Oamenii de ştiinţă au identificat o semnătură biologică a tinitusului, iar aceasta se află în sângele tău

Pentru milioanele de oameni din întreaga lume care suferă de tinitus, liniştea nu se instalează niciodată. Această afecţiune, care se estimează că afectează 15% din populaţia mondială, produce senzaţia de ţiuit persistent şi alte sunete iluzorii.

Medicii nu au ştiut niciodată cu certitudine care este cauza tinitusului şi, de asemenea, nu au avut niciodată un biomarker obiectiv fiabil sau un test pentru depistarea acestei afecţiuni, potrivit ScienceAlert.

Până acum, singura modalitate prin care medicii puteau diagnostica această afecţiune era dacă le spuneai că auzi sunete care nu există.

Dar acest lucru s-ar putea schimba.

Într-un nou studiu publicat în revista Otolaryngology – Head and Neck Surgery, oamenii de ştiinţă prezintă ceea ce ar putea fi cea mai puternică dovadă de până acum a existenţei unui potenţial biomarker pentru tinitus.

„Avem acum o dovadă de concept că o proteină din ureche ar putea juca un rol central în dezvoltarea şi gestionarea tinitusului”, spune otorinolaringologul Kourosh Parham de la Universitatea din Connecticut.

Într-un experiment cu 82 de adulţi – dintre care jumătate sufereau de tinitus – analizele de sânge au relevat că o proteină numită prestină pare să fie asociată cu această afecţiune.

Cercetarea, bazându-se pe un studiu anterior realizat de o parte din membrii aceleiaşi echipe, a constatat că persoanele cu tinitus prezentau concentraţii sanguine de prestină cu aproximativ 50% mai mari decât participanţii fără această afecţiune.

Prestina este o proteină motorie prezentă în membranele celulelor ciliate exterioare care căptuşesc cohleea. Aceasta contribuie la amplificarea sunetelor şi este esenţială pentru o auzire sensibilă.

Însă cercetările anterioare au asociat prestina cu afectarea auzului, sugerând posibilitatea ca modificările acestei proteine să afecteze funcţionarea sănătoasă a urechii interne, contribuind potenţial la apariţia sunetelor fantomă resimţite de persoanele cu tinitus.

Studiile au arătat că nivelurile de prestină sunt influenţate de expunerea la zgomot, vârstă şi pierderea auzului, iar modelele experimentale de leziuni auditive arată că nivelurile de prestină sunt modificate de traume, sugerând că proteina ar putea fi un biomarker pentru leziunile cohleare.

„Acum, măsurarea prestinei ne oferă o indicaţie clinică privind gravitatea tinitusului”, spune Parham.

De câţiva ani se ştie că o supradoză de aspirină poate provoca probleme de auz prin perturbarea funcţiilor cohleare, iar prestina este una dintre proteinele afectate.

Acum, cercetătorii obţin tot mai multe dovezi privind asocierea acesteia cu tinitusul, dar încă sunt multe lucruri pe care nu se ştiu.

Acesta a fost doar un mic studiu observaţional, iar rezultatele obţinute până acum nu demonstrează că nivelurile ridicate de prestină declanşează tinitusul. Tot ce se ştie este că acestea sunt cumva legate de această afecţiune, dar, aşa cum recunosc cercetătorii, este probabil că şi alţi factori să contribuie la apariţia tinitusului.

De asemenea, merită menţionat faptul că, deşi studiul a arătat că nivelurile ridicate de prestină erau legate de tinitus, o analiză separată a acurateţei diagnostice a sugerat că acest biomarker nu poate fi încă utilizat în mod fiabil ca instrument de diagnosticare a tinitusului, cel puţin pe baza eşantionului de participanţi studiaţi aici.

După cum subliniază cercetătorii, este posibil ca acest lucru să se datoreze faptului că unii dintre participanţii din acest studiu sufereau de o formă de tinitus non-cohlear, cauzată de altceva decât anomaliile prestinei.

Cercetările viitoare ar putea clarifica acest aspect. Deocamdată, există un indiciu puternic că prestina este implicată în această afecţiune, iar asta reprezintă o pistă de cercetare care i-ar putea ajuta pe cercetători să ajungă la un sistem de diagnostic pentru mediul clinic şi, poate, chiar la tratarea tinitusului într-o bună zi.

„Cercetarea noastră arată acum că utilizarea prestinei ca biomarker pentru tinitus este promiţătoare”, spune Parham. „Acesta este primul nostru pas către dezvoltarea de medicamente care să ajute la gestionarea tinitusului”.