Masacru într-o bază a ONU din Sudanul de Sud. 20 de morţi şi 70 de răniţi

Un grup de protestatari au pătruns într-o bază a Naţiunilor Unite de la Bor, unde erau prezenţi soldaţi ai Căştilor Albastre indiene şi sud-coreene de la ONU. În interiorul unităţii se aflau 5.000 de refugiaţi.
Sudanul de Sud: Rebelii au atacat baza ONU, ucişi doi soldaţi ai căştilor albastre (ASHRAF SHAZLY / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
18.04.2014

Un grup de protestatari au pătruns într-o bază a Naţiunilor Unite de la Bor, unde erau prezenţi soldaţi ai Căştilor Albastre indiene şi sud-coreene de la ONU. În interiorul unităţii se aflau 5.000 de refugiaţi.

Apariţia bruscă şi neaşteptată a unui grup de oameni înarmaţi la o bază ONU din Bor, Sudanul de Sud, s-a încheiat cu un masacru. Victimele sunt refugiaţi care au fost adăpostiţi în cadrul unităţii. Bilanţul provizoriu este de 20 de morţi şi aproximativ 70 de răniţi, relatează vineri Rai News.

Potrivit rapoartelor preliminare ale incidentului, un grup de civili înarmaţi s-au îndreptat spre bază, aparent pentru a înmâna o petiţie ONU. În schimb, presupuşii protestatari au intrat în unitate - unde operau căştile albastre indiene şi sud-coreene, şi care găzduia circa 5.000 de civili – apoi au deschis focul.

ONU declară: "Atac grav"

"Acest atac într-un loc în care civilii se află sub protecţia ONU este o escaladare gravă", a declarat purtătorul de cuvânt al ONU Stephane Dujarric. Printre răniţi s-ar afla şi doi soldaţi ai Căştilor Albastre.

"Toate părţile ar trebui să considere inviolabile bazele ONU - a adăugat ambasadorul SUA pentru Naţiunile Unite, Samantha Power - în special, acestea ar trebui să asigure o protecţie pentru persoanele care caută adăpost aici".

Tensiunile din ţară

Situaţia este foarte tensionată în Sudanul de Sud. La 23 ianuarie, diferitele facţiuni din ţară au fost de acord cu o încetare a ostilităţilor, dar luptele au continuat în unele zone. Marţi, rebelii au anunţat că au cucerit Bentiu, capitala regiunii în care sunt concentrate resurse importante de petrol şi au acordat companiilor de petrol un răgaz de o săptămână pentru a pleca.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor