Operaţie de protezare totală de genunchi la un copil de 11 ani

Epoch Times România
13.03.2009

Medicii Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie Pediatrică de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Grigore Alexandrescu" au efectuat, joi, o operaţie de protezare totală de genunchi la un pacient în vârstă de 11 ani, diagnosticat cu osteosarcom femur (cancer osos).

Operaţia a durat şase ore şi a fost un succes, medicii reuşind să extirpe în totalitate osul tumoral şi părţile moi afectate şi să salveze membrul inferior al pacientului, cu ajutorul unei endoproteze modulare. Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de o echipă formată din dr. Alexandru Ulici - medic primar ortopedie pediatrică, doctor în ştiinţe medicale, dr. Marius Constantinescu - medic primar ortopedie pediatrică, doctor în ştiinţe medicale, dr. Beatrice Frumuşeanu - medic specialist în ortopedie pediatrică, doctor în ştiinţe medicale, dr. Violeta Orita - medic specialist în ortopedie pediatrică, dr. Raluca Rotaru - medic rezident ortopedie pediatrică şi dr. Florin Rusu - medic primar anestezie şi terapie intensivă, doctor în ştiinţe medicale, toţi de la Secţia de Ortopedie şi Traumatologie Pediatrică a spitalului, condusă de prof.dr. Mihail Jianu.

Dr. Alexandru Ulici a declarat pentru AGERPRES că, din păcate, incidenţa cancerului osos la copii a crescut foarte mult, "e din ce în ce mai frecvent, iar cauza este multifactorială". Din fericire, se poate pune diagnosticul din timp şi se pot salva atât viaţa micuţilor pacienţi, cât şi membrele, a adăugat medicul.

Potrivit dr. Ulici, aceste forme de cancer, care apar la vârste foarte mici, ridică un grad mare de dificultate.

"Este o intervenţie tehnică dificilă, prin care trebuie să se păstreze cartilajele de creştere. Cu cât apare mai devreme, cu atât este mai greu şi mai complicat. Endoproteza care a fost pusă este cea mai nouă apărută în ultimii cinci ani în lume, precursoarea sa fiind mai puţin fiabilă", a explicat dr. Ulici.

Protezele de acest tip sunt variabile, cea mică costă 8.000 de euro şi costul este suportat de pacient, pentru că nu există un program prin care costul acesteia să poată fi suportat de CNAS sau de Ministerul Sănătăţii.

Dr. Alexandru Ulici a precizat că intervenţia n-a fost uşor de administrat, din cauza complexităţii operatorii, însă totul a mers bine şi copilul se află la terapie intensivă, urmând să fie monitorizat permanent în următoarele zile post operatorii.

La Spitalul Clinic de Urgenţă "Grigore Alexandrescu" Bucureşti s-au mai efectuat, de către aceeaşi echipă, şase intervenţii chirurgicale asemănătoare, în cinci cazuri rezultatul fiind foarte bun, iar doi dintre pacienţii operaţi sunt deja consideraţi vindecaţi şi din punct de vedere oncologic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor