Oana Gavrilă se opreşte în sferturi la Cairo
În sferturile de finală ale probei de simplu a turneului de la Cairo, Egipt, cu premii de 15.000 USD, Oana Gavrilă (23 ani, locul 685 WTA), favorită 5, a fost învinsă de germanca de 19 ani Luisa Meyer Auf Der Heide, cu scorul 6-2, 6-4.
În primul tur, românca a dispus de rusoaica Zoziya Kardava (20 ani, locul 900 WTA), scor 6-2, 6-2, iar în turul doi de Yasmin Ezzat, sportiva de 17 ani din ţara gazdă, cu scorul 6-0, 6-2.
În proba de dublu, în sferturi, Federica Bilardo (Italia)/Oana Gavrilă, favorite 1, au fost învinse de perechea Mell Elizabeth Reasco Gonzalez (Ecuador)/Alica Rusova (Slovacia), scor 6-4, 3-6, 10-12.