Meng Haoran, un poet marcant al Dinastiei Tang

Meng Haoran, poetul proeminent al Dinastiei Tang (Zona Yeh / Epoch Times)
David Wu
09.03.2014

Meng Haoran (689-740 d.Hr.), un mare poet al liricii pastorale din perioada Dinastiei Tang, a descris în poeziile sale viaţa izolată, rurală, preţuirea minţii neprihănite şi stilul proaspăt şi natural - care reflectă propria sa atitudine - mai degrabă decât abilităţile sale literare.

Meng Haoran s-a născut într-o familie de intelectuali cu tradiţie în scrierile literare. El a trăit precum un pustnic până la vârsta de 40 de ani, îngrijind-o pe mama sa chinuită de boală. Călcând pe urmele numeroşilor pustnici din antichitate, Meng a studiat literatura şi totodată a practicat acasă artele marţiale cu sabia. Ocazional a plantat legume şi bambus, însă, nu pentru a obţine o recoltă, ci pentru a-şi cultiva temperamentul nobil. După o încercare nereuşită de a ajunge în serviciul guvernului pe când avea patruzeci de ani, el şi-a petrecut în mare parte viaţă fie în casa sa izolată, fie călătorind prin împrejurimi şi contemplând scenele naturii.

În cel de-al cincilea deceniu de viaţă, Meng Haoran s-a dus în capitală pentru a susţine un examen organizat de guvern pentru potenţialii candidaţi la posturile oficiale. Înainte de examen, a făcut cunoştinţă cu câţiva poeţi, şi împreună, au recitat poeme la diferite banchete, câştigându-şi faima foarte repede în capitală. Meng a ajuns să fie cunoscut de către prim-ministru şi alţi oficiali – iubitori de poeme, care i-au îndrăgit versurile. Lui i s-a oferit o dată posibilitatea de a fi introdus în rândul oficialilor de la curtea imperială, pe când se afla la o reuniune. Însă, în acea zi, el s-a desfătat bând vinuri şi discutând despre poezie cu prietenii săi atât de mult, încât a decis să amâne procesul de numire a sa. Prin aceasta, Meng a devenit cunoscut ca fiind “cel care preferă bucuria în locul faimei”, deşi mulţi cred că decizia sa avea legătură cu credinţa sa că îşi putea face o carieră de succes fără a recurge la recomandări.

Meng a fost şocat atunci când a fost anunţat că nu a reuşit la examen şi că, astfel, nu a fost ales în slujba guvernului. Într-o stare de frustrare, a scris repede un poem, învinuindu-se ca nu a muncit din greu pentru examen. Tonul din versurile sale a fost contaminat cu sentimentul de ranchiună din cauza lipsei de aprecieri primite. Se spune că atunci când un prieten a reuşit, cu o anumită ocazie, să-l prezinte Împăratului, iniţial acesta i-a apreciat talentele, dar mai apoi s-a simţit jignit de tonalitatea acestui poem. În acel moment, Meng a ştiut că este timpul să renunţe la dorinţa de a obţine o carieră în guvern.

Meng s-a hotărât să se mute departe de capitală pentru totdeauna, revenind la viaţa sa de pustnic. Înainte de a pleca, i-a lăsat unuia dintre cei mai buni prieteni a săi un poem. În acele versuri, el a descris nestatornicia vieţii sale din acea perioadă, exprimându-şi frustrarea în cuvinte sumbre, a lăudat cu emoţie câţiva prieteni de suflet şi şi-a arătat hotărârea fermă de a trăi în izolare, bucurându-se de viaţa unui pustnic taoist.

Într-o anumită măsură, ghinionul său de a obţine un serviciu în guvern a adus o mare avere iubitorilor de poezie pastorală în China, cele mai multe dintre capodoperele sale fiind create ulterior plecării din capitală. Poemele sale reflectă lumea interioară a unui pustnic taoist retras, optimist, naiv, plăcut şi natural.

Meng Haoran, împreună cu prietenul său Wang Wei sunt consideraţi a fi doi dintre cei mai importanţi poeţi de versuri peisagistice din perioada Dinastiei Tang, iar poezia sa a influenţat şi creaţiile lirice japoneze.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor