Satul românesc, în declin, afirmă preşedintele OVR România
Satul românesc se află în declin, a afirmat joi preşedintele Operation Villages Roumains (OVR) România, Francisc Giurgiu, într-o conferinţă de presă găzduită de Clubul Ţăranului Român, organizată pentru anunţarea unei serii de evenimente consacrate împlinirii a 20 de ani de la fondarea oficială a OVR.
Potrivit preşedintelui OVR România, principalele probleme cu care se confruntă satele româneşti sunt "abandonul localităţilor şi îmbătrânirea populaţiei, fenomene care duc la dispariţia satului".
Francisc Giurgiu, care s-a declarat un militant activ al OVR, consideră că satul românesc mai are de parcurs multe etape, fiind convins însă că "nu există sat fără ţărani şi nici ţărani fără sat".
Giurgiu a informat că, în cei 20 de ani de activitate a OVR în România, 3.000 de sate româneşti au fost "năşite" de tot atâtea localităţi occidentale, în parteneriate reciproc avantajoase, dintre acestea 700 fiind încă active. Nu în ultimul rând, a spus el, peste 70.000 de ţărani au avut şansa de a-şi cunoaşte astfel partenerul occidental.
La rândul său, Evelyne Pivert, preşedintele OVR Franţa, a declarat că "a sărbători 20 de ani nu înseamnă a îngropa un trecut, ci şi o naştere, un nou început, un salt înainte şi o analiză a proiectelor de viitor".
Manifestările, desfăşurate sub înaltul patronaj al preşedintelui României, sunt organizate, în perioada 26-28 februarie, la Bucureşti, de OVR în parteneriat cu Delegaţia Wallonie-Bruxelles la Bucureşti, Ambasada Belgiei şi Ambasada Franţei, sub patronajul Academiei Române, al Institutului Cultural Român (ICR) şi al Muzeului Ţăranului Român, cu sprijinul ambasadelor României la Bruxelles şi Paris.
Seria de evenimente va fi deschisă joi seara, la Institutul Cultural Român, prilej cu care va fi vernisată şi expoziţia "OVR - 20 de ani: trecut-prezent-viitor".
Vineri, 27 februarie, Academia Română va găzdui un colocviu consacrat memoriei şi transmiterii ei, precum şi experienţei acumulate în cei 20 de ani ai OVR.
În cursul zilei de sâmbătă, 28 februarie, la Muzeul Ţăranului Român se va desfăşura o masă rotundă despre viitorul tineretului în mediul rural. Programul va continua cu reuniunea OVR-international, ce se va desfăşura sub genericul "Perspective de viitor pentru OVR - piste de lucru", iar la Institutul Francez va avea loc o proiecţie cinematografică, realizată de OVR în cadrul Festivalului filmului belgian francofon.
Organizaţia internaţională Operation Villages Roumains a fost creată în februarie 1989, cu scopul de a opri aşa-zisa "sistematizare" a satelor din România, fenomen ce reprezenta, în fapt, o încercare a regimului comunist de a distruge reţelele sociale existente în mediul rural.
Principala activitate a OVR a fost aceea de a "înfrăţi" mii de localităţi rurale occidentale cu sate din România, ameninţate la propriu cu demolarea. În acelaşi timp, OVR a lansat o susţinută campanie mediatică în Belgia, Franţa, Marea Britanie, Olanda şi restul Europei care s-a concretizat în ajutoare umanitare masive, încă de la începutul anului 1990, odată cu schimbarea regimului politic din România.
De atunci, organizaţia a sprijinit satele româneşti atât din punct de vedere logistic, cât şi prin vizite de documentare în sate occidentale, oferite locuitorilor în vederea realizării unor proiecte de dezvoltare concrete în domeniul dezvoltării durabile.