MB: Cameron vizează reducerea beneficiilor pentru imigranţi, unii miniştri sunt îngrijoraţi de descurajarea investitorilor străini

Străinii se confruntă cu înăsprirea accesului la alocaţii, asistenţă medicală, locuinţe şi asistenţă juridică în cadrul unui efort de a face ca Marea Britanie să nu mai fie percepută peste mări ca o ţară de care se poate profita, pe fondul creşterii tensiunilor în cadrul coaliţiei aflate la guvernare privind politica imigraţiei, relatează cotidianul britanic The Independent.
Premierul britanic  David Cameron. (Peter Macdiarmid / Getty Images)
Epoch Times România
14.02.2013

Străinii se confruntă cu înăsprirea accesului la alocaţii, asistenţă medicală, locuinţe şi asistenţă juridică în cadrul unui efort de a face ca Marea Britanie să nu mai fie percepută peste mări ca o ţară de care se poate profita, pe fondul creşterii tensiunilor în cadrul coaliţiei aflate la guvernare privind politica imigraţiei, relatează cotidianul britanic The Independent.

În contextul în care secţiuni ale Partidului Conservator au exprimat temeri cu privire la un 'aflux' de imigranţi din România şi Bulgaria atunci când vor expira controalele la sfârşitul anului, premierul David Cameron le-a cerut miniştrilor să elaboreze planuri de înăsprire a normelor ce stipulează drepturile tuturor imigranţilor din UE şi din afara blocului.

Înăsprirea urmează după introducerea unor noi reglementări dure care restricţionează numărul de vize eliberate cetăţenilor din afara UE. Unii miniştri se tem însă că poziţia dură va acţiona ca o frână în calea creşterii economice prin descurajarea întreprinzătorilor cu înaltă calificare şi a studenţilor ''cei mai sclipitori' de a veni în Marea Britanie.

Cel mai recent demers al lui Cameron urmează după declaraţiile potrivit cărora mii de români şi bulgari ar putea fi atraşi de Marea Britanie atunci când restricţiile privind libera circulaţie a lor în interiorul UE vor fi ridicate în luna ianuarie. El le-a spus parlamentarilor că guvernul ''intenţionează să examineze fiecare dintre sistemele britanice - locuinţe, sănătate, alocaţii - şi să se asigure că Marea Britanie nu este o destinaţie de care se poate profita în materie de beneficii pentru cei care doresc să vină aici''.

Miniştrii au în vedere modalităţi de reducere a plăţilor sociale către imigranţi, printre care şi reducerea cuantumului alocaţiei pentru copii trimisă în străinătate de către cetăţeni străini. Factura anuală a alocaţiilor pentru copiii străini este în prezent de 36 de milioane de lire, două treimi din bani mergând în Polonia. În acest scop, vor studia o decizie franceză recentă de a reduce plata unor beneficii către imigranţi cu 83% - un demers care ar putea încuraja imigranţii să traverseze Canalul Mânecii.

Guvernul se teme totodată că relatările despre accesul la Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) acţionează ca un factor de atracţie semnificativ pentru nou-veniţi.

Surse din Whitehall (executiv) au spus că miniştrii nu doresc să oprească tratamentul pentru 'străinii care mor în accidente şi situaţii de urgenţă', ci să asigure că oamenii nu primesc îngrijirea de rutină în Marea Britanie pentru că este mai rapidă şi mai eficientă decât în ţările lor de origine.

Alte propuneri studiate includ cerinţa ca imigranţii fără loc de muncă să aibă asigurare medicală pentru a acoperi costurile eventualei lor îmbolnăviri şi intensificarea eforturilor de a recupera banii de la alte ţări ale UE ai căror cetăţeni sunt îngrijiţi în spitale britanice.

Primăriile vor fi îndemnate să elaboreze politici care să favorizeze localnicii în repartizarea de locuinţe, prin organizarea unor sisteme stricte de liste de aşteptare, care acordă prioritate persoanelor ce au trăit în localitate ani de zile.

În plus, miniştrii intenţionează să reducă drepturile străinilor la asistenţă juridică atunci când se confruntă cu acuzaţii în instanţe britanice, un demers care s-ar putea dovedi controversat, potrivit The Independent, având în vedere că ar putea restricţiona dreptul lor la justiţie. Ei vor examina, de asemenea, modalităţi de a reduce capacitatea imigranţilor ilegali de a folosi serviciile publice.

Surse guvernamentale au recunoscut că zonele implicate sunt complicate, nu în ultimul rând pentru că normele UE tind să garanteze tuturor lucrătorilor acces egal la servicii şi asistenţă. Ei au spus că demersurile au fost concepute pentru a asigura că serviciile sunt alocate în mod corect şi nu se abuzează de ele.

'Guvernul nu are prea mult spaţiu de manevră. Accesul la majoritatea beneficiilor este văzut drept cea mai importantă parte a libertăţii de circulaţie. Nu există nicio dovadă că migraţia reprezintă o drenare semnificativă a vreuneia dintre aceste resurse'', a declarat Sarah Mulley, director asociat pentru migraţie la think-tank-ul ''Institute for Public Policy Research''.

Restricţionarea propusă vine pe fondul tensiunilor crescânde din interiorul cabinetului privind normele în materie de imigraţie. Ministrul pentru afaceri şi inovaţie, Vince Cable, este îngrijorat de faptul că investitori prosperi din economii emergente precum China, India, Brazilia şi Rusia vor fi descurajaţi de regulile britanice excesiv de birocratice privind vizele şi de sistem. 'Ţări precum Germania şi Franţa primesc cu braţele deschise, în timp ce noi avem prea multă birocraţie'', a spus un aliat al lui Cable. Turiştii chinezi sunt de asemenea descurajaţi, spun criticii.

Cable a obţinut sprijinul cancelarului eşicherului, George Osborne, care vrea să arate că Marea Britanie este 'deschisă pentru afaceri'. Ministrul de interne, Theresa May, care insistă că a schimbat deja regulile pentru a ajuta motorul creşterii, se opune unei relaxări în continuare, deoarece nu vrea să submineze şansele atingerii ţintei Partidului Conservator de a reduce migraţia netă la sub 100.000 până în 2015.

Cameron, care va conduce săptămâna viitoare o misiune comercială în India, însoţit de oameni de afaceri britanici, a recunoscut că guvernul a dat involuntar impresia că studenţii străluciţi de peste mări nu ar fi bineveniţi. El a declarat pentru Sunrise TV înaintea vizitei sale: 'Cred că nu am comunicat în mod corespunzător acest lucru. Realitatea este că nu există nicio limită privind numărul de studenţi care pot veni din India pentru a studia în universităţi britanice'

Liderii de afaceri fac lobby pe lângă guvern pentru eficientizarea sistemului, astfel încât investitorii străini care doresc să investească în companii britanice să nu fie descurajaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor