două milioane de sirieni s-au refugiat în ţările vecine şi aproximativ nouă milioane s-au deplasat în interiorul ţării pentru a se proteja de conflict.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe