Campania "Operation Villages Roumains", după 20 de ani
O serie de evenimente menite să marcheze împlinirea a 20 de ani de la fondarea oficială a organizaţiei internaţionale Operation Villages Roumains (OVR) se vor desfăşura, în perioada 26-28 februarie 2009, la Bucureşti.
Manifestările, desfăşurate sub înaltul patronaj al preşedintelui României, sunt organizate de OVR în parteneriat cu Delegaţia Wallonie-Bruxelles la Bucureşti, Ambasada Belgiei şi Ambasada Franţei, sub patronajul Academiei Române, al Institutului Cultural Român şi al Muzeului Ţăranului Român, cu sprijinul Ambasadelor României la Bruxelles şi Paris.
Seria de evenimente va fi deschisă joi, 26 februarie, la Institutul Cultural Român, prilej cu care va fi vernisată şi expoziţia "OVR - 20 de ani: Trecut-Prezent-Viitor".
Vineri, 27 februarie, Academia Română va găzdui un colocviu consacrat memoriei şi transmiterii ei, precum şi experienţei acumulate în cei 20 de ani ai Operaţiunii Villages Roumains. În cursul zilei de sâmbătă, 28 februarie, la Muzeul Ţăranului Român se va desfăşura o masă rotundă despre viitorul tineretului în mediul rural. Programul va continua cu reuniunea OVR-International, ce se va desfăşura sub genericul "Perspective de viitor pentru OVR - piste de lucru", iar la Institutul Francez va avea loc o proiecţie cinematografică, realizată de OVR în cadrul Festivalului Filmului Belgian Francofon.
Organizaţia internaţională Operation Villages Roumains a fost creată în februarie 1989 cu scopul de a opri aşa-zisa "sistematizare" a satelor din România, fenomen ce reprezenta, în fapt, o încercare a regimului comunist de a distruge reţelele sociale existente la nivel rural.
Principala activitate a OVR a fost aceea de a "înfrăţi" mii de localităţi rurale occidentale cu sate din România, ameninţate la propriu cu demolarea. În acelaşi timp, OVR a lansat o susţinută campanie mediatică în Belgia, Franţa, Marea Britanie, Olanda şi restul Europei care s-a concretizat în ajutoare umanitare masive, încă de la începutul anului 1990, odată cu schimbarea regimului politic din România.
De atunci organizaţia a sprijinit satele româneşti atât din punct de vedere logistic, cât şi prin vizite de documentare în sate occidentale, oferite locuitorilor în vederea realizării unor proiecte de dezvoltare concrete.