Oficiali guvernamentali din toată lumea, spionaţi cu ajutorul WhatsApp [Reuters]

(Captură Foto)
Andrei Popescu
01.11.2019

Oficiali guvernamentali de rang înalt din mai multe ţări aliate cu SUA au fost vizaţi la începutul acestui an de un software de spionaj care folosea WhatsApp pentru a prelua controlul asupra telefoanelor utilizatorilor, potrivit unui articol publicat de Reuters.

Surse familiare la curent cu investigaţia internă efectuată de WhatsApp, companie momentan deţinută de Facebook Inc. cu privire la încălcarea dreptului la viaţa privată şi secretul corespondenţei, au declarat că o parte „semnificativă” a victimelor cunoscute sunt reprezentanţi guvernamentali şi oficiali din Apărare din cel puţin 20 de ţări de pe cinci continente.

Multe dintre ţările vizate sunt aliaţi ai SUA.

Grupul de oficiali de rang înalt spionaţi cu ajutorul aplicaţiei de mesagerie WhatsApp este mai mare decât se credea în fazele incipiente ale dezvăluirilor, conturându-se ideea că intruziunea cibernetică ar putea avea consecinţe politice şi diplomatice majore.

WhatsApp a intentat marţi un proces împotriva dezvoltatorului israelian de instrumente de spionaj cibernetic NSO Group.

Compania WhatsApp deţinută de Facebook susţine că Grupul NSO a construit şi a vândut o platformă de spionaj şi control care a exploatat un defect în serverele deţinute de whatsapp pentru a ajuta terţi să controleze telefoanele celulare a cel puţin 1.400 de utilizatori între 29 aprilie - 10 mai 2019.

Numărul total al utilizatorilor WhatsApp spionaţi ar putea fi chiar mai mare. Un avocat specializat în drepturi civile din Londra, care s-a numărat printre ţinte, a trimis agenţiei Reuters fotografii care arată încercări de penetrare a telefonului său care datează de la 1 aprilie.

Deşi nu este clar cine a folosit software-ul pentru a spiona telefoanele oficialilor, NSO a spus că îşi vinde aplicaţiile de spionaj cibernetic exclusiv clienţilor guvernamentali.

Unele victime se află în Statele Unite, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Mexic, Pakistan şi India, potrivit surselor familiare cu ancheta.

NSO a declarat că „nu poate dezvălui identitatea clienţilor săi şi nici nu poate să discute despre utilizări specifice ale tehnologiei sale.”

NSO a negat iniţial orice infracţiune, spunând că produsele sale sunt menite să ajute guvernele să prindă terorişti şi criminali.

Cercetătorii din domeniul securităţii cibernetice au pus la îndoială aceste afirmaţii de-a lungul anilor, afirmând că produsele NSO au fost utilizate împotrivă unei game largi de ţinte, inclusiv a protestatarilor din ţări aflate sub regimuri dictatoriale.

Citizen Lab, un grup independent de monitorizare care a lucrat cu WhatsApp pentru identificarea ţintelor acţiunilor de spionaj , a declarat, marţi, că cel puţin 100 de victime erau persoane din societatea civilă, precum jurnalişti şi dizidenţi, nu criminali.

John Scott-Railton, cercetător principal la Citizen Lab citat de Reuters, a declarat că nu este surprinzător că oficialii străini vor fi vizaţi şi ei.

"Este cunoscut faptul că multe tehnologii menite anchetelor criminale ajung să fie utilizate pentru spionaj de stat şi politic", a declarat Scott-Railton.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor