"Orient Express" la Opera Naţională din Bucureşti: un spectacol aflat la confluenţa liricului cu dramaticul

Miercuri seară, pe 10 decembrie, am asistat la un spectacol inedit, putem spune, la Opera Naţională din Bucureşti, cu titlul “Orient Express”, sub regia Ioanei Petre şi scenariul conceput de Catinca Drăgănescu şi Tudor Costin Sicomaş. Rândurile de mai jos au rolul de a crea o imagine a celor înfăţişate publicului pe scena foaierului ONB.

Primul lucru care ne apare în minte atunci când legăm faimosul tren de domeniul artei este naraţiunea detectivistică a Agathei Christie, deja aflată la nivelul culturii generale a publicului de pretutindeni: Crima din Orient Express. Acesta a fost şi punctul de plecare pentru spectacolul actoricesc care a însoţit muzica. Protagonista acestui cadru, conţinând, în cea mai mare parte, un monolog adresat publicului, a fost actriţa Anca Sigartău. Sub pretextul unei călătorii virtuale – în cel puţin două sensuri – publicul a putut urmări traseul “trenului” în spaţiul muzical francez, maghiar, românesc, şi nu numai. Povestirea amuzantă ataşată muzicii a gravitat în jurul unei controloare de tren, interpretată de actriţă: furtul unei brăţări cu diamante de la o “celebră artistă”, pe parcursul călătoriei. Publicul a putut urmări, în spatele interpreţilor prezenţi pe scenă, o proiecţie în continuă mişcare a înaintării unui tren, pornit din gara Braşov.

Artiştii şi-au făcut intrarea traversând sala, în calitate de “pasageri” ai trenului de lux. Actriţa a interacţionat cu muzicienii în timpul pauzelor dintre piese, pentru a crea pe cât posibil atmosfera fragmentului de povestire poliţistă creionată în trenul Orient Express. Să intrăm şi noi, aşadar, în atmosfera spectacolului...

“La diva de l’Empire” oferă începutul recitalului vocal şi este interpretată de mezzosoprana Maria Jinga, “actriţa celebră” a naraţiunii-cadru, în acompaniamentul Lianei Mareş la pian. Temperamentul viu şi versatilitatea glasului său cald şi sonor s-au împletit cu un stil foarte bine controlat, degajat şi elegant de a cânta şi juca pe scenă rolul unei primadone prototipice.

Melodia care i-a urmat celei compuse de Erik Satie este una arhicunoscută: “Le feuilles mortes” pe versurile lui Jacques Prévert. Vocea tenorului Andrei Lazăr, căci el ne tălmăceşte această bucată muzicală, este menţinută uşoară, iar o latură novatoare a interpretării pune în valoare şi latura verbală a poeziei. În ‘performarea’ acestei piese, alternează recitarea cu cântecul. Variaţia aceasta dă, totodată, forţă expresivităţii secvenţelor cântate şi invită la reflexivitate în cazul celor recitate. Glasul ridică în final tonul, într-un piano plin de căldură, exprimând sentimentul tristeţii, evocând o clipă în care apele mării risipesc urmele paşilor iubiţilor, despărţiţi acum: “Et la mer efface sur le sable/ Les pas des amants désunis.”

Pianista Cristiana Mihart, a cărei sensibilitate se întrevede din înfăţişarea sa, interpretează cu multă delicateţe Reveria lui Robert Schumann (“Träumerei”) pentru că, mai apoi, spre finalul recitalului, să redea o „Humoresque” op. 15 de Pancho Vladigerov plină de culoare, cu o versatilitate a nuanţelor tonale, creionând sonor atmosfera unei armonii dinamice a emoţiei.

Un timbru aparte îl manifestă mezzosoprana Sorana Negrea în piesa “Zueignung”, compusă de Richard Strauss, în acompaniamentul Ioanei Maxim, la pian. Sentimentul lipsei iubitului, relevat prin versurile în germană este exprimat plenar, cu o anumită întunecare a tonului de vocea robustă a mezzosopranei. Cântul este amplu marcat, iar cuvintele sunt reliefate în forţă şi cu claritate.

Cvartetul de coarde al ONB ne aduce partea I a Divertismentul în Re major de Mozart. Violonistul Cristian Balaş ne comunică atmosfera piesei în maniera sa caracteristică, dominată de delicateţe, căldură şi eleganţă. El se completează splendid cu vioara a II-a a Dorinei Ciurea, care cântă într-o manieră flexibilă, îmbinând echilibrat fineţea cu accentul, oferind astfel un anumit volum liniei melodice. Fundalul din care se desprind cele două viori este zugrăvit sonor de Claudia Mihalache la violă, respectiv, de Emese Ildiko Achim la violoncel. Diminuendo-ul din finalul Divertismentului este executat într-un mod natural şi rafinat de către cele două viori, de care publicul se arată cucerit.

Pe versurile lui Goethe şi notele lui Schubert, „Heidenröslein” ne este cântat de tenorul Lucian Corchiş. Eleganţa frazării şi serenitatea vivace a interpretării se constituie într-o combinaţie foarte plăcută, care ilustrează pe calea undelor scena naturală, de factură romantică, atât uşor tristă, cât şi uşor jucăuşă, în care un băiat culege un trandafir, în ciuda stăruinţelor florii de a-i fi cruţată firava ei viaţă.

În drumul trenului către Ungaria, ca să amintim de cadrul extramuzical, suntem spectatori la “Ceardaşul Maritzei” din opereta lui Emmerich Kalman, Contesa Maritza, materializat prin vocea şi, apoi, dansul sopranei Raluca Oprea, însoţită de Cristian Balaş la vioară şi de Mădălina Florescu la pian, într-o interpretare întreită emoţionantă. Costumaţia specifică, de tip tradiţional este un aspect inedit al acestei reprezentări. Acutele pline şi strălucitoare ale sopranei răsună cu putere în sală, interpretarea abundă în energie, iar temperamentul solistei este foarte potrivit pentru redarea acestei energii.

După încheierea prin dans a piesei, Raluca Oprea revine pe scenă însoţită de Andrei Lazăr, pentru a cânta duetul iubirii Hannah-Danilo din Văduva veselă de Franz Lehár, menţinând alcătuirea acompaniamentului instrumental din bucata precedentă. Ambii solişti vocali simt cuvintele pe care le transmit sentimental în melodie, iar finalul susţinut în manieră prelungită şi proiectat de interpreţi din toată puterea glasului nu lasă publicul deloc indiferent la acest efort vocal.

Un moment neaşteptat, al comicului de tip caragialesc, începe când baritonul Daniel Filipescu intră în peisaj în ipostaza unui cetăţean turmentat, bineînţeles, român get-beget, cu sugestia unei expresivităţi spontane care a înveselit nespus spectatorii. Înainte de a fi scos din peisaj de doamna “controloare”, după încercarea de a da jucăuş o palmă pianistei Liana Mareş, personajul nostru se trezeşte primind el însuşi o palmă peste faţă şi remarcă cu o indignare plină de haz: “Pardon! N-am ştiut că e violentă!”

Acestei mici scenete comice îi urmează o secvenţă muzicală care ne conduce în atmosfera poeziei naturii, prin piesa “Revedere” compusă de Aurel Eliade, pe versurile lui Mihai Eminescu: “Codrule, codruţule”. Vocea profundă şi bogată a basului Iustinian Zetea ne evocă atmosfera aproape mitică a peisajului zugrăvit în poezie, iar plenitudinea glasului şi frecvenţa vibrato-ului conferă piesei o dimensiune a fluidităţii.

În urma acestei succinte intervenţii poetice, revine baritonul Daniel Filipescu anunţând în acelaşi rol piesa “Veselie” de Pascal Bentoiu, pe versurile lui Şt.O. Iosif, pentru că “scrie-n program!”. Umorul abundă, iar verbalul se combină cu nonverbalul şi cu secvenţele cântate pentru a crea un divertisment complet. Printre glumiţe, gesturi turmentate şi sughiţuri, cântăreţul dă dovadă de o voce clară, plină de culoare şi foarte bine stăpânită. Mimează dansul, râde şi comentează tot timpul, într-o interpretare extraordinar de degajată şi dezinvoltă. Acesta este, cu siguranţă, momentul cel mai viu al întregului spectacol.

Cea din urmă piesă “O wie will ich triumphieren”, aria lui Osmin din opera Răpirea din Serai de Mozart, plină de ornamentaţii baroce, este tălmăcită de basul Marius Boloş. Înveşmântat misterios, în negru, cu un turban şi cu ochelari de soare, ne aminteşte de persona sa mefistofelică prin nazalizarea şi întunecarea vocii sale pline, aici, însă, într-o manieră cât se poate de savuroasă, amuzantă şi relaxată.

Pentru a încheia circular spectacolul, revine pe scenă pentru ultima oară actriţa Anca Sigartău, detectivul-controlor care ne dezvăluie făptaşul care a furat, în naraţiunea detectivistă prezentată, brăţara de diamante ale “actriţei celebre” în Orient Express. Este vorba despre personajul “îmbrăcat în frac”, jucat de pianista Mădălina Florescu, care a greşit paharele, uitând în cel oferit controloarei brăţara mult căutată. Iată cum “Orient Express” se constituie într-un spectacol ce ne plasează oarecum în sfera informalului, care dovedeşte varietate şi flexibilitate şi, în acelaşi timp, o planificare atentă, însoţită de un cert rafinament artistic.