Dovezi ale prezenţei umane în America de Nord ar putea rescrie istoria

În pofida multitudinii de cercetări arheologice din ultimul secol, momentul migraţiei umane în America este încă departe de a fi stabilit. O serie de urme de paşi lăsate pe aflorimentele expuse ale lacului Otero din Parcul Naţional White Sands, în New Mexico (SUA), ar putea deveni una dintre cele mai puternice dovezi că oamenii au ajuns în America mult mai devreme decât se credea până acum.

Mai mult de 60 de "urme fantomatice", numite astfel deoarece apar şi dispar din peisaj, arată clar că membrii speciei noastre au traversat ceea ce este acum Parcul Naţional White Sands din New Mexico între 23.000 şi 21.000 de ani în urmă. Este vorba despre cea mai validă dovadă de până acum că oamenii se aflau deja în America de Nord la apogeul ultimei ere glaciare, care a atins punctul culminant în urmă cu exact 21.500 de ani. Descoperirea a fost publicată în revista "Science".

America a fost ultimul continent ocupat de oameni, dar momentul exact în care strămoşii noştri au ajuns acolo este subiectul unei dezbateri ştiinţifice aprinse. Din punct de vedere istoric, cercetătorii au crezut că primii oameni au ajuns pe noul continent pe jos, traversând Podul Bering, care, în urmă cu aproximativ 13.000 de ani, lega fizic Asia de America de Nord, după ce masivul gheţar Laurentide, care acoperise America de Nord timp de mii de ani, s-a retras spre Arctica.

Dar o serie de descoperiri recente, atât în America de Nord, cât şi în America de Sud, inclusiv unelte antice în Texas şi oase de animale vechi de 30.000 de ani în peşteri mexicane, sugerează cu tărie că oamenii au sosit aici mult mai devreme.

În fruntea unei echipe de cercetători de la mai multe instituţii, geofizicianul Matthew Bennett de la Universitatea Bournemouth din Pole, Anglia, a folosit mai multe metode diferite pentru a calcula vârsta amprentelor, inclusiv tratarea cu radiocarbon a plantelor acvatice încorporate în urme.

"Unul dintre lucrurile minunate despre urmele de paşi - spune Bennett - este că, spre deosebire de uneltele de piatră sau de oase, acestea nu se pot muta în sus sau în jos în stratigrafie. Acestea sunt fixe şi foarte precise".

Importanţa descoperirii este atât de mare, încât alţi arheologi solicită noi dovezi care să confirme dincolo de orice îndoială datele găsite de Bennett şi colegii săi. Într-adevăr, dacă s-ar confirma, ar necesita rescrierea manualelor şi ar confirma, de asemenea, capacitatea extraordinară a acestor oameni de a supravieţui şi de a se dezvolta într-o perioadă de condiţii climatice extreme.

Potrivit studiului, urmele au fost lăsate de-a lungul a două milenii, în principal de copii şi adolescenţi care au cutreierat mozaicul de cursuri de apă care a definit zona în timpul Epocii Glaciare. Urmele au fost găsite alături de cele ale mamuţilor, ale „leneşului uriaş” (Folivora) şi ale altor megafaune care au venit în aceeaşi zonă să caute apă.

Bennett intenţionează acum să se întoarcă în regiune pentru a continua studiul acestor urme umane revelatoare, cu speranţa de a afla mai multe despre oamenii care le-au lăsat. “Urmele - spune omul de ştiinţă - au un mod de a te conecta cu trecutul care nu seamănă cu nimic altceva. Este un sentiment puternic să pui degetul la baza unei urme şi să ştii că cineva a trecut pe acolo acum 23.000 de ani”.

Articol ştiinţific de referinţă: Evidence of humans in North America during the Last Glacial Maximum