Mihnea Costoiu audiat la DNA în dosarul şpăgilor la ministere pentru contracte IT
alte articole
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu este audiat la sediul DNA, în dosarul privind softul educaţional pentru a cărui închiriere şi extindere de licenţe Ministerul Educaţiei şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a angajat o sumă cu 5,4 milioane euro mai mare decât era necesar.
Ministrul Costoiu, care nu a dat declaraţii la intrarea în sediul DNA, este audiat, cel mai probabil, în calitate de martor.
Tot astăzi, a fost chemat la DNA pentru a doua oară şi Eugen Bejinariu, fost ministru PSD pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului între 2003 şi 2004, în cabinetul PSD condus de Adrian Năstase. Nici Bejenariu nu a dorit să facă declaraţii pentru presă.
Marţi, în acelaşi dosar a fost audiat fostul secretar de stat din Ministerul Comunicaţiilor Ioan Cordoş, acesta declarând, potrivit Adevărul, că a dat declaraţii în calitate de martor şi că nu a fost pus sub învinuire. În aceeaşi zi cu Ioan Cordoş a fost audiat timp de aproape şapte ore, şi Sorin Eftene, fostul director general interimar al Microsoft România.
Săptămâna trecută a fost audiat şi şeful Secretariatului General al Guvernului, Ion Moraru, iar luni, acesta a mers la DNA pentru a duce mai multe documente privind licenţele IT pentru şcoli.
Ion Moraru a ţinut să precizeze că este martor într-un dosar în care acuzaţiile de corupţie vizează două guverne: unul PSD-ist şi unul PDL-ist: "Procurorii au în vedere 4 contracte dintre Guvern şi Microsoft, dar şi între Guvern şi EADS, în care mita dată la nivel de ministru şi de cabinet al prim ministrului ar depăşi 2 milioane de euro."
Urmărire penală in rem
Procurorii anticorupţie au anunţat, joi, că au demarat urmărirea penală in rem, pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, luare şi dare de mită, în patru dosare printre care şi în cel privind licenţele pentru soft educaţional menţionate în sesizarea Corpului de control al Guvernului Ponta, dosar ce îi viza pe fostul ministru PDL al Educaţiei Daniel Funeriu şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme.
Procurorii DNA au depăşit însă 'aşteptările' premierului şi nu s-au limitat să ancheteze doar bucăţica pe care a pus reflectoarele Corpul de Control. DNA a declanşat investigaţii şi privind contractul pentru realizarea Sistemului Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat încheiat între firma germană EADS şi Ministerul de Interne, contract valorând un miliard de euro şi în cadrul căruia a fost prevăzut buget pentru mită (între 5 şi 10% din contracte de subcontractare încheiate de EADS cu furnizori români) ce urma să fie direcţionată către MAI şi cabinetul primului Ministru, la vremea încheierii contractului acesta fiind Adrian Năstase, actualmente închis pentru (alte) fapte de corupţie. Ramificaţiile mitei date/luate pentru contractul între MAI şi EASDS (actuală Airbus) continuă şi în perioada guvernării lui Călin Popescu Tăriceanu, actualul aliat de nădejde al lui Victor Ponta.
Conform procurorilor, în anul 2004, când premier era Adrian Năstase, EADS a plătit imediat după semnarea contractului, un avans de 4 milioane euro ce urmau să fie folosiţi pentru plata mitelor.
În februarie 2005 valorile procentelor de comision au fost renegociate la 15%, pentru a satisface noile exigenţe odată cu înlocuirea lui Adrian Năstase de Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, premier.