Li Mo, maestru al flautului din Dinastia Tang

Li Mo a fost un maestru chinez al flautului din perioada Dinastiei Tang. Cântând la flaut încă din copilărie, el devenise atât de talentat încât nu mai era un altul la fel. În plus, era foarte inteligent şi avea o memorie bună, putând să reţină o melodie în timp ce o asculta.

Se spune că atunci când Li Mo era adolescent, lua lecţii de la un maestru din regiunea vestică. Sârguinţa sa i-a adus în curând faima unui muzician talentat.

Într-o zi, Li Mo, aflându-se la un banchet, a fost rugat să cânte la flaut, iar la sfârşit, toată lumea l-a aplaudat, cu excepţia unui bătrân din public, care pur si simplu a închis ochii, nearătându-se prea impresionat de performanţa acestuia.

Fiind un tânăr mândru, Li Mo s-a simţit jignit, cerându-i bătrânului să comenteze interpretarea sa, iar răspunsul primit a fost: “O melodie foarte bine interpretată, dar cu tonalitate vestică. În plus, ai făcut o greşeală la tonul al 13-lea”.

Li Mo a rămas uimit, căci muzica îi fusese predată, într-adevăr, de către meditatorul său din vest. Cu mare respect, l-a rugat pe bătrân să-l corecteze. În continuare bătrânul a subliniat că, deşi cunoaşte bine flautul, nu este suficient de bun pentru a lua notele înalte.

Bătrânul a luat apoi flautul lui Li Mo şi a cântat o piesă, mulţimea fiind atrasă de sunetele mişcătoare. Când a ajuns la tonul al 13-lea, tonalitatea fiind extrem de înaltă, flautul a crăpat. Atunci bătrânul a scos din mânecă un flaut violet de bambus, continuând să cânte cu sunete mult mai elegante. Când şi-a încheiat melodia, atât Li Mo, cât şi audienţa, erau parcă ameţiţi de muzică, minunându-se de prestaţia interpretului. Admirându-l, Li Mo a îngenunchiat în faţa bătrânului, rugându-l să-l ia ca ucenic. Bătrânul i-a spus lui Li Mo să vină la el în vizită a doua zi de dimineaţă devreme şi a plecat.

În dimineaţa următoare, Li Mo s-a dus la cabana bătrânului şi a găsit pe masă flautul violet de bambus, care îi fusese lăsat împreună cu patru caractere proaspăt gravate: “Perfecţionarea abilităţii este fără de sfârşit”. Începând de atunci, Li Mo a devenit mult mai modest şi studios, îmbunătăţindu-şi mult interpretarea la flaut.

Într-o altă poveste despre Li Mo, într-o noapte de iarnă, împăratul Dinastiei Tang a compus o nouă melodie interpretată la un flaut de jad, sunetul răspândindu-se în afara palatului.

A doua zi, aflându-se la masă, împăratul a auzit această melodie interpretată perfect de cineva şi, foarte curios, a văzut că Li Mo era cel care cânta. Când a fost întrebat unde a studiat melodia, Li Mo a răspuns: “Noaptea trecută am auzit-o în spatele pereţilor palatului, mi-a plăcut foarte mult, am memorat-o şi am exersat-o.”

Împăratul a fost încântat de talentul lui Li Mo, propunându-i să rămână la palat să-l slujească. Mai târziu, Li Mo a devenit un foarte cunoscut muzician la curtea regală şi cel mai mare maestru al flautului la acel moment.