Ne pândeşte o ameninţare "catastrofală" din cauza "lipsei de descoperiri" de noi antibiotice

Guvernele trebuie să acţioneze în ce priveşte o ameninţare "catastrofală" din cauza antibioticelor, susţine profesorul Dame Sally Davies, liderul guvernamental pentru medicină din Anglia. Puţine antibiotice noi au fost descoperite în ultimii zeci de ani, iar bacteriile rezistente la antibioticele existente în prezent ar putea ucide multe persoane în viitorul apropiat.
Tara MacIsaac
13.03.2013

Guvernele trebuie să acţioneze în ce priveşte o ameninţare "catastrofală" din cauza antibioticelor, susţine profesorul Dame Sally Davies, liderul guvernamental pentru medicină din Anglia. Puţine antibiotice noi au fost descoperite în ultimii zeci de ani, iar bacteriile rezistente la antibioticele existente în prezent ar putea ucide multe persoane în viitorul apropiat.

Unii medici au avertizat ani de zile că tulpinile de bacterii rezistente la antibiotice vor deveni o problemă serioasă, în parte datorită prescrierii exagerate de antibiotice şi utilizării lor necorespunzătoare. Luni, profesorul Dame Sally Davies, liderul guvernamental pentru medicină din Anglia, a spus că acest lucru este acum o "ameninţare catastrofală."

"Este necesară o acţiune globală pentru a face faţă ameninţării catastrofale a rezistenţei antimicrobiene, care în 20 de ani ar putea duce la moartea oricăruia dintre noi după o intervenţie chirurgicală minoră", a declarat Davies, potrivit unui comunicat de presă al Departamentului de sănătate.

Avertismentul vine odată cu raportul său anual din cadrul Departamentului Medical.

Medicii au descoperit boli noi într-un ritm mult mai rapid decât modalităţi noi de a le trata. Raportul evidenţiază o "lipsă a descoperirilor" în ultimele două decenii în ce priveşte antibioticele.

Recomandările sale includ o mai bună prevenire a bolilor, o monitorizare mai conservatoare şi mai îndeaproape a utilizării antibioticelor existente, un accent pe dezvoltarea continuă de noi antibiotice şi o supraveghere atentă a bolilor infecţioase şi tratamentului la animale.

Davies a afirmat că "Guvernele şi organizaţiile din întreaga lume, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi G8, trebuie să ia problema în serios."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor