NATO: Sunt necesare schimbări după cazul Skripal

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. (Getty Images)
Andrei Popescu
19.03.2018

NATO trebuie să-şi îmbunătăţească capabilităţile defensive şi disponibilitatea de a acţiona în urma acţiunilor tot mai agresive şi imprevizibile ale Rusiei, a afirmat liderul alianţei transatlantice într-un interviu publicat duminică într-un ziar german.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că se aşteaptă ca Angela Merkel, cancelarul Germaniei şi alţi lideri din alianţă să îşi modifice abordarea la următorul summit NATO din această vară, ţinând cont de riscul că Rusia ar putea acorda o importanţă tot mai mare armelor nucleare în cadrul doctrinei ei, a exerciţiilor militare şi a capabilităţi militare.

“Cred că [Angela] Merkel şi colegii ei vor avea de luat noi decizii la summitul NATO din iulie din Bruxelles. Trebuie să fim alerţi şi hotărâţi”, a precizat Stoltenberg, citat de publicaţia Welt am Sonntag.

În urmă cu câteva zile, Stoltenberg a acuzat Rusia că încearcă să destabilizeze Occidentul cu noi arme nucleare, atacuri cibernetice şi operaţiuni secrete, inclusiv otrăvirea unui fost dublu agent rus şi a fiicei sale în oraşul britanic Salisbury.

“Întotdeauna putem face mai mult şi trebuie să reflectăm asupra acelui lucru acum. [Incidentul] din Salisbury urmează, conform aparenţelor, un tipar pe care l-am observat de câţiva ani – Rusia devine tot mai imprevizibilă şi mai agresivă”, a precizat el.

Rusia neagă orice implicare în otrăvirea fostului spion Serghei Skripal şi a declarat că NATO reprezintă un risc pentru pacea în Europa.

“Rusia nu trebuie să judece greşit. Suntem întotdeauna pregătiţi să răspundem când un aliat este atacat militar. Nu dorim niciun fel de război. Obiectivul nostru este calmarea tensiunilor”, a mai afirmat Stoltenber.

De asemenea, Stoltenberg a precizat că războiul hibrid ar putea fi adăugat pe agenda următorului Consiliu NATO-Rusia, un forum la care se întâlnesc ambasadori NATO şi principalul diplomat rus din alianţă, în ciuda suspendării exerciţiilor comune şi a operaţiunilor de menţinere a păcii.

“Războiul hibrid este un posibil subiect pentru Consiliul NATO-Rusia. Pregătim acum următoarea întâlnire, astfel că nu doresc să spun prea multe”, a afirmat Stoltenberg pentru Welt am Sonntag, referindu-se la utilizarea tot mai intensă a “tacticilor hibrid”, precum soldaţi fără însemne militare pentru a nu se afla de care ţară aparţin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor