NATO critică Germania pentru lipsa de echipamente militare pe fondul creşterii ameninţării ruseşti

Soldaţi germani. (Getty Images)
Andrei Popescu
20.02.2018

NATO a intensificat presiunea asupra Germaniei din cauza lipsei de echipamente militare, pe fondul temerilor că forţele cancelarului Angela Merkel nu sunt pregătite să facă faţă ameninţării tot mai mari din partea Rusiei.

Membrii alianţei militare occidentale preiau pe rând conducerea Forţei Comune de Reacţie Foarte Rapidă (VJTF) în estul Europei, o iniţiativă a cărei importanţă a crescut din cauza neliniştilor provocate de comportamentul militar al Rusiei în regiune.

Forţele armate ale preşedintelui Vladimir Putin au amplasat rachete capabile nuclear în enclava rusă Kaliningrad, în Marea Baltică, şi au desfăşurat o serie de exerciţii militare proiectate să imite o invazie a Europei.

Aliaţii NATO par să fie tot mai frustraţi de lipsa de pregătire militară a Germaniei.

Un diplomat NATO a declarat cu condiţia anonimatului pentru Reuters: “Nivelul de pregătire ale germanilor reprezintă o îngrijorare serioasă”.

Jens Flosdorff, purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării, a afirmat că echipamentele necesare pentru VJTF vor sosi până la jumătatea acestui an.

El a insistat că Germania îşi poate îndeplini sarcinile atunci când va prelua controlul rotativ al VJTF începând cu 2019.

Forţa VJTF include între 5.000 şi 7.000 de soldaţi care pot fi desfăşuraţi în câteva zile în cazul unei crize.

Flosdorff a precizat că Ministerul german al Apărării este îngrijorat de lipsurile înregistrate în privinţa tancurilor şi a altor echipamente militare, precum veste de protecţie.

El a declarat la o conferinţă de presă că Germania doreşte să pună capăt până în 2030 regresului de durată privind cheltuielile cu apărarea.

De asemenea, Flosdorff a mai susţinut: “Va fi armata germană capabilă să îşi îndeplinească misiunile în conformitate cu obligaţiile sale în NATO? Da.

“Dar acest lucru nu înseamnă că putem fi mulţumiţi de starea generală de pregătire a armatei germane”.

Tobias Lindner, expert în probleme de apărare şi buget din partea Partidului Verzilor din opoziţie, a afirmat: “Problemele armatei germane nu sunt noi, dar este şocant faptul că aproape nimic nu s-a îmbunătăţit după patru ani în care Ursula von der Leyen a ocupat funcţia de ministru al Apărării”.

Von der Leyen a promis că va aborda aceste lipsuri când a fost numită în funcţie acum 4 ani, şi bugetul militar este din nou într-o creştere uşoară.

În ciuda acestui lucru, un raport divulgat în Germania, săptămâna trecută, a dezvăluit lipsurile de echipamente militare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor