Oedip - Originile subtile ale unui destin cutremurător. Partea I

Cine ar putea, oare, afirma că nu cunoaşte faimoasa piesă Oedip Rege, scrisă de Sofocle, unul dintre cei mai importanţi poeţi tragici ai Greciei antice? În pofida vechimii ei uriaşe, capodopera realizată acum aproape două milenii şi jumătate este şi în prezent un izvor pentru intense discuţii şi studii culturale. Nu doar sursă a nenumărate dezbateri literare privind libertatea umană sau tragismul emoţionant, această operă dramatică a fost, totodată, un izvor pentru ştiinţă – în speţă, pentru psihanaliză. Lansată de Sigmund Freud, teoria “complexului lui Oedip”, care a făcut valuri la vremea sa, este astăzi răspândită la nivelul culturii generale a oamenilor de pe întregul mapamond. Articolul nostru, însă, nu urmăreşte realizarea unui mozaic al studiilor istorice cunoscute pe această temă, ci explorarea unei abordări mai deosebite: înrâurirea subtilă, dar hotărâtoare, pe care o au caracterele personajelor, prin esenţa lor, în evoluţia destinelor. În acelaşi timp, vom încerca să surprindem lanţurile cauzale aflate în strânsă corelaţie cu principiile supramateriale ale răsplatei şi retribuţiei, care, deşi imperceptibile concret, se reflectă fizic, asemenea unei constrângeri universale a naturii.
"Oedip explică ghicitoarea Sfinxului", tablou de Jean Auguste Dominique Ingres. (Wikipedia)
Daniel Magdalen
13.10.2014

Cine ar putea, oare, afirma că nu cunoaşte faimoasa piesă Oedip Rege, scrisă de Sofocle (cca 496-406 î.Hr.), unul dintre cei mai importanţi poeţi tragici ai Greciei antice? În pofida vechimii ei uriaşe, capodopera realizată acum aproape două milenii şi jumătate este şi în prezent un izvor pentru intense discuţii şi studii culturale. Nu doar sursă a nenumărate dezbateri literare privind libertatea umană sau tragismul emoţionant, această operă dramatică a fost, totodată, un izvor pentru ştiinţă – în speţă, pentru psihanaliză. Lansată de Sigmund Freud, teoria “complexului lui Oedip”, care a făcut valuri la vremea sa, este astăzi răspândită la nivelul culturii generale a oamenilor de pe întregul mapamond.

Articolul nostru, însă, nu urmăreşte realizarea unui mozaic al studiilor istorice cunoscute pe această temă, ci explorarea unei abordări mai deosebite: înrâurirea subtilă, dar hotărâtoare, pe care o au caracterele personajelor, prin esenţa lor, în evoluţia destinelor. În acelaşi timp, vom încerca să surprindem lanţurile cauzale aflate în strânsă corelaţie cu principiile supramateriale ale răsplatei şi retribuţiei, care, deşi imperceptibile concret, se reflectă fizic, asemenea unei constrângeri universale a naturii.

Zorii tragediei

Cetatea Tebei se găseşte dintr-o dată sub un asalt nemaivăzut, însă, nu este unul de ordin militar. Oamenii mor, unul după celălalt, din cauza unei ciume teribile. Oedip, suveranul tebanilor, mâhnit de starea cetăţii şi a locuitorilor săi, l-a trimis pe Creon, cumnatul său, la faimosul oracol din Delphi, ca să afle soluţia năpastei, fiind preocupat de criza survenită în regatul său.

Odată cu întoarcerea lui Creon, în mod deschis şi onest, Oedip insistă ca veştile să fie făcute auzite tuturor: Apollo a spus prin oracol că blestemul ciumei va fi ridicat numai odată cu izgonirea din Teba a ucigaşului lui Laios, suveranul anterior lui Oedip. Neştiind cine poate fi acela, actualul rege este decis să pună soluţia salutară în aplicare: “Lui Laios luîndu-i apărarea azi / Eu chiar pe mine mă slujesc” (p. 271). Hotărât să stârpească ciuma chiar el, blestemă ucigaşul necunoscut şi se blestemă pe sine, pentru cazul în care, din ignoranţă, cumva l-ar proteja pe nelegiuit: “Aşa-i blestem! Eu de l-aş şti pe vinovat / Şi-n casa mea l-aş găzdui, asupră-mi chem / Blestemul ce-am azvârlit asupra altora” (p. 275)1. Oedip hotărăşte pedepsirea ucigaşului prin exilare, fapt ce se va concretiza, însă, prin exilarea propriei persoane la finalul tragediei. Până să ajungem, însă, la a descifra resorturile destinului oedipian, să urmărim...

Lanţul profeţiilor

În Oedip Rege, ne confruntăm cu un număr total de patru rostiri profetice, mai mult sau mai puţin diferite între ele: cea dintâi îi este transmisă lui Laios şi reprezintă ameninţarea retribuţiei care îl aşteaptă, din pricina blestemului atras asupra sa, prin nelegiuirea comisă asupra fiului regelui Pelops2. Cea de-a doua profeţie este cea vestită lui Oedip de oracolul din Delphi (totodată, sursa primei), care repetă mesajul profetic, adecvându-se subiectului-ţintă. Următoarea predicţie oraculară a fost comunicată prin Creon personajului eponim, focalizată asupra cauzelor ciumei care a îngenunchiat cetatea tebană. Cea din urmă profeţie, cu o importanţă deosebită, este cea rostită de Tiresias în faţa lui Oedip: el nu reia numai prevestirea binecunoscută, ci adaugă şi perspectiva orbirii finale a suveranului.

Ciuma abătută asupra cetăţii, care îi decimează pe locuitori, semnifică problema răspunderii regelui faţă de poporul său, precum şi consecinţa faptelor săvârşite de acesta. Viaţa cetăţii este strâns legată, după cum putem vedea, de viaţa conducătorului, iar această boală cumplită are totodată rol de avertisment. Regele are răspunderea de a-şi salva supuşii. Iar, Oedip, într-adevăr, se preocupă de soarta tebanilor, însă, fără a bănui măcar că el însuşi este rădăcina suferinţelor întregului regat.

Oedip îl cheamă pe profetul Tiresias, la sfatul lui Creon, iar acesta, în timpul dialogului aprins cu suveranul Tebei, repetă (fără a fi auzit nemijlocit profeţia oracolului din Delphi) profeţia cunoscută de toţi. Plin de furie, Oedip îl insultă pe bătrânul cel orb, după care chiar îl acuză de odioasa crimă. Înainte de a pleca indignat, Tiresias îi profeţeşte suveranului sfârşitul, identificându-l atât ca fiind ucigaşul lui Laios, cât şi blestemul căzut asupra cetăţii – el, Oedip, însuşi eroul care salvase Teba, dezlegând tainele Sfinxului3.

“Azi vede – va orbi! E om avut – sărac / Va fi! Un orb dus de toiag, cerşind tot prin / Străini. Şi va afla că alor lui copii / Le-a fost şi tată... dar şi frate el le-a fost; / Că maică-si i-a fost şi fiu, i-a fost şi soţ; / Şi că pe tatăl său şi l-a ucis!” (p. 284).

Astfel a răsunat replica frustă a lui Tiresias, care aproape i-a adus bătrânului condamnarea. Copleşit de fluxul emoţiilor, Oedip depăşeşte graniţele raţiunii şi suspectează un complot pus la cale de Creon alături de profet, destinat să îl înlăture de la domnie. Stârnit în acest chip, regele îl ameninţă, aşadar, pe Creon cu moartea, vădind astfel apariţia temerii subconştiente a propriei vinovăţii, compensate printr-o propensiune către crimă.

În mod paradoxal, Oedip este (auto)condamnat deja, iar atunci când, în plus, îl condamnă pe Tiresias, el îşi zugrăveşte, în fapt, propria condiţie viitoare. Deşi orb fizic, Tiresias este înzestrat cu o minte clarvăzătoare, pe când Oedip (odată, singurul capabil să răspundă Sfinxului) este orb în planul minţii, ignorant în privinţa grozăviilor săvârşite, iar, în scurt timp, urmează să devină şi orb fizic, prin autopedepsire. Iocasta, văduva lui Laios şi soţia lui Oedip, pentru a-l linişti pe acesta din urmă, îndrăzneşte să afirme că toate profeţiile sunt false, invocând, tot în chip paradoxal, înseşi spusele oracolului din Delphi, adresate lui Laios, drept dovadă a neadevărului, pe când tocmai acest mesaj profetic (repetat în trei rânduri, de trei personaje diferite) urmează a-şi dezvălui concretizarea totală. Iată cum îi descrie Iocasta soţului său episodul uciderii antecesorului acestuia la tron:

“Cândva lui Laios îi vestise oracolul – / [...] c-a fost ursit a fi / Ucis de mîna chiar a unui fiu de-al lui / Şi-al meu. Dar Laios – toţi o spun – a fost ucis, / La-ncrucişarea a trei drumuri, de tîlhari / Străini. Trei zile nici s-au scurs de când veni / Pe lume-al său copil, şi Laios gleznele-i / I le-a legat şi-apoi a pus de l-au zvîrlit / Pe-un munte neumblat... Apolo n-a-mplinit/ Oracolul! Nu el – copilul – şi-a ucis / Părintele!” (p. 297)

Ascultând, însă, spusele Iocastei, Oedip începe în mod conştient tocmai să se suspecteze pe sine de abominabila faptă: “Vai mie, vai! Oare-mpotrivă-mi, far’ să ştiu, / Zvârlit-am adineauri groaznicu-mi blestem?” (p. 299). Aceasta pentru că, în memoria lui Oedip reapare un episod semnificativ din viaţa sa, pe care îl vom descrie în rândurile ce urmează.

“Răscrucile” destinului

Oracolul din Delphi profeţise nu numai regelui ucis tragedia, ci şi lui Oedip, mai demult, pe când era prinţul Corintului. În acea vreme, cuplul regal al Corintului, Polybos şi soţia sa, Merope, care l-au adoptat şi crescut pe Oedip, erau priviţi de acesta ca fiind părinţi naturali. Acum, amintindu-şi că, la un ospăţ din Corint, un mesean a remarcat cu răutate că Oedip ar fi fost un copil “de pripas”, acesta începe a-şi rememora parcursul existenţial. Efectul etichetării tânărului Oedip ca fiind, pur şi simplu, înfiat de familia regală corintiană este că el va căuta febril să afle adevărul de la legendarul oracol antic. Acesta, însă, îi repetă întocmai profeţia revelată anterior lui Laios, numai că Oedip, pe atunci un referent absent, devine însuşi subiectul direct şi agentul (inconştient) care va duce la îndeplinire mesajul tragediei prevestite: “ursit / Să mă-mpreun cu mamă-mea, să zămislesc / Urmaşi ce-or fi ruşinea lumii-ntregi şi că-s / Ursit să fiu al tatii ucigaş...” (p. 301).

Îngrozit de cele aflate, Oedip fuge cât mai departe de Corint, presupusul său ţinut natal, şi de familia sa “naturală”, pentru a nu duce la îndeplinire involuntar profeţia cumplită. Însă, tocmai această fugă îl aduce, în drumul său spre Teba, în faţa următorului tablou:

“Trei căi acolo se-ntâlneau – văd un pristav / Şi o căruţă-n urma lui cu telegari. / Urcat în ea stătea un om ce semăna / Cu cel pe care-l zugrăvişi; deodată-aud / Pe vizitiu şi pe bătrân: «Hei, la o parte tu / Din drum!» Eu scos din fire-atunci, pe vizitiu / L-am şi lovit. Bătrânul din chervanul lui / Nu mă slăbea din ochi; pe lîngă el când am / Trecut, m-a şi pălit cu un toiag în cap, / În mînă-o bîtă-aveam şi-n creştet l-am trăsnit, / Din car s-a prăbuşit de-a rostogol... Pe toţi / I-am omorît!” (Ibid).

Laios, împreună cu convoiul său (mai puţin unul dintre însoţitori) au căzut victime mâniei de nestăvilit a lui Oedip, cauzate atât de natura sa excesiv de orgolioasă, cât şi de dezolarea stârnită odată cu ascultarea profeţiei îngrozitoare. Este demn de remarcat că Laios şi slujitorii săi au fost ucişi pe când se îndreptau spre oracol, de către Oedip, care tocmai de la oracol plecase. Obsesia profeţiilor abundă în întreaga piesă şi reprezintă cauzele aparente ale traseului nefast pe care alunecă personajele.

Oedip îşi face amare mustrări de conştiinţă atunci când vine vorba de uciderea unui părinte, dar dacă s-ar fi întâmplat să ucidă un străin nevinovat, atunci s-ar fi ales “cu spaima doar”. Astfel, putem observa încă o incongruenţă în judecata oedipiană. Păcatele sunt mai triste când sunt săvârşite asupra familiei, însă, ele sunt la fel de grave dacă sunt comise asupra oricăror alte fiinţe umane. Aici se află linia de demarcaţie dintre afecţiunea comună şi compasiune.

Revenind la clipa de cumpănă din Teba lovită de ciumă, vestea proaspăt aflată printr-un sol despre moartea recentă a lui Polybos oferă impresia falsităţii temerilor ce planau asupra conştiinţei suveranului, întărind afirmaţiile Iocastei, aceştia continuând să privească familia de la tronul Corintului ca fiind ascendenţa veritabilă a lui Oedip. Dacă “tatăl” său a murit din cauze naturale, iar fiul se află la mare distanţă de locul decesului acelui bătrân rege corintian, atunci ce valoare ar mai avea profund-temutele profeţii? În consecinţă, această falsă impresie conduce, în continuare, la nutrirea unei viziuni sceptice, de automulţumire, asupra vieţii. Însă, ea nu va dura prea mult... Odată cu aflarea adevărului, Iocasta se spânzură, iar Oedip îşi împunge ochii frenetic, cu acele broşelor mamei şi soţiei sale moarte, până la orbirea lor iremediabilă. Acesta este punctul în care, acum, ne vom opri.

Complexele încrengături cauzale, atât cele individuale, cât şi cele dintre generaţii, având o înrâurire crucială în stabilirea parcursului final al destinului protagonistului nostru, urmează să le descoperim şi să le explicăm pe larg în cea de-a doua parte a explorării noastre desfăşurate în planurile existenţei oedipiene.

***

Note:

1. Citatele din piesa Oedip Rege, care sunt prezente în articol, au fost transcrise din cartea: Sofocle, Tragedii; traducere, prefaţă, note şi indice de George Fotino, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1969.

2. Laios, cum ştim din istorisirile legendare ale Greciei antice, îl răpise şi seduse pe Chrisippus, fiul regelui Pelops, care îl găzduise pe Laios după uzurparea tronului său. Copleşit de ruşine, fiul lui Pelops şi-a luat viaţa. În mod natural, aceste lucruri au atras asupra lui Laios blestemul cumplit al regelui Pisei: suveranul teban să fie sortit a nu avea vreodată un fiu, iar dacă, totuşi, îl va avea, atunci, acesta să îi fie şi călău. În realitate, acţiunea reclamă reacţiune. Sofocle nu pomeneşte aici întregul istoric cunoscut publicului grec din vremea sa, ci intră în piesă ex abrupto. Acest fundal legendar făcea parte din cultura generală a publicului grec din acele timpuri (doxa).

3. Sfinxul (aici) reprezintă o creatură trimisă să-i pedepsească pe tebani pentru fărădelegile săvârşite de Laios, izolând cetatea de lumea exterioară. Această fiinţă cu cap de femeie, corp de leu şi aripi de vultur, o întrupare a cruzimii, îi devora pe toţi bărbaţii care nu reuşeau să îi dezlege taina, păzind în acest mod intrarea cetăţii. Oedip, tocmai ajuns în Teba, a fost singurul capabil să descifreze semnificaţiile, redându-i astfel cetăţii tebane libertatea. Laios fiind ucis, Oedip a preluat tronul şi s-a căsătorit cu văduva fostului suveran.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor