Luna, următorul ”Vest Sălbatic”

Cu numai doi ani înainte ca Neil Armstrong să pună piciorul pe lună, Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică au semnat un tratat, numit Tratatul Spaţiului Extraterestru din 1967, conform căruia niciun stat nu ar putea deţine vreodată Luna.

Totuşi, tratatul a fost semnat la un moment în care ameninţările reale erau foarte clare în timp ce viziunile privind viitorul pe pământul erau foarte incerte. Conceptele moderne precum turismul spaţial, hotelele orbitale şi companiile dispuse să extragă minerale de pe lună ar fi fost denumite science fiction.

În zilele de azi, există companii precum Virgin Galactic ce organizează excursii spaţiale sau Planetary Resources şi Deep Space Industries ce încearcă să extragă multe dintre resursele despre care se crede că s-ar afla pe lună.

Chiar dacă tratatul din 1967 precizează ce pot ţările să facă şi să nu facă cu Luna, acesta nu menţionează nimic despre companiile private. În unele ţări precum China, acolo unde multe din companiile mari sunt deţinute de stat, linia care separă interesele guvernului de corporaţii devine mai neclară.

Atunci când vehiculul lunar chinez ”Iepurele de Jad” testa solul de pe Lună şi îl scana căutând minerale preţioase, presa din China a publicat o campanie de ştiri şi propagandă despre interesul ţării în aceste resurse.

”Toată lumea ştie că, combustibilii fosili precum gazele şi cărbunele vor fi terminate într-o zi, însă pe lună există cel puţin 1 milion de tone de helium-3”, precizează Ouyang Ziyuan, un consilier al Chinei în programul lunar, conform AFP.

Helium-3 este un gaz important pe Pământ însă singura sa capacitate de a fi transformat în combustibil este prin fuziune energetică, un domeniu încă experimental.

Rusia este de asemenea cu ochii pe gazul de pe lună şi a elaborat deja planuri să înceapă până în anul 2020. Anunţul a fost făcut de Nikolai Sevastioanov, şeful Corporaţiei Energia pentru Rachete şi Spaţiu a Rusiei.

Interesele privind mineritul lunar au crescut şi în rândul NASA. Într-un raport creat de Institutul Virtual pentru Explorarea şi Cercetarea Sistemului Solar, aceasta a susţinut că extragerea mineralelor rare de pe lună este un factor vital pentru securitatea naţională.

Luna este bogată în minerale rare, însă raportul NASA a mai scos în evidenţă faptul că ”puţini văd luna ca pe un loc de minerit atrăgător, bogat în elemente rare de o importanţă strategică şi vitală pentru securitatea naţională”.

95% din rezerva globală de minerale rare este controlată de China. Beijing-ul modifică destul de des limitele exportului de astfel de elemente. Iar odată ce raritatea acestor resurse minerale preţioase creşte, va creşte proporţional şi îngrijorarea celorlalte naţiuni privind disponibilitatea resurselor limitate, se mai notează în raportul NASA.

Vestul Sălbatic Lunar

Luna este pe cale să devină următoarea frontieră, ajutată de magnaţii spaţiali ce scanează deja peisajul de afaceri, însă legislaţia curentă arată că această frontieră poate fi una lipsită de lege cu adevărat.

Legislaţia are multe găuri. În cazul în care companii precum Bigelow Aerospace reuşeşc în construcţia bazelor lunare, nu există de obicei nici o lege care precizează că acestea vor deţine şi pământul de sub ele. Dacă companiile precum Shackleton Energy Company reuşesc în capturarea unui asteroid pentru minerit, nu există nicio lege care să precizeze că altcineva nu va putea exploata acelaşi asteroid.

De asemenea, nu există nicio lege care să limiteze daunele şi distrugerile, sau care să prezerve elementele istorice sau vizibile ale lunii.

Singurul factor limită este impus de faptul că statul va trebuie să supervizeze şi să garanteze pentru companiile ce vor demara extragerile şi se va face responsabil pentru eventualele probleme.

Sistemul actual este bazat în mare parte pe bună credinţă, iar dacă statele care ţintesc spre lună o vor face în mod responsabil va rămâne de văzut. Sistemul are nevoie de un cadru legal clar şi până acum acesta a funcţionat numai pentru expediţiile ştiinţifice, precum Staţia Spaţială Internaţională. Istoria vorbeşte despre o cu totul altă poveste atunci când vine vorba de afaceri grele sau de competiţia dintre naţiunile ce îşi redirecţionează ţintele către noua frontieră.

Ian Crawford, un profesor de la Departamentul Pământului şi Ştiinţelor Planetare din cadrul Universităţii din Londra este de părere că pentru funcţionarea eficientă a exploatării lunare de către companii va fi necesar şi un cadrul legal în care să opereze. Acesta mai este de părere că zonele lunare cu o importanţă ştiinţifică ar trebui protejate legal.

Tratatul din 1967 nu acoperă precis nici unul din aceste aspecte, tocmai de aceea cred că e cazul să fie reînnoit, explică Crawford.

La fel cum nicio naţiune nu se poate apropia de Lună acum, ar fi cazul să ne asigurăm că nici companiile private nu pot revendica Luna, în acelaşi timp ce sunt îndreptăţite legal la materialele ce le-au extras în urma investiţiilor private, completează Crawford.

Pentru protejarea zonelor cu importanţă ştiinţifică există deja o legislaţie propusă. Actul de Selenizare Apollo din 2013 intenţionează să creeze mai multe parcuri naţionale în jurul locurilor istorice. În iulie 2013 comitetul congresului a făcut o referire la acest act. Aprobarea legii ar fi însă dificilă pentru ca aceasta ar intra în conflict cu tratatul din 1967.

NASA a emis asemenea o propunere în 2011 pentru protecţia artefactelor lunare, însă respectarea ei este voluntară.

Dale Tietz, directorul Shackleton Energy Company, o firmă ce intenţionează să mineze Luna pentru minerale, a susţinut că comerţul spaţial a început atunci când satelitul AT&T Telstar a intrat în orbită în anul 1962.

Acesta este de părere că tratatul din 1967 funcţionează ca un cadrul legal pentru moment, însă ”în viitor, odată cu creşterea pieţei şi a extinderii nevoilor operaţionale, noile standarde şi metode se pot dezvoltat în beneficiul tuturor proprietarilor la cum se procedează în mediul terestru”.