Lucian Isar: BNR a păgubit statul român cu miliarde pentru a salva băncile (II)
alte articole
Sub atenta supraveghere a BNR, statul român a salvat băncile în detrimentul populaţiei şi a firmelor din ţara noastră. Reforma sistemului financiar din România este necesară pentru a intra într-o nouă etapă de dezvoltare economică, scrie economistul Lucian Isar, într-un articol publicat pe site-ul personal, al doilea pe această temă.
"Una dintre temele predilecte ale retoricii BNR este aceea că, deşi a ratat propriul obiectiv în 11 din ultimii 12 ani, a gestionat sistemul de stat fără ajutor de la statul român. Fals. Sistemul bancar a fost susţinut ascunzând pierderile reale cu ştirea BNR şi cedarea de avuţie din partea statului român.
Băncile ce operează în România au fraudat sau au ajutat la fraudarea populaţiei şi a firmelor, sub atenta supraveghere a BNR. Unul dintre canalele prin care au fost ajutate major băncile, sub radarul opiniei publice, a fost prin garanţiile de tip prima casă. Până la sfârşitul anului 2016 garanţiile de tip prima casă depăşesc 17 miliarde de lei", scrie Lucian Isar.
Potrivit economistului, aceste garanţii au permis încasarea de către bănci a unor dobânzi şi comisioane superioare comparativ cu clasa de risc a pachetului de credit finanţat (credit cu garanţie imobiliară plus garanţia statului).
"Aceste garanţii au evoluat de la sută la sută din valoarea creditului la cincizeci la sută din valoarea creditului. Diferenţa dintre cât era preţul creditului pentru clasa de risc respectivă şi cât a fost perceput clienţilor reprezintă cadoul făcut de statul român băncilor.
Suplimentar, aceste garanţii au permis utilizarea scăzută a capitalului băncilor. La costul ultimilor ani ai capitalului în sistemul bancar, măsura a permis economii majore pentru bănci şi la acest capitol. Subvenţionarea activităţii băncilor nu a fost făcută fără beneficii personale", a explicat Lucian Isar.
Fostul ministru consideră că reforma sistemului financiar din România este necesară pentru a intra într-o nouă etapă de dezvoltare economică.
Recomandăm şi Lucian Isar: BNR a păgubit statul român cu miliarde pentru a salva băncile