Militanţi irakieni pătrund în ambasada SUA din Bagdad
alte articole
Zeci de membri ai unor miliţii şiite irakiene şi susţinătorii lor au pătruns, marţi, în campusul ambasadei SUA din Bagdad, dărâmând o uşă principală, dând foc unei zone de recepţie şi provocând emisii de gaze lacrimogene şi focuri de armă.
Violenţele au fost generate de atacurile întreprinse de forţele aeriene americane asupra Bagdadului de săptămâna trecută.
SUA a atacat baze din Irak, despre care susţine că sunt folosite de miliţii şiite înarmate de regimul de la Teheran.
Un reporter al Associated Press de la faţa locului a văzut flăcări apărând din interiorul complexului şi cel puţin trei soldaţi americani pe acoperişul clădirii principale a ambasadei.
Nu s-au raportat victime, însă violenţele reprezintă unul dintre cele mai grave atacuri asupra ambasadei din istoria recentă.
Duminică, SUA a lansat un atac aerian care a ucis 25 de luptători ai miliţiei Kataib Hezbollah, susţinută de Iran. Armata americană a declarat că atacurile aeriene au reprezentat represalii pentru uciderea, săptămâna trecută, a unui antreprenor american într-un atac de rachetă la o bază militară irakiană, despre care spune că ar fi fost organizat de miliţia şiită.
Relaţiile dine irak şi SUA sunt extrem de tensionate, în parte din cauza evoluţiilor aduse de frământările din zonă. Iranul îşi întinde influenţa asupra regiunii, iar intrarea Rusiei în teatrul de operaţiuni din Siria a produs schimbări care subminează influenţa Statelor Unite în zonă şi împing administraţia SUA să ia măsuri suplimentare împotriva Iranului.
În ultimul timp, Irakul a încercat să acţioneze ca mediator între SUA şi Iran, însă influenţa tot mai vizibilă a Teheranului, împreună cu escaladarea tensiunilor dintr e SUA şi Iran după retragerea Washingtonului din tratatul nuclear cu Iranul, în mai 2018, împreună cu temerile israeliene privitoare la programul nuclear şi de dezvoltare de rachete al Teheranului, tind să tragă Irakul într-un conflict regional serios.
Forţele de securitate irakiene nu au făcut niciun efort pentru a opri protestatarii, în momentul în care aceştia au pornit spre Zona Verde (adiacentă Ambasadei) puternic fortificată. Incidentul a avut loc după o înmormântare a celor ucişi în atacurile aeriene americane.
O altă circumstanţă agravantă pentru relaţiile dintre Irak şi SUA, forţele de ordine irakiene i-au lăsat pe demonstranţi să treacă printr-un punct de control care duce în zonă.
Zeci de protestatari au pătruns în complexul ambasadei după ce au spart poarta folosită de maşini pentru a intra în curtea interioară.
Protestatarii, mulţi în uniformă de miliţie, s-au oprit pe un coridor după aproximativ 16 metri şi erau la doar 600 de metri de clădirea principală. Câţiva soldaţi americani au fost văzuţi pe acoperişul clădirii principale, cu armele îndreptate spre protestatari.
Gazele lacrimogene emise automat în proximitatea atacatorilor au făcut ca cel puţin trei dintre protestatari să aibă dificultăţi de respiraţie.
Nu s-a ştiut imediat dacă personalul ambasadei a rămas în interiorul clădirii principale sau a fost evacuat la un moment dat. Ambasada SUA nu a comentat imediat incidentul.
Protestatarii au atârnat pe perete un afiş pe care scria „America este un agresor”, iar unii comandanţi ai miliţiilor loiale Iranului s-au alăturat protestatarilor. Printre aceştia s-a numărat şi Hadi al-Amiri, şeful Forţelor de Mobilizare a Poporului. Organizaţia este o umbrelă pentru miliţiile susţinute de Iran.