Operaţiunea Satele Româneşti/ O tentativă curajoasă de salvare a satelor româneşti de distrugerea comunistă

”Ne întâlneam o dată pe săptămână, joia, şi încercam să lucrăm pe lucrurile pe care le abordasem anterior. Am fost acuzaţi că eram controlaţi de CIA, KGB sau că reprezentăm Ungaria, că avem interese, pentru a ne discredita activitatea. Ceea ce făceam era aproape imposibil de gândit. Nimeni nu putea să conceapă că o mână de oameni iau asupra lor o operaţiune de asemenea anvergură. Pur şi simplu noi nu aveam niciun interes ascuns. Eu unul nu ştiam nimic despre România. Nu aveam cunoştinţe aici. Pur şi simplu exista un lucru la care ne racordasem şi ne gândeam cum putem noi ca oameni de stânga să ne opunem totalitarismului aşa- zis de stânga? Cum putem să intervenim în favoarea valorilor europene?”, a povestit Paul Hermant, jurnalist belgian, cofondator al Operation Villages Roumains, în cadrul colocviului ''Operation Villages Roumains: Un model de solidaritate europeană. Reacţia împotriva proiectului comunist de sistematizare a satelor (1988-1989)”, organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

El a arătat că adoptarea însemna mai mult decât înfrăţire şi-şi propunea să ”transfere politica la nivelul omului de rând. Crima culturală ne-a adus împreună. Când vorbesc despre alianţa dintre politic şi simbolic, mă refer la faptul că noi am căutat această formă de fond comun cultural”. Ca urmare a acţiunilor Asociaţiei care le-a scris primarilor din foarte multe sate şi comune din România, membrii ei erau ”văzuţi cu ochi răi de către autorităţi în ţările din care proveneau”.

La rândul său, un alt jurnalist de televiziune, Josy Dubié, a povestit cum a întâlnit-o pe Doina Cornea, despre care citise foarte multe, în Cluj, în timp ce a venit să realizeze, pe ascuns, ca turist, un film despre sistematizare, pentru care nu obţinuse aprobare.

Doina Cornea i-a încredinţat belgianului o păpuşă, în care cususe o scrisoare deschisă către Ceauşescu, ce avea să fie citită la Radio Europa Liberă. Dubié a reuşit, după multe peripeţii, să părăsească România, fără ca păpuşa şi casetele cu filmarea să-i fie consficate de Securitate, deşi maşina sa a fost percheziţionată timp de 6 ore la graniţă.

Regizorul a povestit despre impresia puternică pe care i-a făcut-o curajul Doinei Cornea de a se împotrivi regimului şi despre ridicolul acestuia, manifestat prin faptul că securiştii i-au cerut socoteală pentru că a filmat într-o librărie în care erau doar cărţi scrise de soţii Ceauşescu.

După difuzarea filmului său ”Dezastrul Roşu”, în iarna lui 1988-1989, în numeroase ţări din Europa occidentală, în Belgia s-a declanşat „Operation Villages Roumains”, iar mii de sate occidentale au adoptat localităţi româneşti ce riscau să dispară.

”Am pornit de la un grup mic, de la 12-13 oameni care s-au întâlnit într-o cameră de 12 mp pentru a pune o cărămidă la construcţia anti-totalitară. Nu aveam niciun fel de relaţii sau de sprijin şi am creat cea mai mare reţea comună de solidaritate şi de opoziţie la nivel european şi care a fost la un moment dat cea mai mare asociaţie a comunelor la Consiliul Europei. Am atins o dimensiune internaţională a politicii locale, fără precedent până atunci. Am văzut comune care deveneau active în politica internaţională. Au fost ţări care au reacţionat împotriva operaţiunii OVR, precum Danemarca, Luxemburg, Germania, care sub pretextul că aceste comune nu aveau legitimitatea să acţioneze la nivel internaţional, le-au interzis să se amestece în aşa ceva”, a explicat Paul Hermant.

Regimul comunist gândea sistematizarea satelor ca pe o ultimă etapă a unui program economic menit să uniformizeze calitatea vieţii populaţiei pe întreg teritoriul românesc. Proiectul avea ca obiectiv distrugerea a 7-8.000 de sate şi comasarea lor în centre agro-industriale, populaţia rurală urmând a fi mutată în blocuri săteşti, cu unu sau două etaje. Clădirile urmau să asigure un mod de viaţă situat între locuirea rurală individuală şi cea colectivă de tip urban.

Argumentul principal era restrângerea perimetrului construit în vederea recuperării de terenuri pentru agricultură, fapt care în realitate era o iluzie din punct de vedere economic. Şi din punct de vedere social, proiectul era fantezist. Ar fi însemnat mutarea unei populaţii de aproximativ 10 milioane, schimbând radical stilul de viaţă tradiţional. Ceauşescu vedea în acest proiect una dintre cele mai mari realizări ale epocii sale. Programul trebuia să se deruleze în perioada 1990-1995, urmând a se finaliza pe toată suprafaţa ţării în 2000. Prin acest plan gigantic, regimul dorea, de fapt, omogenizarea societăţii prin tipare standard de locuire.

Ideea avea să stârnească un val de proteste în afara ţării. Privită din Occident, sistematizarea însemna o tragedie. Concret, în decembrie 1988, se constituia în Belgia Asociaţia Operation Villages Roumains. Planul OVR era adoptarea tuturor celor 13.123 de sate spre a le salva de la distrugere. Acţiunea pornită spontan, reuşeşte să ia, în doar câteva luni, o amploare care i-a uimit chiar pe iniţiatorii săi. S-au constituit imediat comitete OVR şi în Franţa, Olanda, Elveţia, Suedia, Marea Britanie, Italia, Spania, Norvegia, Danemarca. Operation Villages Roumains reflectă modul în care se creează o solidaritate, care s-a dovedit unică în Europa şi fără corespondent pentru o altă ţară din fostul bloc comunist.