Mehedinţi: Peştera Topolniţa deshisă amatorilor de speologie

Epoch Times România
21.04.2009

Peştera Topolniţa, situată la 31 km de municipiul Drobeta Turnu Severin, în perimetrul comunei mehedinţene Cireşu, a fost deschisă, luni, temporar, turiştilor veniţi în drumeţie în geoparcul Platoul Mehedinţi.

Expediţiile organizate pe una din galerii, Racoviţă, lungă de 1.600 m, de Asociaţia Speo Albină, le oferă amatorilor de asemenea peisaje posibilitatea să admire stalagmitele şi coloanele tip lumânare, pădurea de "lumânări" şi lacul de cleştar.

"Peştera Topolniţa este ca mărime a doua peşteră din ţară şi a 17-a din lume. Are o lungime de 10.330 m. Este rezervaţiie speologică, declarată monument al naturii. Din această cauză este foarte rar deschisă publicului vizitator", a declarat pentru AGERPRES preşedintele asociaţiei, Alexandru Popa.

Cercetătorii au descoperit în acest sit peisagistic urmele unei civilizaţii neolitice.Peştera prezintă cinci guri de acces: Prosacului, un portal de 67 m înălţime, gura lui Ciocârlie, intrarea peştera femeii şi două deschideri la Găurinţi. Râul Topolniţa pătrunde în peşteră prin gura Prosacului şi iese prin cea a lui Ciocârlie.

Topolnita este o peşteră caldă - 8,2 - 10,8 grade Celsius.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor