Negocierile PSD-ACL pentru dezbaterile prezidenţiabililor, în impas
alte articole
Echipele de campanie ale PSD şi ACL nu au ajuns la o înţelegere în legătură cu modul de organizare a dezbaterilor electorale la care să participe Victor Ponta şi Klaus Iohannis, candidaţii rămaşi în cursă pentru turul II al alegerilor prezidenţiale.
Echipa de campanie a lui Klaus Iohannis, candidatul ACL, a transmis, joi seară, o invitaţie adresată echipei de campanie a PSD pentru a lua parte vineri, la amiază, la negocieri privind organizarea unei dezbateri electorale între cei doi candidaţi pentru fotoliul de la Cotroceni. PSD a acceptat invitaţia, iar cele două echipe s-au întâlnit vineri la sediul PNL din Şoseaua Kiseleff, pentru a discuta detaliile referitoare la organizarea dezbaterilor.
Echipa PSD a fost formată din Liviu Dragnea, purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, şi deputatul Gabriela Podaşcă, iar din partea ACL au fost prezenţi la discuţii: purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, Eduard Hellvig şi Dan Mihalache.
Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, a afirmat că social-democraţii au încercat să convingă echipa de campanie a ACL că "4 este mai mare decât 1", referindu-se la cele patru emisiuni televizate propuse de PSD pentru luni, marţi, miercuri şi joi, la B1, Realitatea TV, România TV şi Antena 3, nefiind întâmplătoare plasarea în ultimele zile de dezbateri la televiziunile România TV şi Antena 3, preferate de Ponta.
Purtătorul de cuvânt al ACL, Alina Gorghiu, susţine, însă, că discuţiile nu au decurs aşa cum a declarat Liviu Dragnea. “Toată lumea a înţeles un lucru: din 1990 încoace, cel mai important element al campaniei a fost dezbaterea. De aceea, am insistat să ajungem la o soluţie pentru a avea dezbaterea. Am făcut propuneri echipei PSD, dar au venit cu acelaşi răspuns fix, rigid, cu cele 4 dezbateri.”
Alina Gorghiu susţine că echipa de campanie a ACL a propus ca dezbaterea să aibă loc pe teren neutru, eventual, în mediul academic, sau la televiziunea publică, însă, PSD nu a acceptat acest lucru şi doreşte neapărat 4 dezbateri la 4 televiziuni propuse de aceştia“.
Klaus Iohannis îşi doreşte această dezbatere, iar accesul la dezbatere trebuie "să fie nediscrimatoriu pentru toată presa din România”, a spus Gorghiu. “E răuvoitor din partea domnului Dragnea că una a spus în interior şi afară a minţit presa”, a mai precizat Gorghiu.
"Chiar dacă PSD nu doreşte această dezbatere, vom găsi o formulă să punem o presiune pe Victor Ponta, ca să existe această dezbatere", a conchis purtătorul de cuvânt ACL.
La rândul său, Liviu Dragnea a declarat: ”Am venit să-i convingem să-şi trimită candidatul la dezbateri, să-l vadă lumea. (...) Propunerea este foarte clară, interesul nostru este că cei doi candidaţi să fie văzuţi în mai multe runde de mai mulţi oameni, nu înţeleg de ce vor să fugă de dezbateri. Doi, ne interesează să fie dezbateri serioase, aplicate, nu spectacol”, a afirmat Dragnea.
În schimb, purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat, vineri dimineaţă, pentru Mediafax, că se aşteaptă totuşi şi o ofertă concretă din partea IPP pentru o dezbatere între cei doi candidaţi la preşedinţie: "Aşteptăm cu interes oferta concretă a IPP - format, moderatori, timp de emisie, loc".
Referitor la dezbaterile televizate stabilite de Victor Ponta, Klaus Iohannis a afirmat că nu poate accepta o astfel de infatuare, că premierul confundă universitatea cu căminul cultural şi că dacă nu acceptă dezbaterea la Universitatea Timişoara pot merge la facultatea unde Ponta şi-a luat doctoratul.
"Ar fi foarte bine şi la Cluj. Candidatul Victor Ponta şi echipa lui s-au aşezat şi au spus: «Noi conducem ţara, ce naiba, stăm noi după sasul acela? Nu se poate». Au stabilit ei că trebuie să fie patru dezbateri la televiziuni, la ora x şi y. Infatuare de prim-ministru... Nu aşa se face într-o democraţie, se negociază, nu e o harababură acolo, e o dezbatere în faţa naţiunii. Nu mi s-a părut just şi nu pot accepta o astfel de atitudine de infatuare din partea unui candidat. Am avut o invitaţie de la Universitatea de Vest din Timişoara, ar fi un loc excelent, un loc potrivit. Dar, Ponta confundă universitatea cu căminul cultural la nivelul domniei sale de doctorat... Dacă nu doreşte Universitatea de Vest din Timişoara, putem merge la UBB, la Universitatea Bucureşti, la Facultatea de Drept, unde şi-a luat doctoratul. Sper să reuşim să facem o dezbatere publică, voi avea eu grijă să existe o astfel de dezbatere", a menţionat Iohannis.
Klaus Iohannis a afirmat că "este absolută nevoie ca această dezbatere să aibă loc undeva unde toată media are acces, în mod egal, unde absolut toate condiţiile sunt de aşa natură că nu poate să fie bănuit un candidat, sau altul, de vreun avantaj ilegitim", adică, pe un teren neutru.