Om de ştiinţă dezvăluie rezultatele radiografiei de la două corpuri “extraterestre”. Susţine că NU sunt false [The Mirror]
Doi "extratereştri" prezentaţi în faţa Congresului din Mexic de un ufolog autoproclamat au fost testaţi de medici, potrivit The Mirror.
Săptămâna trecută, legislatorii mexicani au ascultat mărturii care sugerau posibilitatea existenţei extratereştrilor.
Iar acum, două schelete de mici dimensiuni, cu o înălţime de aproximativ un metru şi jumătate, au fost radiografiate de medici.
Jaime Maussan, care săptămâna trecută a prezentat politicienilor presupuşii extratereştri în sicrie mari de lemn, susţine că trupurile au fost găsite în Peru şi că sunt "fiinţe non-umane care nu fac parte din evoluţia noastră terestră".
Medicii de la un laborator din Mexico City au efectuat marţi radiografii şi tomografii ale cadavrelor.
José de Jesus Zalce Benitez, directorul Institutului de Cercetare în Ştiinţe privind Sănătatea, aflat în subordinea Secretarului Marinei, care a efectuat testele, a declarat că acestea au arătat că trupurile nu au fost asamblate sau manipulate.
Constatările sale au contrazis sugestiile anterioare potrivit cărora corpurile ar fi fost asamblate cu oase de animale sau umane.
"[Oasele] aparţin unui singur schelet care nu a fost completat cu alte piese", a declarat el.
Imaginile filmate de echipa care a efectuat testele arată că unul dintre corpuri are un cap alungit, un nas mic şi răsucit şi doi ochi oblici.
Deşi seamănă cu reprezentările fictive ale extratereştrilor, oamenii de ştiinţă nu au sugerat încă faptul că aceştia provin de pe o altă planetă. O ipoteză avansată de academicieni şi arheologi este că rămăşiţele sunt corpuri umane mumificate.
Guvernul peruan a declarat că acestea sunt obiecte prehispanice, iar oficiali din Peru au afirmat că au început o anchetă penală pentru a afla cum au fost scoase cadavrele din ţară.
Maussan, în vârstă de 70 de ani, a declarat că este nevinovat şi că nu a făcut "absolut nimic ilegal".
Cadavrele au fost prezentate pentru prima dată în faţa oficialilor guvernamentali mexicani săptămâna trecută, tot atunci având loc şi o scurtă audiere în faţa oficialilor guvernamentali care a detaliat descoperirea lui Maussan în Peru.
El a fost însoţit de oameni de ştiinţă care au depus mărturie sub jurământ cu privire la vârsta şi compoziţia chimică a cadavrelor, declarând că au o vechime de aproximativ 1.000 de ani - cam în perioada în care Imperiul Incaş ar fi prosperat în apropierea vechilor mine din actualul Cuşco, Peru, unde au fost descoperite cadavrele în 2017.
Oamenii de ştiinţă şi Maussan au declarat că alcătuirea genetică a corpurilor este în proporţie de 30% diferită de cea a fiinţelor umane şi că acestea "nu făceau parte din evoluţia noastră terestră".
Cu doar trei degete la mâini şi trei degete la picioare, cadavrele au oase puternice, dar uşoare, sunt fără dinţi şi au ceea ce experţii au suspectat a fi o viziune stereoscopică asemănătoare cu cea a unei păsări.
Aveau gâturi retractabile şi un cap lat şi se pare că au fost descoperite cu ouă care conţineau embrioni în interiorul lor, potrivit relatărilor din El Pais.
Componenţa lor includea depozite de cadmiu şi osmiu, ambele metale rare care sunt folosite în baterii şi dispozitive de telecomunicaţii precum sateliţii.
Săptămâna trecută, Maussan a declarat în faţa Congresului: "Dacă sunt extratereştri sau nu, nu ştim, dar erau inteligenţi şi au trăit cu noi. Ar trebui să rescrieţi istoria".
Însă experţii rămân sceptici în ceea ce priveşte natura lor extraterestră şi au contestat descoperirile lui Maussan, susţinând că prezentarea cadavrelor a fost o "cascadorie nefondată".