Legea amnistiei şi graţierii, retrimisă la Comisia Juridică. Pe 1 februarie va fi votată în plen
alte articole
Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea a fost retrimis marţi de plenul Camerei Deputaţilor din nou la Comisia Juridică pentru a fi rediscutat. Marţi, 17 decembrie, deputaţii au votat rediscutarea prevederilor legii în Comisia Juridică, întrucât foarte mulţi politicieni şi societatea civilă au fost împotriva prevederilor care dacă s-ar aproba în acea variantă ar pune în libertate o largă categorie de infractori. Pe 1 februarie proiectul urmează să fie supus votului plenului parlamentului.
Legea amnistiei după discuţiile în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor
Hotnews deţine modificările care s-au făcut la proiectul legii amnistiei şi graţierii de către deputaţii Comisiei Juridice în noaptea de luni, 9 decembrie.
Conform prevederilor legii propuse, pe lângă miile de infractori de drept comun care ar scăpa de închisoare sunt şi politicieni faimoşi precum Adrian Năstase, Gigi Becali, Cătălin Voicu, Antonie Solomon, Ionel Manţog, Nicolae Mischie şi Decebal Traian Remeş.
Amnistia
Se amnistiază infracţiunile pentru care Codul penal sau legile speciale prevăd o pedeapsa privativă de libertate până la 7 ani inclusiv sau amenda. Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită, în toate formele ei de participaţie penală, autor, coautor, instigator, complice şi participaţie improprie. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării
Sunt exceptate de la aplicarea amnistiei următoarele infracţiuni:
Capitolul Infracţiuni prevăzute de Codul Penal cuprinde şi darea de mită, prevăzută de art 255 şi primirea de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256.
Capitolul Infracţiuni prevăzute în legi speciale cuprinde infracţiuni prevăzute în articolele 8(2), art 11, art 18(2) şi art 18(3) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Graţieri
Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 6 ani inclusiv, pedepsele complementare ale acestora (n.r. exemplu de pedeapsa complementară este interzicerea dreptului de a fi ales sau a ocupa o funcţie în stat) , precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţa de judecată.
Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, în acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţa se reduce în mod corespunzător.
Legea privind suspendarea proceselor
De asemenea, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor de miercuri se află şi proiectul care propune suspendarea proceselor până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, aceasta fiind o armă prin care marile dosare de corupţie au fost amânate ani întregi.
Reacţia lui Valeriu Zgonea
"Dacă în România Parlamentul nu are dreptul să elaboreze o lege înseamnă că în 89 am luptat degeaba la Revoluţie. Parlamentul are acest drept, şi l-a câştigat prin regulament, la 1 februarie va fi discutată şi votată în plen. Aceasta este legea, suntem verticali şi nu ne aplecăm după cum bate vântul".