Ce se va întâmpla în economie după ce Nicuşor Dan va fi preşedinte? Creşte sau nu creşte TVA?
Este posibil ca TVA-ul să nu crească sau, cel puţin, să nu crească foarte mult, crede profesorul universitar de economie Bogdan Glăvan. Potrivit acestuia, prioritatea în prezent ar trebui să fie reducerea cheltuielilor statului, nu creşterea taxelor şi impozitării.
Bogdan Glăvan a explicat, într-un interviu acordat Epoch Times, că povara şi ineficienţa sectorului public - pe care el îl vede ca unul bolnav - nu poate fi externalizată la infinit pe seama sectorului privat. Glăvan a mai precizat că, în opinia lui, odată cu alegerea unui preşedinte pro-european şi pus pe treabă, este foarte posibil ca UE să ne păsuiască cu reducerea deficitului bugetar.
Însă partidele la putere, cele de care depinde până la urmă adoptarea măsurilor care să ducă la reducerea cheltuielilor statului nu trebuie să se culce pe o ureche. Dureroasele dar necesarele măsuri vor trebui luate cât mai rapid, altfel criza ne va exploda tuturor, cât se poate de dur, în faţă.
Redăm interviul acordat de Glăvan:
Reporter: Nicuşor Dan a dat în scris, în campanie, că nu va creşte TVA-ul. Acest lucru nu ţine însă de preşedinte... Credeţi că va putea să îşi respecte această promisiune?
Bogdan Glăvan: La prima întrebare cred că a dat răspunsul, anume, în momentul în care desemnează un prim-ministru se uită şi la programul de guvernare. Adică se uită şi la intenţiile acestui prim-ministru. Şi mie mi-a plăcut faptul că a ţinut la această idee, a nu mări semnificativ povara fiscală. Şi să vedem, până acum se pare că o ţine pe linia asta, adică insistă asupra acestui aspect.
Mie mi se pare că e un lucru bun. Pentru că în România s-au mărit taxele în ultimii ani şi economia nu are o dinamică bună. Astfel încât o nouă majorare a taxelor ar face şi mai dificilă această dinamică. Adică n-ar fi nici soluţia eficientă, n-ar fi nici soluţia justă, pentru că nu e firesc ca deficitul unui sector să fie suportat la infinit de întreaga societate, că practic asta s-ar întâmpla. Oricum, noi vorbim aici că avem un sector bolnav, care este sectorul public. Şi nu poţi să externalizezi la infinit povara lui sau ineficienţa lui pe seama sectorului privat. Asta pot face, am tot făcut şi nu duce la nimic.
Cu alte cuvinte, asta mi se pare foarte important să ne uităm la unde putem economisi bani. Prioritatea să fie economisirea banului public, nu creşterea taxelor. Şi e foarte bine că Nicuşor Dan se uită la treaba asta.
Un alt preşedinte, acum să fim serioşi, ar fi zis: "Mulţumesc că m-aţi votat, eu mă ocup de politică externă şi vă mai sun eu". Şi de asta mi se pare remarcabilă insistenţa pe care o acordă economiei, un om despre care nu se credea până acum că ar putea face aşa ceva.
Reporter: Revenind la realitatea economică, e posibil să nu crească TVA? Şi să reducem deficitul bugetar până la ţintele stabilite. Nicuşor Dan spunea că în circa o săptămână, după ce va analiza situaţia, va veni cu un plan de măsuri. Ce ar trebui să conţină planul acela de măsuri în viziunea dvs.?
Bogdan Glăvan: Aş separa discuţia în două probleme. Pe de o parte, răspunsul simplu, direct la întrebare, este: depinde de doi factori. Depinde de cât de mulţi bani reuşim să economisim prin reducerea cheltuielilor şi printr-o mai bună colectare a taxelor. Şi cât de rapid reuşim acestea.
Şi al doilea factor este cât de convingător va fi acest angajament în ochii Comisiei Europene. Deci sunt doi factori. România cumva e ca un elev în faţa unui profesor, profesorul este Comisia Europeană. Şi elevul îşi poate pregăti tema asta mai bine sau mai rău, dar nota o va primi de la profesor. Adică, până la urmă, asta va fi chestiunea.
Reporter: Apropo de Comisia Europeană, România nu a trimis Comisiei Europene raportul anual de progres privind reducerea deficitului bugetar, trebuia trimis la 30 aprilie, prespun că nu s-a trimis pentru că vine un nou preşedinte, un nou guvern. Dvs. cum vedeţi aceasta?
Bogdan Glăvan: Nu ştiu, mie mi se pare ciudat că nu s-a trimis, nu are legătură, aceea trebuia făcută, luate nişte măsuri, nu s-au luat. Poate le-a fost jenă să zică: "N-am făcut nimic, zero progres, în consecinţă n-au trimis nimic."
Reporter: Revenind, rămăsesem la România în faţa profesorului.
Bogdan Glăvan: Acum, de ce e foarte important că sunt doi factori, nu unul singur? De exemplu, anul trecut România a fost un elev foarte prost. Adică nu şi-a făcut nicio temă, şi cu toate astea a luat notă de trecere. Atenţie! Deci, Comisia Europeană a fost indulgentă cu guvernul Ciolacu. Şi elevul ăsta a trecut anul deşi nu merita.
Acum suntem din nou în faţa unui examen. Deci, nu depinde doar de noi. Depinde şi de cum ne priveşte Comisia Europeană. Or, aici eu cred că vor conta mai mulţi factori. Şi am încredere că Comisia Europeană ne va reeşalona această reducere a deficitului bugetar. Astfel încât vom ajunge la un acord, să evităm îngheţarea fondurilor şi, desigur, retrogradarea riscului de ţară. Deci, sunt optimist.
Amploarea ajustării depinde de două elemente. Depinde de cât de bine ne mişcăm noi pe plan intern şi de cât de indulgenţi sau intransigenţi sunt cei de la Comisia Europeană. Eu cred că Comisia Europeană se va dovedi relativ indulgentă în viitor, deşi, desigur, nu ca până acum. Astfel încât, per ansamblu, cred că se poate face. Dar, asta este doar o parte a discuţiei, răspunsul cel mai simplu la întrebarea asta.
Există, însă, multe alte chestiuni colaterale, sau problema poate fi analizată mai amplu. Treaba este următoarea. România are venituri fiscale mici. Către ce vrem să ne îndreptăm? Nivelul taxelor nu este neapărat mic ci veniturile colectate sunt mici. Tot aud chestia asta: România are venituri fiscale mici. Dar taxele în sine nu sunt mici dacă ne comparăm cu cei mai buni, cele mai competitive ţări din jurul nostru. Adică, dacă ne uităm în Bulgaria sau în Estonia, vedem că acolo impozitarea, apropo de impozitarea capitalului, e lejeră. Adică, nu există impozit pe profit, impozit pe dividende, care cumulat să facă 26%. Nu există aşa ceva. Impozit pe venit e 10%.
Eu nu cred că e înţelept ca România să abandoneze acest avantaj al unor impozite relativ competitive şi să meargă în direcţia creşterii cotelor de impozitare. Eu nu cred că e o politică înţeleaptă, pur şi simplu.
Nu asta e problema noastră. Problema noastră este că avem venituri bugetare mici. Şi avem venituri bugetare mici fiindcă avem evaziune. Aici trebuie umblat. Părerea mea este că aici problema se bifurcă. Şi ţine de corupţie, ţine de competenţa instituţiilor, ţine de calitatea serviciilor publice, pentru că un stat care este complet necredibil şi condus de nişte personaje pe care nimeni nu dă doi bani nu va încasa niciodată taxe de bunăvoie aşa de la cetăţeni. Adică nivelul de conformare va fi mic. Este evident.
Deci aici problema se bifurcă. Nu e uşor de crescut colectarea taxelor. Dar faptul că problema se bifurcă şi are multe resorturi, e problema celor care susţin că trebuie să crească taxele, nu-i problema mea.
Problema mea, ca economist, este care este soluţia optimă. Soluţia optimă este să creştem colectarea, că avem clar un deficit aici. Nu să creştem nivelul, cotele pe impozitare. Încă un motiv pentru care nu trebuie să facem chestia asta este că, câtă vreme rămânem cu aceste tare, adică corupţie, servicii publice ineficiente, în bătaie de joc, că despre asta este vorba, şi slabă incompetenţă, păi atunci degeaba mărim taxele, fiindcă taxele vor continua să fie plătite de ăia care le plăteau şi până acum, în vremea ce, cei care nu le plăteau nu le vor plăti nici în continuare. Deci este lose, lose.
Trei la mână, avem o problemă bugetară foarte serioasă, dar noi am crescut taxele de trei ori până acum. Întrebarea este, am crescut taxele şi s-a văzut în colectarea bugetară? Unu la mână. Şi doi la mână: s-a văzut în deficitul bugetar? Şi răspunsul este nu prea şi nu.
Sau nu clar. Adică noi am crescut taxele şi am crescut şi deficitul în acelaşi timp. Deci există o separaţie clară între cele două.
Adică nu e legătură între cele două. Asta este de fapt ideea.
În România nu e legătură între cele două: între nivelul taxelor şi colectarea taxelor, pe de-o parte, şi deficitul bugetar, pe de altă parte. Nu, ele sunt separate. De ce sunt separate? Pentru că deficitul bugetar este determinat, decisiv, de populismul guvernărilor.
Cu alte cuvinte, degeaba măreşti taxele şi degeaba ar colecta de mâine statul taxe ca în Germania, fiindcă ei le-ar face praf pe toate în România. Asta este de fapt problema.
Reporter: Şi soluţia ar fi, întrebarea e probabil retorică - îmi asum -, oamenii corecţi şi cinstiţi şi competenţi la guvernare şi în instituţiile statului în ansamblul lor, nu?
Bogdan Glăvan: Soluţia este, da, să ai mai puţină corupţie, să ai o competenţă mai mare administrativ, şi oamenii să perceapă că sunt respectaţi, că nu sunt fugăriţi, că nu trebuie să cerşească pe la şapte uşi ca să rezolve chestii. Adică, un tratament comparabil cu cel occidental, să spunem. Şi atunci ar creşte gradul de conformare. Bineînţeles că s-ar diminua şi risipa din sistemul public cu ocazia asta.
Deci până când nu umblăm la sistemul public, la partea de cheltuieli publice şi la ansamblul sectorului public, a creşte taxele sau a strânge mai mulţi bani la buget, este, după părerea mea, o politică falimentară sau inutilă în raport cu scopul propus.
Scopul propus, reducerea deficitului, nu se va întâmpla, fiindcă politicienii vor risipi în continuare mai mulţi bani, şi mai mulţi bani. Cu cât le dai mai mulţi bani, cu atât mai mulţi bani vor risipi.
Reporter: Pare că suntem într-un cerc vicios greu de rupt, pentru că Guvernul va trebui făcut cu partidele la putere, Parlamentul este cel care este... Presupunând că aţi contribui la scrierea acelor răspunsuri pe care le va da Nicuşor Dan într-o săptămână, sau în cât timp le va da, care ar fi punctual? Dacă-mi puteţi da exemplu de 3-4 măsuri concrete pe care le-aţi trece pe lista aceea?
Bogdan Glăvan: Mărimea derapajului, mărimea deficitului este atât de mare, încât, în mod evident, trebuie făcute nişte sacrificii, sacrificii în sens adevărat, în sensul că o să ne doară pe noi, dar nu avem ce face. Aici este vorba de reducerea unor cheltuieli, poate şi prin costul făcut pe investiţii care ar fi utile, dar pentru care, în mod evident, nu mai avem bani. Deci nu mai sunt bani.
Ăsta este răspunsul pe care l-a dat Javier Milei, preşedintele Argentinei, şi a devenit celebru: "Nu sunt bani". "Nu sunt bani" şi au oprit absolut tot. Adică în Argentina, ca să dau un exemplu foarte ilustrativ aşa, a închis până şi compania care producea plăcuţe de înmatriculare pentru automobile. Deci, argentinienii n-au mai avut ce să pună pe maşini, pentru că acea companie care producea acele plăcuţe a fost închisă. Au început oamenii să-şi pună cartoane şi hârtii în geam cu numărul de la maşină. Şi aşa s-a mers.
Deci, sigur, noi nu suntem în situaţia aceea, dar e limpede că diverse cheltuieli vor trebui amânate, tăiate. Asta s-a întâmplat şi în Bucureşti. Asta explica Nicuşor, că asta e, ne place, nu ne place, am rămas fără lumină în parcul Herăstrău, pentru că Bucureşti era falimentar. Aşa e situaţia. Astea sunt nişte chestii inevitabile pe de o parte. Nu ai ce să faci.
Pe de altă parte, un guvern pus într-adevăr pe treabă ar trebui să facă o analiză, bucată cu bucată, pentru că asta se cheamă micromanagement. Adică, ce face Nicuşor acum, de fapt este un fel de micromanagement. El se duce la fiecare ministru, da? Se duce la oameni de afaceri şi încearcă să înveţe el însuşi din bucătăria fiecăruia.
Deci există două abordări mari în privinţa administraţiei şi managementului. Una care spune că managerul din vârf nu ar trebui să se preocupe de chestiile astea, pentru că el are altceva de făcut, alta care spune că el trebuie să stăpânească bine lucrurile astea, pentru că altfel nu stăpâneşte corporaţia.
Eu, unul, din experienţa mea personală, pot să spun că dacă nu faci micromanagement la stat, eşti terminat. Nu există în statul român să nu faci micromanagement. Adică administraţia română este atât de incompetentă încât musai, dacă ajungi sus, trebuie să te ocupi tu, că nu o să ai pe nimeni care să se ocupe. De asta viitorul guvern trebuie să facă micromanagement. Adică să ia fiecare companie, şi să pornească de la zero: "Măi băieţi, de ce aveţi voi nevoie ca să produceţi plăcuţe de înmatriculare, energie, ce produceţi voi acolo? Care e rostul vostru şi ce vă trebuie ca să produceţi chestia asta?" Şi atunci ai descoperi că multe companii, de fapt, nu-şi au rostul, că multe companii ar trebui să aibă jumătate din numărul curent de angajaţi. Asta este de fapt chestiunea. Adică şi ele pot funcţiona şi îşi pot presta serviciile cu mai puţini angajaţi.
Pasul următor ar fi: "Avem mari companii. Hai să le listăm pe bursă." Deci statul poate face rost de bani valorificând o parte din activele pe care le are.
Sigur că e o chestie neplăcută. Sigur că eu, unul, mi-aş fi dorit - şi de 20 de ani scriu pe tema asta - să se valorifice activele astea pe care le are statul pentru a schimba sistemul de pensii, pentru a finanţa schimbarea sistemului de pensii. Sigur că trebuia să facă asta de 20 de ani, sau de 30 de ani. Dar n-a făcut-o. Şi acum, normal că e neplăcut să vinzi active ca să acoperi consumul şi angajamentele privind pensiile care le-au făcut. Adică, în esenţă tu trebuie să vinzi din casă ca să acoperi nişte nenorociri, nişte găuri făcute de alţii. Sigur că e trist lucrul ăsta. Dar nu e altă soluţie. Care este altă soluţie, să măreşti impozitele? Am vorbit despre lucrul ăsta.
Deci, în plus, statul nu mai trebuie să rămână proprietar integral pe atât de multe lucruri, pentru că este incompetent. S-a dovedit. Şi atunci, hai să ne punem pe bursă, rapid, anul viitor se poate face chestia asta, şi atunci o să câştigăm, statul să câştige banii. Aş vrea să văd privatizarea, aş vrea să văd că îi pune pe bursă.
Deci, curăţenie în toate instituţiile şi entităţile publice, listare pe bursă şi amânarea şi tăierea unor cheltuieli, chestia asta trebuie făcută.
Acum, e foarte greu să se întâmple, pentru că partidele trebuie să-şi asume acest lucru. Or, partidele au căpuşat administraţia şi sectorul public în general, l-au folosit ca pe o sugativă. Au extras permanent de aici rente. Au folosit ca pe simple sinecuri. Şi e foarte greu să-şi schimbe comportamentul.
De fapt aceste alegeri au oferit un şoc. Însă, nu ştiu dacă e suficient, nu ştiu cum vor reacţiona, adică aici depinde de factorul politic.
Nu ştiu dacă se va întâmpla.
Reporter: Şi dacă nu se va întâmpla, ce ne paşte? Dacă partidele se pun Ghiţă-contra şi se opun tăierilor de sinecuri, restructurărilor, trimiterii pilelor acasă? Ce se va întâmpla cu economia românească?
Bogdan Glăvan: Păi dacă nu se va întâmpla acest lucru într-o manieră satisfăcătoare, Comisia Europeană nu ne va păsui la infinit. Până la urmă, noi trebuie să tragem linia la bani. Şi trebuie să reducem deficitul. Şi dacă nu îl reducem într-un mod vizibil, cât de cât, anul ăsta, anul viitor, până la urmă, nu vom face decât să amânăm acest decont. Şi mai sunt mulţi ani până la următoarele alegeri.
Adică este timp berechet ca să ne lovească criza, ca să ne lovească trenul, ca să zic aşa.
Deci dacă partidele nu îşi asumă treaba asta acum şi cred ele că "las, că mai câştigăm şase luni, mai câştigăm un an, sau mai vedem noi, mai minăm ceva, nu ştiu ce".
Însă mesajul care ar trebui transmis este următorul: mai e drum lung până la următoarele alegeri şi nu vei trece de următoarele alegeri, nu-i vor apuca în picioare următoarele alegeri. Pentru că în acest timp lung, deficitul României trebuie să scadă semnificativ. Şi dacă nu scade, atunci ne vor fi îngheţate fondurile. Iar PNRR-ul se încheie în 2027, ca urmare, acel moment este şi momentul în care se vor încheia toate aceste proiecte, vom vedea un şomaj mai ridicat, se va încheia definitiv această bulă a consumului când se încheie PNRR-ul. Deci, la revedere! Ce facem de atunci încolo? Păi abia pe urmă vor urma alegerile.
Deci ce vreau să spun este că există un potenţial foarte mare de nemulţumire în societate care să crească, nu să scadă. Trebuie să crească în viitor. Şi eu nu cred că partidele astea vor trece testul în trei ani şi jumătate.
