Pleşu: Pentru mine, faptul că un personaj ca Simion a candidat pentru preşedinţia unei ţări mi se pare ceva spectaculos

Într-un moment de răscruce pentru societatea românească, filozoful Andrei Pleşu a discutat cu jurnalista Magda Grădinaru, la "Punctul pe ştiri", un podcast Rock FM, despre suveranism vs patriotism, despre cum am ieşit din alegerile prezidenţiale tensionate care tocmai s-au încheiat şi încotro ne putem îndrepta.

Jurnalistă: Chiar dacă de la Cotroceni nu vor curge lapte şi miere către ţară, măcar am rămas cu faţa orientată către Vest şi cu speranţa intactă că lucrurile pot fi chiar mai bune. Aşa cum aţi scris în ultimul articol din Dilema, "am scăpat şi de data asta". De ce am scăpat şi de ce nu am scăpat totuşi?

Andrei Pleşu: Nu ştim ce iese şi din succesul ăsta, dar în orice caz suntem mai aproape de normalitate. De ce am scăpat? Ne păştea o privire fixă spre Est, în loc să includem şi Vestul în peisajul nostru. Chiar riscam să pierdem privirea spre Vest, spre spaţiul transatlantic. Prin urmare, riscam să devenim o provincie, şi o provincie ideologică în acelaşi timp, pe mâna unor oameni necalificaţi.

Îmi pare rău să o spun, dar pentru mine, faptul că un personaj ca George Simion a candidat pentru preşedinţia unei ţări mi se pare ceva spectaculos. Omul e un amestec de lipsă de cultură şi de educaţie şi de brutalitate de stradă. Or, faptul că am scăpat de aşa ceva şi avem un om normal şi articulat este deja un câştig. Să vedem ce se întâmplă politic.

Jurnalistă: S-a vorbit foarte mult, domnule Andrei Pleşu, despre patriotism în această campanie şi despre suveranism. De mult vreau să vă întreb, nu o definiţie exactă a patriotismului, dar ce nu putem măcar spune că e patriotism?

Andrei Pleşu: Patriotismul nu e retoric în primul rând, şi patriotismul, cum spunea odată Caragiale, nu înseamnă — decât pentru românii verzi, ceea ce el numea românii verzi — să-ţi iubeşti ţara, dar neapărat să deteşti toate celelalte neamuri. Ideea de a construi patriotismul ca pe o insulă supraexploatată, supraatacată, singuratică, pe o planetă ostilă este şi prostească, îmi permit să spun, şi mai ales este neproductivă. Produce o izolare şi o însingurare economică, între altele, şi militară, foarte periculoase.

Jurnalistă: Şi cum a ajuns suveranismul să confişte, practic? Avem de-a face aproape cu o uzurpare.

Andrei Pleşu: Da, însă rezultatul acestor alegeri arată un prim pas spre reînsănătoşire. Şi asta este încurajator. Dar noi avem, din păcate, tradiţia asta suveranistă în varianta proastă, de mult. Nu e o noutate. Acum a apărut aşa, cu o vigoare riscantă. Dar noi am avut tema asta şi în secolul trecut şi avem texte formidabile şi de Mihai Eminescu, şi de Titu Maiorescu, şi de Goga. Goga, care e mereu caracterizat ca naţionalist, extremist, nu ştiu ce, spune lucruri extrem de radicale despre proasta folosire a patriotismului.

Un scriitor străin — l-am citat, o să apară nişte citate despre patriotism în Dilema — spune la un moment dat că naţionalismul, suveranismul, e patriotism care şi-a pierdut nobleţea.

Jurnalistă: Dar poate fi recuperat? Cum poate fi recuperat patriotismul acesta bun şi care nu se bate cu pumnii în piept, practic?

Andrei Pleşu: Un prim semn încurajator este că varianta proastă a fost respinsă în momentul ăsta. Deci înseamnă că în electorat există şi o vitamină de refacere. Şi sperăm că ea se va înteţi şi va fi eficientă. Dar să sperăm că nu vom fi abandonaţi definitiv. Această revenire la un discurs normal şi disponibil pentru restul lumii este esenţială.

Sigur că acum urmează mari probleme politice. Cine va compune Executivul, ce fel de partide vor alcătui majoritatea parlamentară — că sunt chestii tehnice foarte importante — fiindcă dacă ele sunt prost administrate, prost decise, riscăm să compromitem succesul de acum şi să spunem: aţi văzut că am greşit alegând aşa? Dar eu sper că se vor găsi oameni şi atmosferă de dezbatere care să evite o asemenea criză.

Jurnalistă: Una dintre problemele şi dramele, am putea spune, ale ultimelor scrutine este delegitimarea aproape completă a partidelor politice. Or, fără partide politice, construcţie democratică nu prea există.

Andrei Pleşu: Asta este adevărat şi asta este şi o sarcină a conducătorilor de partide, care trebuie să se mai gândească puţin ce fel de oameni sunt definitorii pentru partidele respective. Eu tot spun în ultima vreme, dom’le, noi tot înjurăm politicienii şi avem motive, dar după primul tur şi după alegerile din noiembrie îmi vine să spun că ar mai trebui să bombănim şi electoratul, că ei ni-i aduc în faţă pe ăştia. Ar trebui să se gândească membrii de partid şi şefii partidelor să nu mai aducă în faţa incompetenţi, lacomi, şmecheri care să strice peisajul.

Jurnalistă: Vă întrebam dacă aţi avut cumva curajul să-l vedeţi pe fostul candidat George Simion la televiziunea franceză, criticând Franţa.

Andrei Pleşu: L-am văzut. Dacă nu era în postura de viitor preşedinte sau posibil preşedinte, m-aş fi distrat copios. Pentru că vorbea franceză ca Coana Chiriţă. Şi când nu ştii ca lumea o limbă, nu te duci şi o vorbeşti, mai ales într-o ambianţă oficială. Ceri un traducător şi îţi vezi de treabă. Dar el nu crede că există ceva ce nu ştie.

Jurnalistă: Aici vreau să ajung. A luat 10 la bacalaureat la franceză, dând bacalaureatul la Colegiul Naţional Lazăr din Bucureşti, un liceu de elită.

Andrei Pleşu: Da. Cu asta deschidem o temă bună de o carte, nu de un interviu rapid.

Jurnalistă: Tema educaţiei.

Andrei Pleşu: Da. Asta va fi foarte importantă. Pentru că atunci când vorbeam de electorat, de popor, de ideologia care se răspândeşte, trebuie spus că lucrurile se pot corecta, îmbunătăţi, printr-un sistem de educaţie bine organizat. Din păcate, România educată, proiectul fostului preşedinte, n-a produs deocamdată nimic. Şi riscă să nu producă nimic.

Eu am avut ghinionul, ca să zic aşa, să fiu integrat după ’89 şi în câteva guverne. Nu erau ideale şi nu păcătuiesc în clipa asta printr-o nostalgie tipică bătrâneţii. Dar trebuie să spun că oamenii care erau pe-atunci şi pe scenă, mulţi dintre ei aveau un nivel mult mai acceptabil decât cei pe care îi văd acum pe scenă. Există o inflaţie a anonimatului pofticios care mă scoate din minţi.

Jurnalistă: S-a pus această problemă şi în Statele Unite, că democraţia a început să fie atât de scumpă, practic, încât nu mai există mecanisme din astea de meritocraţie în partide. Pentru că totul costă, practic.

Andrei Pleşu: Aşa este şi mi-e teamă să abordez această temă, pentru că, pe lângă bombăneala electoratului de care aminteam, am momente când bombăn ideea însăşi de democraţie. Ideea că decizii esenţiale pentru un popor, pentru o ţară, le ia cantitatea şi nu calitatea, mă pune pe gânduri. Şi am o mulţime de lucruri în cap, spuse de mari politicieni, despre acest sistem – Churchill spunând, democraţia e cea mai rea formă de guvernământ, cu excepţia tuturor celorlalte. Asta nu e o definiţie încurajatoare şi mai are câteva.

Jurnalistă: Era aproape o ironie spusă că, de data asta, cetăţenii moldoveni cu cetăţenie română şi etnicii maghiari din România sunt cei care au înclinat balanţa.

Andrei Pleşu: Da, trebuie să fim conştienţi de asta şi să ne schimbăm puţin radicalităţile.

Jurnalistă: Aţi văzut harta, practic, a câştigat Nicuşor Dan în Ardeal şi în Muntenia, în oraşele mari, a pierdut în zonele îndeobşte considerate defavorizate, sărace, vulnerabile, rămase în urmă.

Andrei Pleşu: Bine, acum, orice ţară din lume are asemenea diviziuni. Chiar nu există ţări perfect omogene. Dar consecinţele de la noi pot fi mult mai grave pentru că jucătorii dintre care alegem sunt de o calitate discutabilă.

Jurnalistă: Aveţi încredere pentru viitor, pentru perioada următoare? Se va forma un guvern care, cât de cât, să reuşească să aterizeze măcar acest avion?

Andrei Pleşu: Nu pot vorbi de încredere, ci de speranţă. Eu, dintre tot ce e pe scenă, sunt foarte înclinat să sper că domnul Ilie Bolojan va avea un rol de jucat.

Jurnalistă: Domnule Andrei Pleşu, aţi văzut că am aşteptat foarte mult votul diasporei. În general, aşteptăm fie să ne salveze, fie să ne înfunde diaspora. Cum să ne raportăm la diaspora?

Andrei Pleşu: Trebuie să ne raportăm la diaspora cu cât mai multă raţionalitate. E normal că unii oameni caută locuri de muncă mai bine plătite, o instalare mai confortabilă şi aşa mai departe. E dreptul oricărui om. Numai că statutul pe care îl capeţi în această postură e diferit de cel al localnicului. Ce trebuie să facă localnicul şi politicianul localnic e să facă ţara să ajungă într-o situaţie atât de acceptabilă încât să fie din ce în ce mai mulţi oameni care sunt bucuroşi să rămână şi să muncească aici. Ăsta este un ideal politic care trebuie tratat funcţional. Nu e de vină omul că pleacă. Suntem de vină noi că nu îl seducem sau că nu îl satisfacem atunci când trăieşte aici.

Pe de altă parte, odată plecat, deci trăind într-un context care e diferit de cel pe care, cu bune motive, l-a părăsit, trebuie şi el să reflecteze mai nuanţat asupra votului lui, care e un vot din afara contextului şi care riscă să aibă alte criterii decât cele pe care le au cei care au de-a face direct cu persoanele votate. Asta e reflecţia mea în momentul ăsta.