Erdogan: Rusia şi SUA nu îşi onorează angajamentele asumate în Siria

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. (Adem Altan/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
12.11.2019

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat Statele Unite şi Rusia pentru că nu şi-au îndeplinit angajamentele luate în acordurile încheiate luna trecută cu privire la retragerea militanţilor kurzi aliaţi ai Washingtonului din regiunile nordului Siriei, afirmând că va ridica problema cu omologii săi american şi rus.

"Îi voi spune, cu utilizarea documentelor, că acordul la care am ajuns cu privire la operaţiune n-a fost complet pus în aplicare", a declarat Erdogan înainte de zborul său la Washington, unde este programat să se întâlnească cu Trump la Casa Albă miercuri.

Turcia a lansat o ofensivă în nord-estul Siriei, pe 9 octombrie, în încercarea declarată de a elimina militanţii kurzi din aşa-numitele Unităţi de protecţie a oamenilor (YPG) din zonele de frontieră.

Incursiunea s-a produs după ce SUA şi-au retras brusc forţele din regiune, lăsând aliaţii kurzi sub focul armatei turce care consideră YPG o organizaţie teroristă, aliată a partidului muncitorilor din Kurdistan, PKK.

La nouă zile de la lansarea operaţiunii, Turcia a convenit să întrerupă ofensiva timp de 120 de ore, în timp ce SUA a facilitat retragerea militanţilor kurzi dintr-o zonă de 120 de kilometri între oraşele de frontieră siriene Tell şi Ras-al-Ayn.

Cu câteva ore înainte de a expira armistiţiul american de cinci zile între forţele conduse de turci şi kurzi, preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc au semnat un memorandum care afirma că militanţii YPG ar trebui să se retragă din „zona sigură controlată de turci” în nord-estul Siriei în 150 de ore.

Erdogan a mai spus, marţi, că militanţii kurzi trebuie încă să părăsească oraşe cheie, inclusiv Manbij, Tal Abyad, Qamishli şi Tal Rifaat.

„Din păcate, nu se poate spune că grupurile teroriste s-au retras din regiune”, a afirmat el.
Erdogan a spus că nici acordul intermediat de Moscova nu a fost îndeplinit.

„Nici Rusia, nici Statele Unite nu au putut înlătura grupurile teroriste în intervalul specificat”, a afirmat liderul turc, adăugând, de asemenea, că va ridica problema telefonic cu omologul său rus la întoarcerea acasă.

Liderul turc a mai afirmat că Ankara va continua deportarea membrilor occidentali ai grupării teroriste Daesh Takfiri, indiferent dacă ţările de origine îi vor accepta.

Ankara susţine că trupele sale au reuşit să captureze câţiva terorişti Daesh scăpaţi în ultima lună din închisorile care înainte de începerea ofensivei turce erau păzite de kurzi.

Oficialii kurzi au estimat numărul prizonierilor Daesh scăpaţi la aproape 800.

Mai multe ţări europene au început discuţiile cu oficialii irakieni pentru urmărirea penală a militanţilor capturaţi în Siria în Irak, dar progresele au fost lente.

Daesh a fost deja izgonit din toate bastioanele urbane atât în Irak, cât şi în Siria, dar rămăşiţele sale efectuează atacuri teroriste sporadice în ambele ţări arabe. Liderul grupului, Abu Bakr al-Baghdadi, a fost ucis într-un raid american în nordul Siriei, luna trecută.

Vizita lui Erdogan la Washington survine pe fondul tensiunilor crescute între cei doi aliaţi NATO în urma ofensivei Turciei în nordul Siriei şi în urma deciziei Congresului de a recunoaşte genocidul armean comis de forţele otomane în urmă cu un secol.

Turcia a fost, de asemenea, suspendată din programul F-35, după ce a achiziţionat sistemul rusesc de apărare împotriva rachetelor S-400, în ciuda numeroaselor avertismente americane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor