Pleşu: "Faptul că Teodosie poate face ce face fără ca asta să aibă vreo consecinţă asupra poziţiei lui mi se pare instituţional straniu"

Filozoful Andrei Pleşu a comentat, în cadrul podcastului Rock FM "Punctul pe ştiri", realizat de Magda Grădinaru, pe marginea neutralităţii clamate de Biserica Ortodoxă Română în contextul alegerilor prezidenţiale care s-au încheiat cu victoria lui Nicuşor Dan în faţa candidatului AUR George Simion.

Jurnalistă: Voiam să vorbesc cu dumneavoastră despre o problemă mai sensibilă. Aţi văzut poziţia Bisericii de neutralitate, Biserica Ortodoxă. Celelalte biserici au dat câte un mesaj pro-democratic, nenumind candidatul, că nu era vorba de a numi. De ce credeţi că Biserica Ortodoxă a ţinut totuşi să dea acest comunicat în care îşi proclamă neutralitatea, în condiţiile în care îl are totuşi pe mitropolitul Teodosie?

Andrei Pleşu: Şi nu numai. Mi s-a spus că în multe slujbe, în multe biserici din ţară, preoţii au dat sugestii optime de votare. Au înclinat, cât au putut, discret, dar clar, balanţa într-o anumită direcţie.

Biserica noastră, care are multe merite, are şi multe experienţe de concesii, de acomodări, care fac parte uneori din strategia ei de supravieţuire. Dar cu oameni ca Teodosie nu poţi vorbi de neutralitate, şi faptul că el poate face ce face fără ca asta să aibă vreo consecinţă asupra poziţiei lui mi se pare instituţional straniu.

Jurnalistă: Dacă această strategie a Bisericii Ortodoxe de a supravieţui, chiar cu acest preţ, practic are legitimarea unui regim politic, pentru că atunci când eşti neutru în faţa unui bine şi a unui rău, tu validezi şi răul ca opţiune.

Andrei Pleşu: Sigur că da. Şi ar fi bine ca Biserica să păstreze o poruncă străveche a ei ca instituţie: să nu amesteci domeniile, să nu idolatrizezi nimic. A idolatriza e un mare păcat în spaţiul credinţei. Şi în secolul XIX un sinod a declarat ca fiind erezie ceea ce ei numeau filetismul. Filetismul este să idolatrizezi naţiunea sau religia proprie împotriva tuturor celorlalţi. A identifica naţiunea cu Dumnezeu, cu ceva sacru, e un păcat. Spus chiar în legislaţia bisericească după acest sinod. Or, nimeni nu pare să ţină seama de asta, toată preoţimea, de peste tot, dar mai ales la noi, trăieşte cu sentimentul că rolul ei e rolul lui Mihai Viteazul.

Jurnalistă: Am fost recent la conferinţa lui Oliver Schmidt la Ateneu şi povestea exemplul finlandez. La sfârşitul anilor 1800, finlandezii au fost obligaţi cumva să citească Biblia şi să o discute. Şi în felul acesta ţara nu are analfabeţi.

Andrei Pleşu: Ideal e ca Biserica să-şi facă un ţel din a interveni riguros, raţional, eficient în educaţie. Nu ca simplă pledoarie dogmatică sau cu pretenţii de transcendenţă garantată, dar cu rigorile pe care o construcţie teologică adevărată le respectă întotdeauna. La asta mă gândeam şi eu.