Misterul satului englez care creşte cu 2 cm pe an. Cercetătorii încă nu au descoperit cauza
alte articole
Geologii din Marea Britanie au început să studieze pentru a descoperi cauza mişcării misterioase a terenului care face ca Willand, un sat de 6.000 de suflete din Devon, să crească cu aproximativ doi centimetri pe an: fenomenul misterios a fost surprins de satelitul Sentinel-1 al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Imaginile obţinute de acesta între 2015 şi 2017 au fost examinate de către cercetătorii de la Universitatea Nottingham pentru a realiza prima hartă naţională a mişcării terenului.
Studiul, bazat pe circa 2.000 de imagini radar pentru un total de opt terabytes, a permis vizualizarea în detaliu a modificărilor din morfologia terenului, adesea legate de activitatea minieră sau de alte fenomene geologice cunoscute. În cazul localităţii Willand, însă, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost confirmată.
Potrivit experţilor, cauza ridicării solului ar putea fi un strat acvifer vast, situat chiar în zona terenului pe care se află satul: se presupune că acesta s-ar goli de apă după care s-ar umple din nou, provocând astfel aceste fluctuaţii ale solului. Din fericire, fenomenul este imperceptibil pentru ochiul uman şi pentru moment clădirile nu par a fi în pericol.
Mai multe informaţii: Devon village is rising 2cm a year, and scientists have no idea why, Map records UK's small ups and downs