Human Rights Watch cere Coastei de Fildes sa aplice o justitie impartiala
Grupul pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) cere Coastei de Fildes sa isi respecte promisiunile de a aplica o justitie impartiala pentru cei care au comis crime de razboi in timpul crizei post-electorale din aceasta tara.
Disputele privind rezultatul alegerilor prezidentiale din noiembrie 2010 a aruncat Coasta de Fildes din nou intr-un razboi civil la sfarsitul anului trecut. Aproximativ 3.000 de oameni au fost ucisi si cel putin 500.000 si-au parasit locuintele inainte ca sustinatorii castigatorului sprijinit de ONU, Alassane Outtara, sa infranga fortele presedintelui in functie Laurent Gbagbo, care refuzase sa predea puterea.
Intr-un raport eliberat in urma cu cateva zile, HRW declara ca a documentat crime de razboi si abuzuri ale drepturilor omului comise de catre fortele loiale ambilor politicienii in timpul crizei.
HRW numeste 13 lideri politici si militari ca fiind implicati in crime serioase, incluzandu-l pe fostul presedinte Gbagbo, fostul ministru al tineretului Charles Ble Goude, care a condus cunoscuta militie Tinerii Patiroti, precum si patru lideri din tabara lui Outtara.
De la preluarea puterii, presedintele Outtara a promis in repetate randuri ca pedepseste faptasii din ambele parti. Totusi, HRW afirma ca nimeni din tabara lui Outtara nu a fost arestat, in timp ce 118 aliati ai lui Gbagbo se afla in prezent in inchisoare.
Matt Wells, cercetator la HRW in problema Coastei de Fildes, declara ca aceasta tara risca sa alunece din nou in diviziunile care deja au cauzat 2 razboaie in ultima decada.
“Ceea ce pare acum sa fie justitia invingatorului este o adevarata amenintare pentru reconcilierea prin care tara incearca sa treaca chiar acum”, a declarat Wells. “Doar prin justitie impartiala va reusi tara sa iasa din aceasta cea mai recenta stare de violenta si sa repuna in aplicare legea.”
HRW a declarat ca de la inceputul lunii decembrie 2010, fortele armate si militia loiala lui Gbagbo au rapit si ucis lideri politici din coalita lui Outtara si au rapit in grup femeile considerate a-l sustine pe Outtara. HRW afirma ca militia pro-Gbagbo a oprit sute de presupusi suporteri ai lui Outtara la punctele de control si i-au omorat in bataie cu caramizi, i-au ars de vii sau i-au executat cu focuri de arma.
In luna martie, fortele pro-Outtara, acum cunoscute sub numele de Fortele Republicane, au maturat vestul indepartat si sudul tarii si au ocupat capitala comerciala Abidjan la inceputul lunii aprilie cu ajutorul fortelor ONU si franceze.
Wells afirma ca luptatorii pro-Outtara au trecut prin satele din vestul indepartat si au ucis civili din grupurile etnice pro-Gbagbo, au violat femei, au incendiat sate si au luat parte la masacrarea a sute de civili in orasul vestic Duekoue.
“Din primele zile ale alegerilor, cand Gbagbo a refuzat sa se retraga, ei [sustinatorii lui Gbagbo] au folosit violenta pentru a incerca sa ramana la putere. Dar in acelasi timp, Fortele Republicane, incepand cu ofensiva militara din martie, sunt in mod clar implicate in crime de razboi si probabil in crime impotriva umanitatii”, a declarat Wells.
Wells a mai afirmat ca indiferent cine a lovit primul sau indiferent de faptul ca Fortele Republicane inlaturau un lider nelegitim cu sprijinul comunitatii internationale, crimele sunt crime si victimele merita justitie.
Presedintele Outtara a cerut Tribunalului Penal International (TPI) sa deschida o investigatie asupra violentelor post-electorale. HRW declara ca TPI a primit autorizatia sa faca acest lucru doar la inceputul lunii octombrie.
Wells a declarat ca TPI joaca un “rol crucial” in aducerea in justitie a liderilor de nivel inalt si ca activitatea sa nu ar trebui sa se opreasca aici.
“Este absolut necesar ca procesele sa aiba loc pe plan intern, iar TPI sa preia doar cateva cazuri, deoarece poti avea o rezonanta mai mare pentru victime si pentru poporul ivorian atunci cand procesele au loc pe plan intern”, a adaugat Wells.
Coasta de Fildes a lansat o Comisie a Adevarului si Reconcilierii, dupa stilul sud-african, la sfarsitul lunii septembrie, dar totusi Wells a declarat ca nu este clar ce rol va juca comisia in procesul justitiei.