Muzeul Parfumului din Andorra. Călătorie în lumea aromelor

Dacă ajungeţi în Andorra, nu uitaţi să vizitaţi Muzeul Parfumului situat la etajul I al Centrului Júlia d'Escaldes-Engordany. Acesta vă oferă şansa să descoperiţi şi să vă cufundaţi în fascinantul univers al aromelor şi al creării lor. Istoria parfumului şi a flacoanelor nu se limitează doar la o analiză exclusiv artistică, ci se încadrează în contextul social al fiecărui moment istoric, altfel spus, nu reflectă numai curentele creatoare, ci ne dezvăluie şi necesităţile, credinţele şi gusturile respectivei societăţi. Istoria parfumului şi a produselor cosmeticii reprezintă o reflectare fidelă a valorilor, tendinţelor şi a schimbărilor sociale ale populaţiei.

De asemenea, există "Cami de les olors" (schimbul de mirosuri) un itinerariu olfactiv urban cu plante aromatice autohtone. Muzeul adună o bogată colecţie de esenţe şi flacoane ce ne permite să călătorim în istoria acestui accesoriu, la fel de important şi în prezent, ce a marcat diverse momente ale umanităţii.

Un parfum ne poate acapara, ne face să nu-l uităm niciodată, sau ne face să-l asociem cu o persoană specială. Mirosul ne învăluie pentru a ne face să visăm, sau ne aduce reminiscenţe din alte timpuri. Aceste senzaţii sunt strict personale dar Muzeul serveşte pentru a da un conţinut mai prozaic, apropiindu-ne de realitatea materială. Acest spaţiu particular ne permite să parcurgem istoria parfumului, ce merge mai departe de mărcile Chanel sau Gucci.

Muzeul a fost ideea familiei Juliá, faimoasă prin tradiţia produselor sale cosmetice. În muzeu vedem istoria parfumului, inclusiv o variată colecţie de flacoane, începând de la unele de origine egipteană, până la ultimile inovaţii în materie de design.

O călătorie printre parfumuri

Dacă cercetăm puţin, ne vom da seama că parfumul poate servi ca un fir călăuzitor prin istorie pe diferite continente. Vă invităm să ne urmaţi în această minunată călătorie!

Să începem prin a spune că "parfum" înseamnă prin fum, semn că esenţele parfumate s-au născut strâns legate de religii, ca o modalitate de comunicare cu zeii. În a doua parte a secolului al XIII-lea î.C. găsim o listă de ingrediente utilizate la fabricarea parfumului.

Cu toate acestea, ca multe alte lucruri, mai multe informaţii despre parfumul din antichitate provin din relicvele şi mormintele egiptene, cât şi din picturile ce se regăsesc pe vasele greceşti şi romane. De fapt, Muzeul din Andorra deţine o cutie cu mostre de Khöl egiptean, acea vopsea neagră folosită la conturarea ochilor, care avea, de asemenea, proprietăţi antibiotice. Se pare că aceasta provine din secolul al VII-lea î.C supravieţuind şi fiind folosită până în ziua de azi datorită calităţilor sale.

Egiptenii au acordat o mare atenţie imaginii şi îngrijirii corpului, dar acest lux nu şi-l puteau permite decât clasele superioare ale societăţii. Grecii şi romanii aveau un adevărat ritual: după baie se masau cu uleiuri aromatice, căutând proprietăţile "magice" ale acestor mirosuri. Toată această cultură aromatică a trecut de la greci la romani.

Divizarea Imperiului Roman, dezintegrarea şi apariţia diferitelor state europene, cu prevalenţa Bisericii Creştine, a dus la stigmatizarea parfumeriei. Aşadar, martorul evoluţiei parfumului a trecut la arabi, gânditorii lor fiind dedicaţi dezvoltării alchimiei. „Cheia” pentru fabricarea parfumului i se atribuie filozofului şi medicului arab din secolul I, pe nume Avicena, deoarece produsul se transformă şi se îmbunătăţeşte. Ajungând în Peninsula Iberică, arabii au adus cu ei parfumul, care se întoarce astfel în Europa.

A început în Franţa, care a devenit bijuteria acestei industrii, iar Granada şi Sevilla devin centre de parfumerie de aceeaşi importanţă ca Bagdadul (Irak) sau Damascul (Siria). În secolul al XV -lea, parfumierilor arabi li se permite să rămână în Spania. Aici clima era propice pentru plantaţiile de iasomie, citrice, lavandă şi alte plante aromatice ce formau parte din compoziţia deliciosului lichid.

Un fapt curios este că regele francez Filip al II-lea Augustus a aprobat în 1190 un statut de reglementare a profesiei de parfumier. Franţa a devenit un punct de reper în lumea parfumului la nivel mondial.

Esenţe de pretutindeni

Parfumurile se folosesc în moduri diferite de la un continent la altul, de exemplu, în India, cărţile sacre menţionau 700 de produse pentru fabricarea esenţelor printre care: scorţişoară, nard, lemn de santal, tuberoză şi ghimbir. Parfumul devine obligatoriu în anumite situaţii şi îndeletniciri. Pe de altă parte chinezii erau foarte ceremonioşi cu parfumul şi considerau că grădina naturală era o artă. Introdus în Japonia de către chinezi, parfumul a devenit un element fundamental în literatura romantică.

Flacoane şi Design

Important în industria parfumului, nu sunt doar esenţele, ci şi designul flacoanelor ce-l conţin. Muzeul din Andorra dispune de o colecţie completă de recipiente ce vin din primele secole ale erei creştine până la cele mai recente inovaţii în design contemporan.

Egiptenii fabricau şi exportau recipiente din diorit şi alabastru. Grecii şi romanii foloseau ceramica decorată până la apariţia cristalului în secolul I î.C. Romanii au inventat pomander, un recipient circular din aur şi argint, încrustat cu pietre preţioase ce conţinea unguente parfumate. Acesta se putea purta cu un lănţişor în jurul gâtului sau taliei. Şi de aici până la secolele XVII-XVIII, recipientul pentru parfum s-a transformat într-o artă minunată, la fel ca aroma parfumului în sine.

Alcool sau ulei?

Aici este secretul. Pe de altă parte, unul dintre cele mai importante repere în istoria parfumului este introducerea alcoolului. Şi în Evul Mediu parfumul era alcătuit din uleiuri. Cu toate acestea, proprietăţile alcoolului ca dizolvant, şi capacitatea de absorbţie şi fixare a substanţelor aromatice, răşini şi uleiuri esenţiale nu au trecut neobservate. Nu se ştie sigur dacă primele persoane ce au folosit alcoolul au fost maicile de la mănăstirea Santa Maria Novella din Florenţa, sau regina Elisabeta a Ungariei, care în secolul al XIV-lea a creat faimoasa sa Apă de Ungaria cu cedru, terebentină, rozmarin şi alcool. Această inovaţie a provocat invidia doamnelor de la curte în acea epocă. Din acest moment, alcoolul devine una dintre componentele principale ale oricărui parfum.

Odată cu declinul Italiei şi Spaniei ca puteri politice şi economice, în Europa ''bogăţia'' va trece la ţările nordice: Anglia, Franţa şi Germania… iar parfumul o urmează de asemenea. Primele mărci de parfumuri apar în Franţa: Piver şi Houbigant, care şi-au deschis porţile în 1774, apoi parfumul Pierre- François Lubin. Creatorul faimoasei Eau de Lubin a combinat bergamotă, lămâie, muşcată, lavandă, mirt, neroli, benzoin şi mosc.

Istoria parfumului se extinde până în zilele noastre, Muzeul Parfumului din Andorra fiind o bună ocazie de a-l vizita şi a ne bucura de ce putem vedea şi simţi. În afară de expoziţia permanentă, de flacoane şi esenţe, muzeul dispune de o mare documentare în care poţi afla toţi paşii din istoria parfumului. Muzeul mai cuprinde diverse spaţii interactive pentru a putea experimenta şi savura minunatele parfumuri.

Tot aici se mai organizează diferite expoziţii temporare în timpul anului, cum ar fi prezentările de noutăţi în parfumerie şi cosmetică, ce cuprinde toate marile case de producţie. Vizitarea poate fi liberă, sau cu audioghid în limbile internaţionale, iar durata poate depăşi o oră. "Parfumul este un accesoriu suprem, nevăzut şi de neuitat. Îţi anunţă sosirea şi îţi prelungeşte prezenţa după ce pleci", afirma Coco Chanel.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.