Laura Kovesi, la final de mandat: Nu exclud candidatura la DNA. Daniel Morar, interimar la Parchetul General, timp de şase luni
alte articole
La predarea mandatului său, Laura Codruţa Kovesi a anunţat luni că îl deleagă pe şeful DNA, Daniel Morar, la conducerea Parchetului General, în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, pentru o perioadă de şase luni, până când ministrul Justiţiei va numi procurorul general. Totodată, Kovesi a anunţat că nu exclude o candidatură la DNA.
Laura Kovesi a precizat că a luat această hotărâre întrucât Daniel Morar are cea mai mare vechime la conducerea unei instituţii, colaborează cu instituţiile europene participând la evaluări în cadrul MCV, are experienţa necesară pentru a asigura măsurile de continuitate şi stabilitate în activitatea Ministerului Public.
Ea a mai declarat că începând de luni a încetat delegarea lui Marius Iacob în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, iar în locul acestuia a fost propus Daniel Morar, care a acceptat delegarea pe această funcţie.
Totodată, conducerea DNA va fi preluată de unul dintre adjuncţii procurorului şef Daniel Morar.
De asemenea, tot de luni, a încetat delegarea pe funcţii a consilierilor personali ai procurorului general al României, Dana Tiţian şi Marius Bulancea, precum şi a şefului Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Valentin Şelaru, la solicitarea lor.
Monica Macovei: Dacă e bun, trebuie să-l foloseşti
Eurodeputata PDL Monica Macovei a precizat că "e absolut normal" ca actualul şef al DNA, Daniel Morar, să ajungă procuror general, "pentru că dacă e bun, trebuie să-l foloseşti, să-i dai şi mai mult să facă".
"E un principiu folosit în toată lumea normală: când cineva se dovedeşte foarte bun în ceea ce face, acesta este bine să fie promovat - vedem acest lucru despre Morar, după numărul mare de dosare de corupţie care acoperă uniform toate partidele, numărul mare de condamnări şi laudele Comisiei Europene. E absolut normal să ajungă procuror general, pentru că dacă e bun trebuie să-l foloseşti, să-i dai şi mai mult să facă", a explicat Monica Macovei.
Procedură de selecţie pentru funcţiile de procuror general şi procuror şef al DNA
Ministerul Justiţiei a publicat în luna septembrie, pe site-ul instituţiei, anunţul pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precizând că a ţinut cont de recomandările Comisiei Europene.
Astfel, Ministerul Justiţiei anunţă că organizează, la sediul său din Bucureşti, strada Apolodor 17, sector 5, cod 050741, în perioada 18 septembrie-4 octombrie 2012, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
"Anunţul este însoţit şi de Standardele de organizare şi desfăşurare a selecţiei procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54, alin. (1) din Legea 303/2004 şi de Standardele de evaluare a interviului susţinut pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea 303/2004", a informat luni Ministerul Justiţiei.
La elaborarea documentaţiei au fost avute în vedere şi recomandările Comisiei Europene, transmise Ministerului Justiţiei la data de 11 septembrie 2012.
Cererile de înscriere pentru una sau pentru ambele funcţii de conducere, însoţite de celelalte înscrisuri menţionate în prezentul anunţ vor fi depuse personal, până la data de 24 septembrie 2012, inclusiv, la Cabinetul ministrului Justiţiei, str. Apolodor, nr. 17, sect. 5. Bucureşti.