Meng Haoran, un poet marcant al Dinastiei Tang

Meng Haoran (689-740 d.Hr.), un mare poet al liricii pastorale din perioada Dinastiei Tang, a descris în poeziile sale viaţa izolată, rurală, preţuirea minţii neprihănite şi stilul proaspăt şi natural - care reflectă propria sa atitudine - mai degrabă decât abilităţile sale literare.

Meng Haoran s-a născut într-o familie de intelectuali cu tradiţie în scrierile literare. El a trăit precum un pustnic până la vârsta de 40 de ani, îngrijind-o pe mama sa chinuită de boală. Călcând pe urmele numeroşilor pustnici din antichitate, Meng a studiat literatura şi totodată a practicat acasă artele marţiale cu sabia. Ocazional a plantat legume şi bambus, însă, nu pentru a obţine o recoltă, ci pentru a-şi cultiva temperamentul nobil. După o încercare nereuşită de a ajunge în serviciul guvernului pe când avea patruzeci de ani, el şi-a petrecut în mare parte viaţă fie în casa sa izolată, fie călătorind prin împrejurimi şi contemplând scenele naturii.

În cel de-al cincilea deceniu de viaţă, Meng Haoran s-a dus în capitală pentru a susţine un examen organizat de guvern pentru potenţialii candidaţi la posturile oficiale. Înainte de examen, a făcut cunoştinţă cu câţiva poeţi, şi împreună, au recitat poeme la diferite banchete, câştigându-şi faima foarte repede în capitală. Meng a ajuns să fie cunoscut de către prim-ministru şi alţi oficiali – iubitori de poeme, care i-au îndrăgit versurile. Lui i s-a oferit o dată posibilitatea de a fi introdus în rândul oficialilor de la curtea imperială, pe când se afla la o reuniune. Însă, în acea zi, el s-a desfătat bând vinuri şi discutând despre poezie cu prietenii săi atât de mult, încât a decis să amâne procesul de numire a sa. Prin aceasta, Meng a devenit cunoscut ca fiind “cel care preferă bucuria în locul faimei”, deşi mulţi cred că decizia sa avea legătură cu credinţa sa că îşi putea face o carieră de succes fără a recurge la recomandări.

Meng a fost şocat atunci când a fost anunţat că nu a reuşit la examen şi că, astfel, nu a fost ales în slujba guvernului. Într-o stare de frustrare, a scris repede un poem, învinuindu-se ca nu a muncit din greu pentru examen. Tonul din versurile sale a fost contaminat cu sentimentul de ranchiună din cauza lipsei de aprecieri primite. Se spune că atunci când un prieten a reuşit, cu o anumită ocazie, să-l prezinte Împăratului, iniţial acesta i-a apreciat talentele, dar mai apoi s-a simţit jignit de tonalitatea acestui poem. În acel moment, Meng a ştiut că este timpul să renunţe la dorinţa de a obţine o carieră în guvern.

Meng s-a hotărât să se mute departe de capitală pentru totdeauna, revenind la viaţa sa de pustnic. Înainte de a pleca, i-a lăsat unuia dintre cei mai buni prieteni a săi un poem. În acele versuri, el a descris nestatornicia vieţii sale din acea perioadă, exprimându-şi frustrarea în cuvinte sumbre, a lăudat cu emoţie câţiva prieteni de suflet şi şi-a arătat hotărârea fermă de a trăi în izolare, bucurându-se de viaţa unui pustnic taoist.

Într-o anumită măsură, ghinionul său de a obţine un serviciu în guvern a adus o mare avere iubitorilor de poezie pastorală în China, cele mai multe dintre capodoperele sale fiind create ulterior plecării din capitală. Poemele sale reflectă lumea interioară a unui pustnic taoist retras, optimist, naiv, plăcut şi natural.

Meng Haoran, împreună cu prietenul său Wang Wei sunt consideraţi a fi doi dintre cei mai importanţi poeţi de versuri peisagistice din perioada Dinastiei Tang, iar poezia sa a influenţat şi creaţiile lirice japoneze.