Mexic, goana după aur care face rău la sănătate

Mexic: Proteste împotriva companiei miniere  GoldCorp (JOHAN ORDONEZ / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
27.01.2014

În 2008, compania minieră GoldCorp a obţinut de la guvernul mexican concesiunea pentru deschiderea minierei de aur sub cerul deschis "El Filo", la Carrizalillo, în Statul de Guerrero.

În timp de cinci ani "El Filo" a devenit cea mai mare mină de aur din continentul american. Dar pentru cei 1.200 locuitori din Carrizalillo, consecinţele activităţilor de excavare şi extracţie au fost grele.

Conform cercetărilor efectuate de către activiştii locali, rezultă că între 2011 şi 2012 au existat 17 naşteri premature cu moartea fătului; din cauza particulelor fine de praf în aer 44,8 la sută din populaţie are probleme respiratorii şi în două din trei familii există o persoană cu probleme la ochi (45,12 la sută din populaţie).

Râul aval de mină, de a cărui apă depinde viaţa a mii de fermieri, este poluat de cianură şi alte substanţe chimice periculoase.

Daunele mediului sunt extinse, inclusiv alunecările de teren şi poluarea surselor de aer, sol şi apă, care, în cazul în care nu se limitează imediat extracţia aurului va provoca daune grave pe termen lung.

GoldCorp nu şi-a făcut scrupule nici în dărâmarea, pe vârful unui deal, a unei piramide Mescal din era pre-aztecă.

În 2013, populaţia din Carrizalillo a cerut ajutor ONG-ului Source Internaţional pentru a reuşi să documenteze corect daunele cauzate de mină şi pentru a reuşi să renegocieze cu compania minieră un nou contract social care protejează familiile localnicilor şi mediul. În întreg continentul american, din Canada până la Tierra del Fuego, populaţiile locale şi nativii au o putere de negociere foarte limitată cu marile companii.

Locuitorii din Carrizalillo nu au resursele economice să plătească pentru analiza chimică a apei şi a solului şi să colecteze date ştiinţifice privind poluarea şi daunele aduse mediului şi a sănătăţii. De asemenea, este dificil să se găsească laboratoare de încredere în Mexic, în care să se efectueze analizele, deoarece acestea reprezintă de multe ori interesele puternicelor companii miniere.

Analfabetismul este mare şi nu întotdeauna reprezentanţii comunităţii au cunoştinţele să-şi afirme drepturile lor. Există puţină reprezentare politică şi lipsă de interes pentru ei deoarece statul sprijină marile investiţii efectuate de către companiile miniere.

Organizaţia non guvernamentală Source Internaţional a lansat o campanie pentru a face cunoscută responsabilitatea companiei GoldCorp în ceea ce priveşte daunele aduse mediului şi sănătăţii şi, cere companiei să modifice practicile miniere actuale aderând la standardele internaţionale care au un impact mai mic asupra mediului şi sănătăţii populaţiilor locale.

O tratativă favorabilă ar putea fi un precedent important pentru reglementarea minieră în întregul Mexic, în scopul de a o face mai respectoasă faţă de om, de drepturile sale şi de mediu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor