Ministrul Dezvoltării: De astăzi, România va avea prima hartă cu unităţile administrativ-teritoriale vizate de riscul seismic

Cseke Attila (udmr.ro)
Andrei Popescu
29.01.2025

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a lansat, astăzi, o hartă interactivă cu zonele vizate de risc seismic, măsura venind în sprijinul cetăţenilor şi al autorităţilor locale pentru a accesa fonduri pentru consolidări.

“Siguranţa seismică a clădirilor constituie una dintre principalele priorităţi ale Ministerului Dezvoltării şi, începând de astăzi, România va avea prima hartă cu unităţile administrativ-teritoriale vizate de riscul seismic, care vor putea cere finanţare de la minister pentru consolidarea clădirilor”, a precizat ministrul Cseke Attila, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută, miercuri, în Bucureşti.

Potrivit instituţiei, harta va fi interactivă şi va ajuta atât locuitorii să ştie în ce zonă stau, cât şi autorităţile locale să acceseze fonduri pentru consolidări, în contextul în care Guvernul României a aprobat, în perioada 2022-2023, o serie de programe de investiţii care se derulează la nivelul MDLPA, atât pentru clădiri publice, cât şi pentru blocuri de locuinţe.

“Prin aceste programe, avem deja în derulare 98 de proiecte care vizează siguranţa seismică a şcolilor, spitalelor, a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice, şi fac un apel ferm către autorităţile locale să conlucreze pentru a expertiza clădirile, cu finanţare de la Ministerul Dezvoltării, care prezintă vulnerabilităţi, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, să acceseze fondurile puse la dispoziţie de minister”, a mai transmis Cseke Attila, care a reiterat că finanţarea lucrărilor este asigurată 100% de la bugetul de stat, inclusiv expertiza de risc seismic necesară cererii de finanţare.

Mai exact, în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, au fost semnate 66 de contracte de finanţare, în valoare de 1.126.198.835 de lei, din care 7 contracte, în valoare de 258.497.594,34 de lei, pentru blocuri de locuinţe.

De asemenea, prin Programul naţional de investiţii “Şcoli sigure şi sănătoase” au fost semnate 30 de contracte de finanţare, în valoare totală de 845.218.081,52 lei, iar prin Programul naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor “Mihail Cantacuzino”, au fost semnate două contracte de finanţare, în valoare totală de 15.370.151,27 de lei. Suplimentar, din fonduri europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Ministrul Dezvoltării finanţează consolidarea a 39 blocuri de locuinţe şi 165 clădiri publice.

Ministrul Cseke Attila a mai subliniat că Guvernul a creat instrumente de finanţare pentru siguranţa seismică, este responsabilitatea autorităţilor locale să aducă documentaţia necesară pentru proiecte mature care pot fi finanţate.

Până în prezent, dintre toate contractele semnate prin cele trei programe, doar 11 blocuri de locuinţe şi 3 şcoli din municipiul Bucureşti sunt finanţate.

“Avem prea puţine contracte la nivel naţional şi la nivelul municipiului Bucureşti, în condiţiile în care Capitala ţării este printre primele 10 Capitale din lume expuse riscului seismic. Pentru că viaţa şi siguranţa oamenilor este cea mai importantă, trebuie să reuşim să consolidăm cât mai multe dintre aceste clădiri, în fiecare an, inclusiv în Bucureşti”, a continuat ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor