Lucrările pentru construirea unui nou aeroport în Creta scot la iveală o clădire misterioasă din piatră

Lucrările de excavare realizate în vederea construirii unui nou aeroport pe insula Creta au scos la iveală o clădire rotundă din piatră. (Youtube - screenshot)
Redacţia
14.06.2024

Lucrarile de excavare realizate în vederea construirii unui nou aeroport pe insula grecească Creta au scos la iveală o clădire rotundă din piatră.

Clădirea a fost descoperită de arheologi pe locul unde ar fi trebuit să fie construită staţia radar a noului aeroport, iar scopul iniţial al clădirii îi nedumereşte pe experţi.

"Este posibil să fi fost folosită periodic pentru posibile ceremonii ritualice care implicau consumul de alimente, vin şi, probabil, ofrande", a declarat Ministerul Culturii din Grecia într-un comunicat citat de Euronews.com.

Citiți și Descoperiri macabre la fostul cartier general al lui Hitler pe frontul de est, din Polonia de azi

S-a decis că descoperirea nu va opri construirea aeroportului. Ministrul grec al Culturii, Lina Mendoni, a promis că descoperirea va fi păstrată, în timp ce se va căuta o altă locaţie pentru staţia radar.

"Înţelegem cu toţii valoarea şi importanţa patrimoniului cultural [...] precum şi potenţialul de creştere al proiectului noului aeroport. Este posibil să mergem mai departe cu aeroportul, acordând în acelaşi timp antichităţilor protecţia pe care o merită", a declarat Mendoni, care este ea însăşi arheolog.

Programat să se deschidă în 2027, aeroportul din Creta ar urma să înlocuiască al doilea cel mai mare aeroport al Greciei, cel din Heraklion, şi este proiectat să primească până la 18 milioane de călători anual.

Citiți și Om de ştiinţă dezvăluie rezultatele radiografiei de la două corpuri “extraterestre”. Susţine că NU sunt false [The Mirror]

Este una dintre cele 35 de descoperiri arheologice din zonă

Ministerul grec al Culturii a declarat săptămâna aceasta că structura este o "descoperire unică şi extrem de interesantă" din civilizaţia minoică din Creta, faimoasă pentru palatele sale somptuoase, arta flamboaiantă şi sistemul enigmatic de scriere.

Nu este prima descoperire din situl aeroportului. Până în prezent, alte cel puţin 35 de situri arheologice au fost descoperite în timpul lucrărilor la noul aeroport Kastelli şi la conexiunile sale rutiere, a declarat ministerul.

La sfârşitul secolului trecut, o întreagă aşezare fortificată din vârful unui deal din mileniul al III-lea î.Hr. a fost excavată şi apoi distrusă în timpul lucrărilor de construcţie pentru Aeroportul Internaţional din Atena.

Citiți și Descoperire arheologică extraordinară în Israel: o comoară antică găsită sub apă, cu una dintre cele mai vechi imagini ale lui Iisus

"Descoperire unică şi extrem de interesantă"

Semănând de sus cu o roată uriaşă de maşină, ruinele clădirii labirintice de 1.800 de metri pătraţi au ieşit la iveală în timpul unor săpături recente ale arheologilor.

Locul a fost destinat unei staţii radar care să deservească un nou aeroport aflat în construcţie în apropiere de oraşul Kastelli.

Arheologii nu ştiu încă la ce servea structura din vârful dealului. Este încă în curs de excavare şi nu are similitudini minoice cunoscute. Aşa că, deocamdată, experţii speculează că ar fi putut fi folosită în scop ritualic sau religios.

Înconjurată de opt ziduri de piatră în trepte cu o înălţime de până la 1,7 metri, structura interioară a fost împărţită în spaţii mai mici, interconectate şi este posibil să fi avut un acoperiş conic superficial.

Declaraţia ministerului a precizat că nu pare să fi fost o locuinţă, iar descoperirile din interiorul acesteia au inclus o cantitate mare de oase de animale.

Citiți și Dovezi ale prezenţei umane în America de Nord ar putea rescrie istoria

"Dimensiunea sa, dispunerea arhitecturală şi construcţia atentă au necesitat o muncă semnificativă, cunoştinte de specialitate şi o administraţie centrală solidă", a declarat acesta, adăugând că a fost cu siguranţă un fel de clădire administrativă care s-a remarcat în întreaga zonă.

Ministerul a precizat că edificiul a fost folosit în principal între anii 2000-1700 î.Hr. şi a fost fondat în perioada în care au fost construite primele palate din Creta - inclusiv la Knossos şi Phaistos.

Ministerul a afirmat că unele dintre caracteristicile sale sunt comparabile cu mormintele minoice timpurii de tip stup de albine, care prezentau acoperişuri conice în trepte şi cu movile funerare din alte părţi ale Greciei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor