Mărţişorul şi supa care aduce oamenii împreună

Ieşirea din iarnă şi începutul primăverii- schimbări în natură ce aduc predispoziţii în oameni. Prilejuri prin care oamenii îşi arată că se preţuiesc unii de alţii făcându-şi daruri.

Există mai multe feluri de a da şi a primi şi fiecare dintre ele decriptează o latură mai mult sau mai puţin ascunsă a fiinţei umane.

"Nu daţi decât puţin, când daţi din ce-i al vostru. Numai dând din voi înşivă, daţi cu adevărat”, spunea poetul arab Kahlil Gibran. Dar tot atât de adevărat este şi că atunci când dăruieşti, te dăruieşti de fapt pe tine, aşa cum eşti în clipa aceea, mai frumos sau mai urât.

Uneori dăruim cu egoismul celui care vrea să primească înapoi ceva. Alte ori cu generozitatea celui care vrea să aducă bucurie, pur si simplu.

Tendinţa de a dărui este înnăscută naturii umane. Doar că ea ar trebui re-activată. Si alături de ea si alte lucruri simple care aduc armonie între oameni, lucruri care au fost uitate sau pervertite din cauza decăderii omenirii.

Am putea să facem să se întâmple altfel. Ca în povestea cu supa din pietre când oamenii au descoperit că, atunci când au acţionat complet lipsiţi de egoism şi nu au mai avut nici un gând de îngrijorare că vor pierde ceva, tot ei au fost cei care au primit.

E vorba de povestea celor trei soldaţi înfometaţi şi obosiţi de luptă, care au ajuns într-un sătuc. Sătenii, având o recoltă slabă şi suferind după mulţi ani de război, au ascuns repede ceea ce aveau de mâncare şi s-au întâlnit cu soldaţii în piaţa satului, arătându-şi mâinile goale şi plângânu-se că nu au nimic de mâncare.

"Nu daţi decât puţin, când daţi din ce-i al vostru.Numai dând din voi înşivă, daţi cu adevărat”, spunea poetul arab Kahlil Gibran

Cei trei soldaţi au vorbit între ei în şoaptă, apoi primul soldat s-a întors către bătrânii satului. „Dacă pământul vostru obosit nu a dat nimic să împărţiţi cu noi, vă vom împărtăşi puţinul pe care-l avem: secretul preparării supei din pietre.”

Bine-înţeles, sătenii erau intrigaţi, şi nu peste mult timp focul ardea sub cel mai mare cazan din sat, în care soldaţii au introdus 3 pietre netede. „Va fi o supă foarte bună”- spuse cel de-al doilea soldat, dar un pic de sare şi puţin pătrunjel ar face din ea o supă minunată!” „Ce noroc”- sări un sătean- „mi-am amintit unde putea să mai rămână!” şi a fugit. La întoarcere a adus un şorţ de pătrunjel şi o gulie. Pe când cazanul fierbea, memoria sătenilor s-a îmbunătăţit: în curând orzul, morcovul, carnea de vită şi smântâna şi-au găsit şi ele calea către oală uriaşă, şi chiar şi un butoi cu vin a fost adus în piaţă, doar era tot satul la sărbătoare.

Sătenii au mâncat, au dansat şi au cântat până noaptea târziu, împrospătaţi de sărbătoare şi de prietenii cei noi. Dimineaţa, soldaţii s-au trezit cu toţi locuitorii satului în faţa lor. La picioarele lor zăcea un săculeţ cu cea mai bună pâine şi cel mai bun caşcaval din sat. „Ne-aţi dat cel mai mare cadou posibil: secretul preparării supei de pietre”- spuse-se un bătrân- „şi niciodată nu-l vom uita”. Cel de-al treilea soldat s-a întors către mulţime şi a zis: ”Nu este nici un secret, este o certitudine: doar împărtăşind unii cu alţii ce avem fiecare, vom putea face să fie sărbătoare.” Şi cu asta, soldaţii au luat amabil săculeţul cu pâinea şi cu caşcavalul şi au plecat mai departe.

Nu s-au mai întors niciodată în sat, dar le-au lăsat sătenilor ceva foarte preţios: un fel de a trăi în care viaţa alături de ceilalţi să fie o bucurie şi nu un motiv de îngrijorare.