Legea Big Brother provoacă controverse. Şefa UNJR, judecătoarea Dana Gîrbovan, trage un semnal serios de alarmă

Controversata Lege Big Brother care vizează prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, puternic criticată de societatea civilă, a fost promulgată, în linişte, cu câteva zile în urmă, de cel care s-a implicat direct şi în medierea sa, preşedintele Klaus Iohannis.

Şefa Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, nu vede însă cu ochi buni această decizie, în condiţiile în care legea are, în opinia ei, probleme serioase de constituţionalitate iar dezbaterile publice consistente pe marginea sa au lipsit cu desăvârşire.

"Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat discret celebra lege Big Brother care permite tuturor serviciilor secrete - plus organelor cu atribuţii în domeniul apărării - accesul la datele de trafic reţinute de furnizorii de servicii de comunicaţii pe ani de zile.

Pentru a înţelege cine are acces la datele noastre, Legea apărării naţionale prevede că organele cu atribuţii în domeniul apărării sunt: Preşedintele României, Parlamentul, Guvernul, CSAT, precum şi forţele armate şi forţele de protecţie. Toţi aceştia vor avea dreptul de a solicita acces la datele noastre de trafic", a explicat luni, pe contul său de Facebook, judecătoarea Dana Gîrbovan.

Potrivit judecătoarei, "legea trebuia, în mod normal, să provoace discuţii serioase în spaţiul public, în condiţiile în care aduce o atingere gravă dreptului la viaţă privată şi altor drepturi constituţionale, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Legea a fost adoptată într-o tăcere suspectă."

După ce două legi similare au fost deja declarate neconstituţionale de CCR, Dana Gîrbovan a precizat că a citit cu interes noua lege, curioasă să vadă în ce măsură aceasta respectă principiile statuate prin decizia CJUE din 8 aprilie 2014, precum şi prin decizia CCR nr.440 din 8 iulie 2014.

Concluzia la care a ajuns şefa Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România este că nu prea le respectă, iar argumentele pe care se bazează această afirmaţie sunt prezentate punctual mai jos.

I. De ce este o lege "Big Brother"

Spre deosebire de variantele anterioare, noua lege nu prevede obligaţia furnizorilor de reţele publice de comunicaţii de a reţine anumite date generate de activitatea lor.

O modificare adusă art. 5 alin. 1 din legea 506/2004, aparent inofensivă, poate avea însă ca efect practic stocarea acestor date pe o perioadă mult mai mare decât cea la care obliga vechea lege 82/2012 (de şase luni). Legea 506 prevede la art. 5 alin.1 obligaţia ca aceste date să fie şterse sau transformate în obligaţii anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări. Se subînţelege aşadar obligaţia de a fi şterse imediat. Prin noua lege se adaugă însă o nuanţă şi anume ştergerea datelor se va face "nu mai târziu de trei ani de la data efectuării ultimei comunicări", fără a se prevedea nici o condiţie suplimentară.

Cu alte cuvinte, furnizorii nu sunt obligaţi să stocheze datele dar, dată fiind ambiguitatea textului, le pot păstra pe o perioadă de trei ani. Situaţia aceasta este mult mai gravă decât cea anterioară, nu doar pentru că durata de stocare permisă este mult mai lungă, ci şi pentru că nu există o uniformitate şi o previzibilitate a modului în care va acţionă fiecare furnizor.

Legea Big Brother ar trebui să ne îngrijoreze mult mai serios. Măcar acum ar trebuie dezbătută public, pentru a nu lăsa cetăţenilor impresia că legea este una inofensivă.

Pe de altă parte, chiar trecând peste argumentele de mai sus, faptul că nu este inserată în lege obligaţia de stocare nu este în nici un caz de natură să elimine pericolul neconstituţionalităţii. De altfel, CCR a spus în mod expres că stocarea datelor în sine nu contravine nici Constituţiei, nici jurisprudenţei Curţii, ci problema e legată de modul în care se reglementează accesul la aceste date şi garanţiile oferite.

II. Probleme de constituţionalitate

1. Noua lege NU prevede în mod expres că accesul autorităţilor la datele stocate şi utilizarea lor ulterioară trebuie să se facă în mod strict în scopul prevenirii şi al descoperirii unor infracţiuni precis delimitate sau al desfăşurării cercetării penale în cazul lor, fiind aşadar încălcat principiul proporţionalităţii (concluzia e explicit arătată în par.61 din hotărârea CJUE).

Art. 12 ind.1 din lege prevede obligaţia furnizorilor de servicii de a pune la dispoziţia instanţelor de judecată datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, fără ca solicitarea instanţei să fie limitată la un anumit tip de cauze. Pe baza acestui text pot fi accesate date de trafic în orice fel de cauze, inclusiv civile. Nu am reuşit să identific o altă normă care să limiteze accesul la date prin raportare la tipul de infracţiune, iar Codul de procedură penală face referire la "categoriile de infracţiuni prevăzute de legea privind reţinerea datelor", care însă nu există. (Mi se pare foarte greu de explicat această lipsă şi mă gândesc că poate e dată de limitele mele de civilistă şi or fi trecute undeva –unde??? Dacă ştie careva, pls help).

2. Solicitările organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale sunt supuse dispoziţiilor art.14,15 din Legea 51/1991, adică cele ce reglementează emiterea mandatului pe siguranţă naţională.

Problema e, pe de-o parte, că noţiunea de organe cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale este diferită (mult mai largă) decât cea definită de Legea 51/1992. Pe de altă parte, nu este abrogat expres art. 13 lit.e din aceeaşi lege, care permite organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale să solicite accesul la aceste date fără mandat. Şi vom avea aşadar discuţii legate de abrogarea/modificarea tacită sau nu a acestei prevederi, de aplicarea legii speciale vs. lege generală, cu diferenţa de subiecte dată de menţiunea anterior amintită, problemă numai bună de speculat de pasionaţii interpretării legilor. Faţă de importanţa subiectului, o astfel de necorelare nu este permisă (cu atât mai mult cu cât a fost menţionată expres în avizul Consiliului Legislativ).

3. NU este prevăzută obligaţia procurorului de a înştiinţa persoana ale cărei date au fost accesate, dacă în cauză s-a dispus o soluţie de clasare sau de renunţare la urmărirea penală (par.37 din hot. CJUE arată riscul ca asemenea situaţie să genereze în mintea persoanelor vizate sentimentul că viaţa lor face obiectul unei supravegheri constante).

4. Legea nu prevede modul şi durata de arhivare a suportului pe care sunt stocate informaţiile primite la parchet sau instanţe. Alin.5 din art.12 ind.1 nou introdus prevede obligaţia furnizorilor de a nu şterge aceste date până la pronunţarea unei hotărâri definitive a instanţelor de judecată. Reglementarea nu ia în calcul varianta exercitării căilor extraordinare de atac şi nici nu se prevede însă nimic vis a vis de soarta suportului cu informaţii existent la instanţă/parchet.

"Sunt şi alte probleme, dintre care una interesantă e legată de chiar motivul pentru care nu s-a prevăzut obligativitatea reţinerii datelor, altele sunt legate de modul de redactare, dar deja e mult prea lungă postarea pentru Facebook. În concluzie, această lege ar trebui să ne îngrijoreze mult mai serios şi e important ca măcar acum să se dezbată public, pentru a nu lăsa cetăţenilor impresia că legea este una inofensivă şi fără implicaţii grave în ceea ce priveşte libertatea lor", a declarat Dana Gîrbovan.