Macovei, revoltată: Directiva privind confiscarea extinsă, transpusă doar pe jumătate de Tudose
alte articole
Guvernul Tudose a dat undă verde proiectului de lege privind confiscarea extinsă a averii, însă practic nu a transpus nici măcar pe jumătate directiva europeană. Mai mult decât atât, cel mai probabil actul normativ va suferi şi alte modificări în Parlamentul dominat de majoritatea PSD-ALDE, a tras un semnal de alarmă, în cadrul unui interviu acordat RFI, europarlamentarul Monica Macovei, cea care a scris şi negociat directiva respectivă.
"Am scris-o, am negociat-o cu colegii, cu Parlamentul European, cu Consiliul, cu statele membre, practic e produsul muncii mele împreună cu colegii. Termenul (de transpunere - n.r.) a fost de doi ani şi jumătate, s-a împlinit pe 4 octombrie 2016. Nu a fost transpusă în legislaţia naţională şi adoptată de Parlamentul României, drept care deja Comisia Europeană a început o procedură de infrigement împotriva României", a declarat Macovei.
Acum, că Guvernul Tudose a adoptat un proiect de lege în acest sens, fostul ministru al Justiţiei atrage atenţia că directiva europeană "nu este nici pe jumătate transpusă".
"Mă aşteptam să o transpună, pentru că o transpun cum vor ei şi am văzut cam ce vor ei în dreptul penal. Sinceră să fiu, cred că (proiectul de lege - n.r.) va fi redus şi mai mult (în Parlament - n.r.) sau va fi adoptat aşa cum este în cel mai bun caz. (În cazul în care se va întâmpla asta - n.r.) este iarăşi procedură de infrigement. Şi mai e vorba de onoarea ţării. România va fi permanent criticată", a precizat Macovei.
Potrivit europarlamentarului, directiva prevede, ca noutate pentru România, în primul rând principiul "mergem după bani, trebuie luaţi banii înainte de orice". Pentru că banii trebuie să se întoarcă acolo de unde au fost furaţi. Mai este o noutate a directivei – confiscarea de la terţi, unde, iarăşi, nu este complet tradusă.
În plus, Macovei a atras atenţia că:
1. Nu s-au transpus definiţiile. Definiţiile sunt foarte importante, pentru că apoi directiva reglementează fiecare lucru pe care-l defineşte. De exemplu, instrumentele, produsele infracţiunilor şi bunurile sunt toate traduse prin bunuri.
2. Între ilicit şi infracţional este o mare diferenţă. În loc de comportament ilicit, au pus activităţi infracţionale. Activităţi infracţionale înseamnă, pe româneşte, clar infracţiuni. În timp ce directiva spune comportament ilicit - încălcând legea, dar nu comiţând o infracţiune neapărat. De exemplu, înseamnă acumulând valori pe care tu nu ai cum să le justifici. Este o enormă diferenţă şi va reduce cu mult confiscarea extinsă în România.
3. Nu se spune cine va pune în executare confiscarea. Eu m-am gândit pentru România că singura persoană interesată să ducă până la capăt o confiscare, adică să vadă banii (bunurile etc) confiscaţi, este judecătorul care a dat decizia definitivă de confiscare extinsă.
Pentru a citi pe larg despre problemele ridicate de proiectul adoptat de Guvern intraţi aici.