Misterele Bucureştiului ante-decembrist. Turul Totalitarismelor (Video)
alte articole
Puţini dintre tinerii care străbat centrul Capitalei cunosc istoria clădirilor pe lângă care trec. Din ce în ce mai puţini oameni stiu că zidurile instituţiilor pe lângă care-i poartă paşii au adăpostit până în 89 instituţii represive ale statului. Puţini ştiu că pe sub centrul oraşului există tuneluri navigabile şi că în Piaţa Revoluţiei s-a tras în populaţia civilă şi înainte de 89, în beneficiul comuniştilor.
Despre aceste lucruri pe care oamenii încep să le uite, încet încet, căci instituţiile statului au grijă să pună capacul peste informaţii, a vorbit duminică istoricul Mihai Burcea, vicepreşedinte al Miliţiei Spirituale, care a organizat duminică un tur al totalitarismelor.
Turul a pornit din Piaţa Revoluţiei (statuia ecvestră a Regelui Carol I), unde Burcea a evocat actul de la 23 august 1944, manifestaţiile din 24 februarie şi 8 noiembrie 1945 şi abdicarea Regelui Mihai din 30 decembrie 1947.
Ulterior istoricul le-a povestit celor 20-30 de persoane interesate să afle mai multe despre trecutul recent al oraşului istoriile principalelor clădiri din Piaţă: Palatul Regal/Palatul Consiliului de Stat, Ministerul Afacerilor Interne/Comitetul Central al PCR, Sediul actual al Uniunii Arhitecţilor/Direcţia a V-a pază şi gardă din DSS (fosta reşedinţă a omului politic conservator Grigore Paucescu), Blocul „Palazzo”, Centrul Naţional al Cinematografiei de pe strada Dem Dobrescu (fost sediu al Ministerului Propagandei în perioda dictaturii regale şi fost sediu al CC al UTC în timpul regimului Ceauşescu).
"Ne-a venit ideea (organizării acestui tur) foarte simplu, nu există pe site-ul instituţiilor respective niciun istoric al acestei clădiri. Nu există date despre când au fost inaugurate , ce antreprize le-a construit, date despre istoricul clădirii. Pe clădiri nu există nicio placă memorială care să aducă aminte. În centrul Bucureştiului nu avem niciun muzeu de istorie recentă, nu avem niciun muzeu al comunismului sau al totalitarismului în care turiştii să afle despre trecutul recent.
În fibra lor decidenţii care sunt în fruntea acestor instituţii nu vor să înţeleagă că avem nevoie de spaţii de memorie, locuri care să administreze trecutul traumatic, căci despre aceasta este vorba, multe instituţii au adăpostit nişte orori. În Germania, cetăţenii au ocupat în toamna lui 89 instituţiile represive şi acolo s-au creat ulterior muzee şi memoriale. La noi fostele instituţii represive s-au transformat în instituţii democratice şi nu vor să cedeze nicio astfel de clădire pentru a găzdui un memorial. Nu este voinţă politică!", a declarat Mihai Burcea pentru Epoch Times, înainte de începerea turului.
Tuneluri sub Piaţa Revoluţiei
Puţină lume mai ştie că Piaţa Revoluţiei, loc dominat de clădire MAI - fost sediu al Comitetului Central al PCR - este brăzdată de tuneluri subterane care, dacă ar fi "desecretizate" ar putea deveni un obiectiv turistic de mare potenţial.
Actualmente în custodia Ministerului Apărării, subteranele erau gestionate în decembrie 89 de Ioan Geoană, tatăl celui ce avea să devină prezidenţiabil PSD, Mircea Geoană, a explicat Burcea.
"La momentul decembrie 89, cel care se ocupa de subteranele Capitalei era tatăl politicianului Mircea Geoană, general locotenent Ioan Geoană, care după 89 din păcate nu a acordat niciun interviu, nu a vrut deloc să vorbească nu numai despre subteranele din Piaţa Revoluţiei, ci despre toate subteranele care brăzdează de exemplu Splaiul Independenţei, cele care leagă Casa Republicii, Palatul Parlamentului, de alte obiective din Bucureşti, sau cele care se află în preajma Casei Scânteii, Piaţa Presei. Istoricul Dan Falcan spune că aici există şi tuneluri navigabile care leagă magazinul Muzica de Comitetul Central, respectiv fostul Consiliu de Stat. Am văzut un reportaj realizat chiar atunci în zilele de decembrie 89 şi difuzat ulterior în care se vede clar că tunelurile de aici din subteran erau amenajate corespunzător, adică betonate, iar traseele lor erau foarte lungi. În opinia mea aceste tuneluri ar trebui măcar parţial declasificate pentru că ar constitui un obiectiv turistic. Ele ar trebui puse în circuitul turistic. Nu există voinţă politică, nu a existat la niciun regim, niciun primar nu şi-a dorit acest lucru, adică să negocieze cu Ministerul Apărării, respectiv cu direcţia din minister care se ocupă cu subteranele Capitalei, pentru a pune aceste trasee în circuitul turistic.", a explicat istoricul.
Istoria se repetă. În Piaţa Revoluţiei s-a tras şi în februarie 45. Comuniştii au manipulat pentru a răsturna guvernul
Deşi foarte multă lume crede că în Piaţa Revoluţiei doar în decembrie 89 s-a tras, s-a tras şi în 24 februarie 45, a explicat istoricul. La 24 februarie 45, România era condusă de Guvernul Rădescu. Ţara era încă în timpul războiului iar comuniştii îşi doreau foarte mult să acceadă la putere cât mai repede. La vremea respectivă, comuniştii întraseră în Guvern însă majoritatea era deţinută de liberali şi ţărănişti. În 24 februarie, comuniştii, Frontul Naţional Democrat au organizat o demonstraţie în Piaţa Unirii, la acel moment Piaţa Naţiunilor Unite de unde au pornit spre actuala Piaţă a Revoluţiei, conduşi de miniştrii comunişti din Guvernul Rădescu.
"Este pentru prima dată, eu nu am mai auzit până acum că miniştrii care fac parte dintr-un guvern să demonstreze împotriva guvernului din care fac parte. Unii miniştri din Guvernul Rădescu, comuniştii, cei care făceau parte din Frontul Naţional Democrat, sau social-democraţi, se aflau în fruntea coloanei de demonstranţi. Cred că este o situaţie singulară. Odată ajunşi în Piaţa Revoluţiei, Piaţa Palatului cum se numea la acea vreme, s-a declanşat un tir cu foc automat, de pe blocul Generala, de pe blocul Ilfov, de pe blocul Boteanu şi de pe blocul Wilson pentru că manifestanţii erau răsfiraţi pe toate străzile adiacente Pieţei. Au fost 5 sau 6 morţi şi foarte mulţi răniţi. Comuniştii au pus toată această nebunie pe seama Guvernului Rădescu, dar guvernul, din câte reiese din ancheta desfăşurată de procuratura militară la acea vreme, de Parchetul de pe lângă Curtea Marţială a demonstrat că nu din Palatul Ministerului de Interne s-au tras focuri, ci din blocurile din jur. De asemenea s-a tras şi dintr-o maşină aici în faţa la blocul Ilfov. Având acest precedent, comuniştii au făcut presiuni şi mai mari pentru răsturnarea Guvernului şi bineînţeles în zilele următoare guvernul a căzut, pe 28 februarie Guvernul a căzut iar în 6 martie aveam instaurarea primului guvern pro-comunist condus de Petru Groza.
Totul pentru instaurarea comunismului. Manipularea continuă. Alţi morţi şi alţi răniţi
Câţiva paşi mai încolo, o altă clădire, actualmente sediul Uniunii Arhitecţilor din România, pe vremuri sediu al Confederaţiei Generale a Muncii a fost martor al unui alt moment de istorie falsificat de comunişti.
La câteva luni după instaurarea Guvernului Petru Groza, pe 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului a avut loc o nouă manifestare, organizată de tinerii din PNŢ şi PNL, o manifestaţie de simpatie faţă de rege a cărui zi onomastică se aniversa în acea zi. Comuniştii, care la acel moment se aflau la guvernare, şi deţineau Ministerul de Interne s-au speriat de fapt şi au trimis camioane.
Operaţiunea a plecat de la actualul sediu UAR, la vremea respectivă sediu al Confederaţiei Generale a Muncii, mare structură sindicală, care grupa sindicatele pro-comuniste şi pro-social-democrate. De acolo au fost trimise câteva camioane să intre direct în mulţime pentru a dispersa participanţii. Camioanele au fost oprite de către manifestanţi, muncitorii au fost daţi jos din camioane, au fost molestaţi, autovehiculele au fost incendiate şi mulţimea s-a pierdut cu firea şi a început să se îndrepte către Ministerul de Interne deţinut de comunişti şi către Confederaţia Generală a Muncii, nervoşi pentru că aceştia au încercat să spargă această manifestaţie, a explicat Burcea.
La acel moment CGM, era condusă de către Gheorghe Apostol, Emilian Angheliu, Marin Florea Ionescu şi Alexandru Sencovici. Aceştia speriaţi fug la cinematograful Patria unde se aflau câteva camioane de muncitori. Camioanele de muncitori sunt aduse la confederaţie, dar nu fac faţă, moment în care se telefonează la Comitetul Central, amplasat la vremea respectiv în Alea Modrogan, unde se află acum Ambasada Indiei.
Teohari Georgescu (ministrul de Interne) era la CC şi a trimis o echipă de şoc care se afla grupată în spate la Cinematograful Patria, ARO la acea vreme. Echipa de de şoc condusă de Gheorghe Pintilie, viitorul şef al Securităţii din 1948. Aceştia vin, şi Pantiuşa, cum i se mai spunea lui Pintilie, deschide focul din balconul clădirii asupra manifestanţilor care erau deja împrăştiaţi prin toată piaţa. Au fost 10 morţi şi câteva zeci de răniţi. Ulterior, comuniştii au dat vina pe reacţiune, au pus în seama reacţiunii aceste victime. De crima aceasta nu s-a ştiut până în anii 50, 60 când Emilian Angheliu şi-a scris memoriile şi a povestit pas cu pas cum s-a întâmplat această nenorocire. Acelaşi Emilian Angheliu a stat de vorbă cu un al ilegalist ale cărui memorii au fost publicate acum în 2015.
Au fost organizate mari funeralii în Bucureşti. Circa 15.000 de oameni au luat parte la aceste funeralii mobilizaţi de PCR, iar întregul masacru a fost pus în seama PNŢ şi PNL. Victimele au fost depuse în Parcul Herăstrău iar ulterior mutate în cimitirul civil Ghencea, a explicat istoricul.
Turul a continuat spre fostele sedii ale Inspectoratului General al Miliţiei, Departamentului Securităţii Statului, Inspectoratului de Miliţie al Municipiului Bucureşti şi Securităţii Municipiului Bucureşti.
