Legea hipermarketurilor: "Adevăraţii beneficiari vor fi consumatorii. Laptele pleacă cu 0,7 lei de la producător, la raft îl găsim cu 4,5 lei"
alte articole
Preţul produselor agroalimentare la raft ar trebui să scadă în viitorul apropiat, odată cu intrarea în vigoare a legii hipermarketurilor, promulgată recent de Iohannis, consideră preşedintele Pro Agro, Emil Dumitru.
"Adevăraţii beneficiari ai acestei legi vor fi consumatorii. Dumnevoastră, consumator, pe legea 321/2009 plăteaţi în preţul produsului taxe notariale, taxă listare, taxă bonus, taxă promovare, taxe ce ajungeau până la 50% din valoarea iniţială a produsului. De aceea eu cred că poate există şi o ieftinire la raft", a explicat Emil Dumitru, într-un interviu acordat Epoch Times pe tema legii care prevede ca 51% dintre produsele agroalimentare aflate pe rafturile marilor magazine să provină din lanţul scurt de aprovizionare, cu alte cuvinte, de la producătorii autohtoni.
Chiar dacă nu se poate estima în acest moment cu cât vor scădea preţurile, reducerile ar trebui să fie semnificative, potrivit cifrelor prezentate de Dumitru.
"Tot timpul dăm exemplul laptelui - laptele pleacă de la producător cu 70 de bani, se procesează, de la procesator pleacă cu 1,60 şi pe raftul magazinului îl găsim cu 4,50 acelaşi preţ cu care îl găseam şi când TVA-ul era 24% şi când preţul laptelui la producător era 1,5 – 1,2 lei. Deci, iată cine este marele câştigător pe filiera de produs şi fără niciun risc, pentru că riscurile sunt la producţie în primul rând şi la procesare!", a explicat preşedintele Pro Agro.
Întrebat când estimează că românii vor simţi la buzunare efectul noii legi, Emil Dumitru a opinat că reduceri de preţuri ar trebui să apară, în mod firesc, în aproximativ una - două luni de la intrarea în vigoare a legii, care, reamintim, n-a fost încă publicată în Monitorul Oficial.
"În perioada următoare, cam într-o lună - două ar trebui să găsim o scădere de preţuri. Spre exemplu, eu înainte facturam un produs cu 10 lei, făceam tot felul de discounturi pe factură, după care repartizare taxe, bugete şi încasam la sfârşitul lunii 5.5 ron iar el, hipermarketul, îl vindea cu 12 RON. Deci marja de la 5,5 ron la 12 era venitul hipermarketului! Cu riscurile toate pe cel ce încasa 5,5 ron. Acum o să facturez cu 5,5 ron preţ de listă şi adaosul comercial nu are cum să fie 110 - 115%!", a explicat preşedintele Pro Agro.
În ceea ce-i priveşte pe producători, Dumitru consideră că această lege va duce la o împărţire mai echitabilă a profitului, de care să beneficieze şi producătorii şi procesatorii, care până acum ieşeau aproape în pierdere în relaţia cu hipermarketurile.
Această lege va stimula şi apariţia de noi furnizori, deoarece cu cât piaţa este mai mare, cu atât va creşte şi producţia, crede Dumitru:
"Cei care au fost până acum (furnizori n.r.) pe supermarket vor rămâne şi în continuare pe supermarket şi îşi vor face apariţia şi cei ce au avut active de produse mai mici şi pe care hipermarketurile îşi vor concentra atenţia pentru a atinge acel prag psihologic de 51%", declara preşedintele Pro Agro.
Desigur că gospodăriile foarte mici nu se pot califica pe post de furnizori, căci nu poţi asigura continuitate în livrare, ambalarea, sortare etc. dacă produci doar câteva zeci de kilograme de roşii, însă producătorii medii, cooperativele etc. pot intra fără probleme pe piaţă, susţine Dumitru.
"Eu cred că o cerere mai mare de produse pe lanţul scurt de aprovizionare va determina şi producţia să ofere mai mult, căci regula economiei e clară: dacă nu ai piaţă nu produci, dacă ai piaţă mai mare produci mai mult. (...) Vom vedea în perioada următoare cu colegii din federaţie, să vedem care sunt problemele cu care se confruntă fermierii la momentul negocierii cu supermarketurile, pentru că poate exista şi această intimidare, refuz de a prelua marfa din diverse motive pentru a se demonstra că fermierul român este incapabil să ofere suficientă marfă în supermarketuri", a adăugat Dumitru.
Preşedintele Pro Agro a mai precizat că, în urmă cu două săptămâni, organizaţia pe care o reprezintă a trimis o adresă la asociaţia marilor lanţuri de magazine, la care nici până acum nu a primit răspuns.
"Aşa înţeleg ei să construiască dialogul... Trebuie să trecem de emoţional, e o lege votată, promulgată, trebuie să vedem cum o punem în aplicare, nu să facem tot felul de scrisori pe la ambasade, pe la Comisia Europeană să ne plângem. Până una alta hipermarketurile o duc bine în România. Şi, din păcate, statul român subvenţionează fermierii şi agricultura cu 2 miliarde de euro în fiecare an şi aceşti bani nu se regăsesc deloc în bunăstarea fermierilor ci mai degrabă în profiturile care din diverse motive se transferă în statele de unde provine acţionariatul", a concluzionat Dumitru.
Reamintim că preşedintele Iohannis a promulgat luni una dintre cele mai intens disputate (şi discutate) legi din ultima perioadă, respectiv legea care obligă hipermarketurile să expună la raft 51% produse româneşti. Mai mult, în baza noii legi, marile magazine nu vor mai putea impune taxe de raft şi nici nu mai pot factura producătorilor o serie de servicii, astfel că preţul afişat va fi format strict din preţul de achiziţie, TVA şi adaosul comercial, ceea ce va aduce transparenţă în privinţa profiturilor pe care marile reţele le fac în România.
Un alt element important este, potrivit agrointel.ro, acela că pentru aceste produse proaspete, plata către producător se va face cu termen de 7 zile de la livrarea mărfii, nu la 90 de zile cum sunt acum amânaţi cu plata, prin contract, fermierii români.