Care erau salariile foştilor securişti? Torţionari cu puţină şcoală erau plătiţi dublu faţă de profesorii cu vechime
Prima structură a Securităţii a fost înfiinţată prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948, după proclamarea Republicii Populare Române.
În primii ani, mulţi operativi erau recrutaţi pe criterii politice şi sociale, cu niveluri scăzute de calificare, iar anchetele şi torturile din anii ’50 şi începutul anilor ’60 au fost puse în executare de cadre care, potrivit unor relatări, erau „brutale, semianalfabete, incapabile să dobândească o calificare serioasă”.
„Pentru a ajunge ofiţer de securitate în anii ’50 trebuiau îndeplinite câteva condiţii. Esenţial era devotamentul faţă de triumful cauzei comuniste. Acest devotament trebuia să se fi manifestat deja 'în focul bătăliilor de clasă' din anii 1944-1947 sau, şi mai bine, încă din anii ilegalităţii. Se adăugau apoi o 'origine socială sănătoasă' şi 'ura faţă de duşmanul de clasă'.
Cu alte cuvinte, erau preferate persoanele provenind din rândul muncitorilor (mai ales necalificaţi) şi ai ţăranilor săraci care nu dădeau semne de compătimire faţă de 'burghezo-moşierimea asupritoare' şi care executau, fără şovăire, cele mai aberante ordine ale şefilor”, scrie istoricul Florin Banu în „Profilul angajatului Securităţii în anii ’50”, citat de Ziare.com.
Ofiţerii Direcţiei Generale a Securităţii Poporului au beneficiat, pe parcursul celor aproximativ 45 de ani de regim comunist, de salarii substanţiale, sporuri şi facilităţi, având totodată un statut privilegiat în societate, arată documentele şi studiile vremii. Securitatea, structura represivă a partidului, a jucat un rol central în supravegherea şi sancţionarea celor consideraţi opozanţi sau „inadecvaţi” regimului, iar metodele aplicate au inclus episoade extreme, precum experimentul Piteşti şi deportările la Canalul Dunăre–Marea Neagră.
Datele privind salarizarea arată diferenţe importante între veniturile angajaţilor operativi ai Securităţii şi media pe economie. În primii ani, un sergent-major de Securitate câştiga lunar 8.500 lei, un locotenent, şef de birou, 18.000 lei, iar directorul general în jur de 55.000 lei.
În aceeaşi perioadă, un învăţător cu 35 de ani vechime avea puţin peste 7.400 lei, mult sub veniturile unor cadre operative. Un studiu sintetizează aceste raporturi şi oferă exemple comparative:
„Se poate astfel calcula, bazându-ne pe aceste date şi pe anexă, că, în anul 1959, un ajutor lucrător operativ regiune cu gradul de locotenent, cu 2 ani vechime, depăşea suma de 1.400 de lei ca retribuţie lunară, în timp ce un profesor clasele V-XI cu aceiaşi vechime primea doar 725 de lei. Un lucrător operativ prim aparatul central cu 10-15 ani vechime câştiga cca. 2.600 lei, în comparaţie cu un inginer principal producţie din industria minieră gr. I care avea salariul tarifar de 1.450 de lei.
Un şef serviciu operativ ap. central, cu gradul de general-locotenent şi vechime de 20 de ani, primea peste 6.000 de lei lunar, pe când un director general (industria energiei electrice, transporturi auto, aeriene, navale etc.) avea un salariu de bază de 2.200 - 2.400 de lei”, scria istoricul Iuliu Crăcană în „Salarizarea cadrelor Securităţii” din „Totalitarism şi rezistenţă”, potrivit sursei citate.
În afara salariului de bază, ofiţerii operativi primeau numeroase sporuri şi indemnizaţii — pentru haine, hrană, recompense profesionale sau prime pentru activităţi specifice (conducere auto, pază, ore de curs etc.). Totodată, autorii studiilor subliniază că aceste avantaje materiale nu se aplicau întregului personal din aparat: personalul auxiliar avea, în general, remuneraţii similare cu cele din alte sectoare publice şi doar din anii 1960 a început să beneficieze de sporuri suplimentare.
După cum nota acelaşi autor: „Trebuie menţionat că personalul auxiliar din unităţile de Securitate nu beneficia de avantajele băneşti ale ofiţerilor şi subofiţerilor. O spălătoreasă aflată pe statele de plată ale Brigăzii a 11-a Bucureşti M.A.I. (Trupe de Securitate) avea acelaşi salariu (600 lei) ca şi alta din sistemul sanitar. O dactilografă principală aflată pe aceleaşi state avea acelaşi venit ca şi orice altă dactilografă. Doar începând cu anul 1961 întreg personalul civil tehnic-administrativ din M.A.I. va primi un spor fix de până la 20% calculat asupra salariului tarifar”.
După mijlocul anilor 1960 a intervenit o anumită profesionalizare la nivelul treptelor superioare, iar în aparatul de vârf au ajuns şi persoane cu studii superioare. Cu toate acestea, represiunea politică a continuat, materializată prin supraveghere, denunţuri şi intervenţii administrative sau judiciare menite să menţină controlul politic. Documentele şi studiile citate pun astfel în evidenţă atât privilegiile materiale de care s-au bucurat mulţi dintre ofiţerii Securităţii, cât şi costul social şi uman al activităţii acestei instituţii asupra populaţiei României în epoca comunistă.
