Omul mulţimii
Relaţia dintre arta guvernării şi importanţa dată bunei educaţii în cetate este vitală în ecuaţia generală a armoniei societăţii. Anticii ştiau asta foarte bine, iar teoremele lor sunt incontestabile.
Nu doar Aristotel gândea că ”toţi cei care meditează la arta guvernării omenirii sunt convinşi că soarta imperiilor depinde de educaţia tinerilor”. Filozofii şi înţelepţii de-a lungul şi de-a latul planetei, din toate timpurile au demonstrat legătura de cauzalitate, de exemplu, între prăbuşirea unor imperii sau ruinarea unor societăţi şi educaţia defectuoasă sau alterarea criteriilor morale din caracterul uman.
La noi, sub noul guvern, au demisionat deja doi miniştri ai educaţiei. Ioan Mang nu a demisionat pentru că şi-ar fi recunoscut vina, în faţa evidenţei, ci pentru că s-a simţit oprimat. Probele sunt clare, profesorii de la care acesta a plagiat au arătat pe puncte de unde şi cât s-a copiat, a fost publicată chiar o corespondenţă în acest sens. Contributors.ro publică rezultatul investigaţiei făcute asupra raportului de activitate ştiinţifică a centrului de cercetare din cadrul Universităţii din Oradea pentru anii 2008-2011, centru de care aparţin şi dl şi dna Mang, raport emis de Consiliul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din Oradea. Mai publică şi schimbul de emailuri între jurnalista care a investigat cazul şi profesorul care a suferit plagiatul, Prof. Dieter Gollmann.
Dar, ca şi în multe alte cazuri de deconspirare a faptelor, reacţia a fost tipică: alţii sunt de vină. În cazul de faţă, e “sarabanda nemiloasă “ susţinută de PDL şi UDMR” cea care a pornit totul, susţine premierul, iar fostul ministru Ecaterina Andronescu e îngrijorată de renumele partidului şi al guvernului. Astfel că demisia nu e o demisie oarecare, e o acceptare de dragul adevărului care va fi restabilit.
Aşa spune premierul, pe când Academia Română renunţă să mai verifice cazul. Academicianul Ion Haiduc şi echipa de experţi solicitată chipurile de premier pentru elucidarea cazului îşi declină competenţa din moment ce Academia nu este „poliţie de etică ştiinţifică”, căci, „ şi chiar dacă este un profesor universitar, sunt mulţi profesori care probabil ar fi susceptibili de asemenea analize” .
Autoiluzionare şi iluzionarea celorlalţi în care nimeni n-ar vrea să lase să se vadă eşecul total al educaţiei. Ca instituţie, ca sistem, ca mod de viaţă.
Modul în care se fac campanile electorale e doar un exemplu în acest sens: se evită transmiterea unor mesaje reale, textele şi atitudinea trebuind să fie puerile dar agresive, numai bune să prindă la mulţime.
Nimic nu-i mai grav ca prostia agresivă, spunea un personaj din Tolstoi. Dar şi mai grav e când aceasta ajunge politică de stat iar lumea nici n-o mai sesizează, sau o acceptă apatic.
Restul e… Caragiale. Cum bine se vede: "Stimaţi botoşăneni, am pus capăt Guvernului Boc şi Ungureanu, dar rădăcinile acestor guverne sunt înfipte şi în municipiul, şi în judeţul Botoşani. Aceste rădăcini se cunosc foarte bine, sunt liderii Partidului Social Democrat", spunea un senator PSD de Botoşani. Sau candidatul USL la Primăria Timişoarei: "Eu şi colegii mei suntem convinşi că a venit vremea schimbării în Timişoara iar schimbare nu înseamnă doar înlocuirea primarului, care oricum nu mai candidează, ci înseamnă înlocuirea unei stări de fapt, a unui anumit mod de a gândi proiectele pentru Timişoara". Sau candidatul USL de la primăria Sucevei: "Eu cred într-un oraş care nu arată ca oraşul în care îmi doresc cu adevărat să trăiesc. Şi cred că mulţi suceveni simt asta".
Nimic nu-i mai grav ca prostia agresivă, spunea un personaj din Tolstoi. Dar şi mai grav e când aceasta ajunge politică de stat iar lumea nici n-o mai sesizează, sau o acceptă apatic.
Criza de educaţie produce criză pe toate nivelele. Primul lucru în care au lovit comuniştii când au pus mâna pe putere a fost educaţia. Au arestat intelectualii, pe cei pe care nu i-au putut corupe i-au defăimat sau eliminat, au distrus sistemul normal de gândire, inversând valorile morale şi au denigrat tot ceea ce ţinea de spirit şi credinţa dreaptă. Pornind de aici, în ultimii 22 de ani, lucrurile au degenerat şi mai mult, pentru că refacerea societăţii prin educaţie şi restabilirea valorilor nu a interesat pe nimeni.
Platon spunea că doar prin menţinerea unui sistem sănătos de educaţie oamenii cetăţii vor avea un caracter bun, că doar avantajele unei educaţii bune vor crea copii mai buni decât părinţii lor.
Dar, realitatea noastră este alta. Dacă epoca industrială din care am ieşit avea nevoie de muncitori executanţi fideli, care să nu gândească, ci să servească sistemul, astăzi sistemul are nevoie de votanţi. Adică, tot oameni care să nu gândească. Căci aceştia, ţinuţi în confuzie şi discursuri prin care li se stimulează doar instinctele şi umorile, constituie o excelentă masă de manevră.
Omul devine omul mulţimii şi nu un individ dintr-o mulţime. Omul poate fi adus într-o asemenea stare încât pierzându-şi personalitatea sa conştientă, devine sclavul tuturor activităţilor sale inconştiente pe care hipnotizatorul le dirijează după bunul său plac, spunea Gustave le Bon. Aceasta este, cu aproximaţie, starea individului care face parte dintr-o mulţime.
