Navalni sfidează arestul la domiciliu tăindu-şi brăţara electronică

Criticul Kremlinului, Alexei Navalni, a declarat luni că nu va mai respecta termenii arestului său la domiciliu şi şi-a tăiat brăţara electronică de monitorizare.
Alexei Navalni. (Vasily Maximov/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
06.01.2015

Criticul Kremlinului, Alexei Navalni, a declarat luni că nu va mai respecta termenii arestului său la domiciliu şi şi-a tăiat brăţara electronică de monitorizare.

Navalni, care a condus protestele în masă împotriva lui Vladimir Putin, în urmă cu 3 ani, a primit o condamnare cu suspendare în 30 decembrie, după ce a fost găsit vinovat de deturnare de fonduri într-un proces în urma căruia fratele său a fost întemniţat pentru acuzaţii similare.

Navalni a fost plasat sub arest la domiciliu cu aproape un an în urmă, în timpul unei investigaţii, dar a declarat pe un blog că, probabil, este singura persoană din istoria tribunalelor Rusiei care este plasată sub arest la domiciliu după condamnare.

El a afirmat că ar fi trebuit să fie eliberat de sub arestul la domiciliu după condamnarea din 30 decembrie dar, autorităţile continuă să îl reţină până la publicarea verdictului în 15 ianuarie – o situaţie pe care nici măcar poliţia nu ştie cum să o rezolve.

“Refuz să mă conformez cerinţelor detenţiei mele ilegale la domiciliu. Brăţara a fost tăiată cu un oarecare efort”, a scris el pe blog, alături de o poză cu brăţara respectivă care îi monitorizează mişcările. Totuşi, Navalni a menţionat că nu are planuri să călătorească departe.

Când oponentul Kremlinului a primit sentinţa cu suspendare, fratele său a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare. Amândoi au fost acuzaţi de furtul a 30 de milioane de ruble (aproximativ 500.000 de dolari) de la două firme, incluzând una afiliată la compania franceză de cosmetice Yves Rocher, în perioada 2008–2012.

Personalităţi ale opoziţiei ruse susţin că întemniţarea lui Navalni ar fi dus la noi proteste, astfel că el a fost pedepsit prin condamnarea primită de fratele său. Kremlinul neagă că ar fi influenţat în vreun fel deciziile tribunalului.

După condamnare, Navalni a încălcat arestul la domiciliu pentru a participa la un miting în faţa Kremlinului, dar a fost ridicat la scurt timp de poliţie şi readus acasă.

Navalni a condus demonstraţiile în masă în iarna lui 2011–2012 care, în unele momente, au adus zeci de mii de oameni pe străzile Moscovei şi în alte câteva oraşe ale Rusiei. Manifestanţii au protestat împotriva corupţiei şi a presupusei fraudări a alegerilor câştigate de Vladimir Putin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor