O tânără s-a înecat după ce s-a speriat de un urs şi a căzut într-un lac din Harghita

Urs brun (Wikipedia.org)
Ana Ion
28.04.2025

O tânără de 18 a murit după ce s-a speriat de un urs şi a căzut de la înălţime în lacul Frumoasa din judeţul Harghita, relatează Braşov.net.

Vineri, 25 aprilie, în jurul orei 18:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că trupul unei persoane plutea în Lacul de acumulare Frumoasa.

“La momentul deplasării echipei operative, la faţa locului se afla un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, care efectua manevre de resuscitare a persoanei în cauză. Din nefericire, a fost constatat decesul. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că este vorba despre o tânără de 18 ani, din judeţul Iaşi”, a informat ulterior Politia.

Potrivit poliţiştilor, “se pare că tânăra în cauză, în timp ce se afla într-o zonă împădurită din apropierea lacului, împreună cu un grup de persoane s-ar fi speriat de prezenţa unui animal sălbatic, respectiv un urs, şi în alergare, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut de la înălţime în apă”.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor