Narcisa Iorga: PSD şi PNL îşi dau mâna să scape de şefa CNA Laura Georgescu şi modifică legea... în rău
alte articole
"PSD şi PNL îşi dau mâna să scape de Laura Georgescu şi modifică legea audiovizualului... în rău, adică vor pune Consiliul Naţional al Audiovizualului sub control politic total, după modelul TVR şi Societatea Română de Radio", a declarat fosta membră a consiliului, Narcisa Iorga.
În opinia acesteia un astfel de demers este greşit pentru că CNA este o autoritate autonomă de control şi reglementare în audiovizual, care trebuie să respecte anumite standarde şi angajamente europene, nu o simplă societate de servicii audiovizuale, fie ele şi publice.
Proiectul de lege care vizează modificarea Legii audiovizualului, la care face referire fosta membră CNA, a fost iniţiat de preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, pesedistul Georgică Severin, şi de preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, liberalul Gigel Ştirbu, acesta fiind depus marţi la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
Prin modificarea operată, preşedintele Consiliului va putea fi demis în cazul în care raportul anual de activitate este respins de către Parlament. În această situaţie, "Parlamentul va numi un nou preşedinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului preşedinte", iar "fostul preşedinte demis nu mai poate fi reales în funcţie până la expirarea mandatului".
Într-un articol postat pe blogul personal, Narcisa Iorga arată că parlamentarii PSD şi PNL au convenit să modifice în regim de urgenţă legea audiovizualului ca să scape de şefa CNA Laura Georgescu.
Din perspectiva fostului membru CNA, o astfel de decizie va pune Consiliul exact în aceeaşi stare de vasalitate faţă de factorul politic care există acum în cazul TVR şi Societăţii Române de Radio.
"Sabia supunerii politice va sta mereu deasupra capului unui preşedinte al CNA. Din păcate, prin modificarea propusă, Parlamentul va slăbi independenţa CNA, ceea ce personal nu susţin. Politicienii îşi doreau de mult acest lucru, dar angajamentul României din aquis-ul comunitar dinaintea aderării la UE nu le permitea o asemenea mişcare. Acum profită de cazul fără precedent creat de Laura Georgescu pentru a-şi atinge obiectivul", scrie Narcisa Iorga.
Situaţiile ca acestea, pe care le traversează acum CNA, când un preşedinte contestat atât de către membri, cât şi de către angajaţi, funcţionari publici, nu poate fi demis, pot fi evitate printr-o altfel de abordare mai constructivă.
"CNA este oricum o autoritate cu membri numiţi pe criterii politice, acest motiv fiind adesea cauza neaplicării obiective a legislaţiei din audiovizual. Printr-o astfel de modificare a legii audiovizualului, CNA va fi pus total sub control politic parlamentar distructiv, şi nu sub un control constructiv", a subliniat Narcisa Iorga.
În Senat, există deja o propunere de lege a audiovizualului care depolitizează CNA, în sensul că şase din 11 membri ai CNA să fie numiţi de societatea civilă, a informat fosta membră CNA, care a adăugat însă că este conştientă că există o lipsă de voinţă politică pentru adoptarea unei astfel de variante.
Însă, în cadrul acestei propunerii legislative se găseşte un articol referitor la alegerea şi demiterea preşedintelui CNA, care a fost generat tot de blocajul instituţional în care se găsea anul trecut Consiliul.
"Dacă parlamentarii nu sunt interesaţi de depolitizarea CNA, ar putea măcar să nu-l sufoce definitiv prin influenţa politică şi să preia măcar acest articol, care reglementează numirea şi demiterea preşedintelui CNA, fără intervenţie politică directă", a mai precizat Narcisa Iorga.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.