Loviturile aeriene israeliene ucid 32 de persoane în sudul Fâşiei Gaza

Atacurile aeriene israeliene asupra blocurilor rezidenţiale din sudul Fâşiei Gaza au ucis cel puţin 32 de palestinieni sâmbătă, au declarat medicii locali, după ce Israelul a avertizat din nou civilii să se mute, în contextul în care, după ce a preluat controlul asupra nordului enclavei, a trecut la atacarea grupului militant Hamas în sudul acesteia, relatează Reuters.
O astfel de mişcare ar putea obliga sute de mii de palestinieni care au fugit în sud din cauza asaltului israelian asupra oraşului Gaza să se mute din nou, împreună cu locuitorii din Khan Younis, un oraş cu peste 400.000 de locuitori, agravând o criză umanitară gravă.
"Le cerem oamenilor să se mute. Ştiu că nu este uşor pentru mulţi dintre ei, dar nu vrem să vedem civili prinşi în focul încrucişat", a declarat vineri Mark Regev, un consilier al premierului israelian Benjamin Netanyahu, pentru MSNBC.
Israelul a jurat să anihileze gruparea militantă Hamas care controlează Fâşia Gaza, după raidul său din 7 octombrie în Israel, în care luptătorii săi au ucis 1.200 de persoane şi au luat 240 de ostatici în enclavă, potrivit oficialilor israelieni.
De atunci, Israelul a bombardat şi transformat în ruine o mare parte din oraşul Gaza - nucleul urban al enclavei -, a ordonat depopularea jumătăţii nordice a fâşiei înguste şi a strămutat aproximativ două treimi din cei 2,3 milioane de palestinieni din Gaza. Mulţi dintre cei care au fugit se tem că lipsa lor de adăpost ar putea deveni permanentă.
Autorităţile sanitare din Gaza au ridicat vineri bilanţul morţilor la peste 12.000, dintre care 5.000 de copii. Naţiunile Unite consideră aceste cifre credibile, deşi acum sunt actualizate rar din cauza dificultăţii de a colecta informaţii.